Dumitru Alaiba, discuții cu reprezentanții băncilor: Continuăm să muncim pentru a găsi soluții, care să sprijine dezvoltarea economică
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, s-a întâlnit cu reprezentanții băncilor comerciale din R. Moldova. În cadrul întrevederii s-a discutat despre provocările din sistem, precum și despre proiectele inițiate de autorități.
„Sectorul bancar este un partener bun în aceste inițiative și continuăm să muncim pentru a găsi soluții, care să sprijine dezvoltarea economică și să răspundă nevoilor cetățenilor și antreprenorilor”, menționează Dumitru Alaiba în mesajul său.
Printre subiectele discutate se numără:
- Prima Casă Plus. Noile prevederi votate săptămâna trecută de Parlament vor fi disponibile deja începând cu săptămâna viitoare. Sunt modificări importante prin care facilităm accesul la finanțare. Pentru că multe familii din Moldova vor o locuință decentă, dar întâmpină dificultăți în obținerea unui credit. Vrem să le ajutăm să-și cumpere prima casă.
- Programul 373. Am discutat despre ultimele îmbunătățiri aduse programului și cum să ne unim eforturile pentru a promova cât mai eficient 373 în rândul antreprenorilor. Am crescut volumul maxim al unui împrumut de la 15 mln lei - la 40 mln lei, am extins eligibilitatea pentru mai multe domenii și am lărgit costurile eligibile. Toate acestea pentru a răspunde cât mai bine la cerințele antreprenorilor. Programul 373 își demonstrează eficiența, avem peste 400 de beneficiari și investiții de peste 2 miliarde de lei. Țintim cel puțin 3 miliarde lei până la sfârșitul anului. Și sunt sigur că vom reuși!
- Salarizarea prin MPay. Deja în peste 60 de instituții publice, fiecare funcționar poate să-și aleagă desinestătător banca comercială la care să primească salariul. Vorbim de plăți în sumă de 91 milioane lei către 6148 de beneficiari de la lansarea proiectului pilot în iulie 2023.
„Sistemul bancar este un indicator bun pentru economie și oferă o imagine de ansamblu despre apetitul antreprenorilor și cetățenilor de a investi. Ieri am discutat despre câteva proiecte importante pe care statul le promovează prin intermediul sistemului bancar”, mai scrie Dumitru Alaiba.