De astăzi, sistemul MIA Plăți Instant este accesibil și pentru mediul de afaceri. Despre acest lucru a anunțat Banca Națională a Moldovei (BNM).

Potrivit instituției, acesta reprezintă un pas semnificativ în dezvoltarea plăților instantanee, lansate în primăvara acestui an, inițial pentru persoanele fizice.

„Astfel, începând cu 31 iulie 2024, antreprenorii din toată țara vor putea efectua plăți imediate și la costuri reduse, indiferent de banca comerciantului. Aceste transferuri rapide și eficiente vor putea fi efectuate cu ajutorul unui cod QR sau al unui link, oferind astfel flexibilitate și comoditate în procesul de plată”, se menționează într-un comunicat al BNM.

Plăți rapide și sigure la îndemâna tuturor

Noile metode de plată sunt simple și intuitive atât pentru comercianți, cât și pentru clienți. Tranzacțiile se pot realiza oriunde și oricând, fără efort suplimentar, iar fondurile devin disponibile comercianților în doar 10 secunde. Acest aspect permite o gestionare mult mai eficientă a fluxului de numerar, crucială pentru succesul oricărei afaceri.

Tranzacții financiare la costuri reduse

Principalul avantaj pentru afaceri este comisionul unic de până la 0.8% aplicat la acceptarea plăților pentru majoritatea afacerilor. Mai mult, pentru serviciile sociale precum educație, spitale, transportul public sau plata utilităților, comisionul nu poate fi mai mare de 0,5%.

Plăți prin codul QR

Plățile prin cod QR permit clienților să efectueze rapid plăți la casele de marcat prin simpla scanare a codului comerciantului, direct din telefonul mobil sau din aplicația financiară. Comercianții vor avea la dispoziție trei tipuri de QR-uri:

QR static (cu sumă sau fără sumă)

QR dinamic

QR hybrid

Cum plătim prin link?

Plățile prin link oferă o alternativă comodă și sigură. Un link unic furnizat de prestatorul de servicii direcționează cumpărătorul către o pagină de plată securizată, unde acesta va putea selecta aplicația financiară dorită și va confirma tranzacția. Comercianții pot integra linkul de plată în magazinele online sau îl pot trimite direct către cumpărători prin email, mesaje-texte sau aplicații de mesagerie.

Este de menționat, că MIA Plăți Instant este un sistem de plăți dezvoltat de Banca Națională a Moldovei și oferit prin intermediul aplicațiilor financiare mobile ale prestatorilor de servicii de plată (bănci, PSP nebancari) din Moldova. Sistemul a fost adoptat deja de peste 200 de mii de utilizatori unici, persoane fizice care au transferat prin MIA peste 650 de milioane de lei.

Pentru mai multe detalii vizitați https://mia.bnm.md