Instituirea stării de urgență în agricultură nu este o soluție pentru problemele agricultorilor. O spune ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, potrivit căruia fermierii dispun de toate instrumentele legale pentru a merge la creditori și a cere stoparea penalităților și executărilor silite. Vladimir Bolea le sugerează agricultorilor aflați în impas să-și ia certificatul de forță majoră și să meargă la fiecare creditor în parte pentru a cere o pauză la plata datoriilor.

Vladimir Bolea consideră inoportună instituirea stării de urgență în agricultură. Potrivit ministrului, fermierii aflați în incapacitatea de a-și achita datoriile față de bănci sau furnizorii de fertilizanți trebuie să meargă personal la aceștia și să le explice situația.

„Legislația din Republica Moldova prevede toate instrumentele în baza cărora un agricultor merge și-și sistează toate penalitățile și executările silite. Adică, îți faci actul, cu acel act mergi la Camera de Comerț și Industrie. Camera de Comerț îți oferă certificatul de forță majoră, după care, individual, trebuie să mergi și să discuți cu fiecare creditor în parte. Nu există niciun stat în care ar fi o altă modalitate. Sunt relații comerciale bilaterale. Cineva i-a indus în eroare pe unii din agricultori spunându-le că o astfel de situație efemeră ar putea institui o modalitate în care nimeni nu te întreabă de nimic. Dar nu există așa ceva. Fiecare caz este individual. Tu trebuie să mergi și să vorbești cu cei cărora le ești dator și tu trebuie să le explici cum ai de gând să le dai înapoi acești bani. Nimeni nu neagă necesitatea rambursării banilor, dar toată lumea trebuie să înțeleagă că tu poți da acești bani înapoi”, a spus Vladimir Bolea în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.

Potrivit lui Vladimir Bolea eliberarea certificatului de forță majoră este singura modalitate legală care poate soluționa problemele fermierilor datornici. Ministrul Agriculturii spune că sprijinul statului constă în acordarea a 100 de milioane de lei, bani care vor fi repartizați fermierilor afectați de secetă.

Tu pui toată cărțile pe masă, duci discuții și negocieri clare cu creditorii și îți faci un plan cum să ieși din situația în care ai nimerit. Soluțiile juridice pe tot globul sunt așa cum spun eu. În privința celor 100 de milioane de lei, vom decide împreună cu asociațiile de profil, transparent, calm. Vom elabora regulamentul și vom vedea cum, cât și pentru ce împărțim acești bani. Mulțumim poporului Republicii Moldova pentru aceste 100 de milioane și trebuie să facem o analiză atentă cum să nu mai producem pierderi”, a mai spus ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Reprezentanții asociației Forța Fermierilor au cerut autorităților instituirea stării de urgență în agricultură, fapt ce ar permite aplicarea unui moratoriu la plata penalităților și executărilor silite. În caz contrar, agricultorii amenință cu proteste.