Guvernul inițiază negocieri pentru investiții de 200 milioane de euro cu BEI, destinat dezvoltării și reabilitării pădurilor
Guvernul a aprobat inițierea negocierilor pentru semnarea Contractului de finanțare între R. Moldova și Banca Europeană de Investiții, destinat realizării Proiectului „Programul de Dezvoltare a Pădurilor din Moldova”. Acest proiect vizează o investiție de 200 milioane de euro, în vederea extinderii și reabilitării pădurilor pe teritoriul național, un pas esențial în combaterea schimbărilor climatice și protecția biodiversității.
Contractul prevede finanțarea și implementarea Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor pentru perioada 2023-2032 și urmărește îmbunătățirea guvernanței forestiere, consolidarea capacităților instituționale, dar și restaurarea a aproximativ 63.200 ha de terenuri și păduri degradate, reprezentând o contribuție majoră la reducerea emisiilor de CO2 și la crearea de noi locuri de muncă în zonele rurale.
În urma finanțării vor fi plantate 63.200 hectare de pădure, se va construi un centru seminologic și trei pepiniere industriale în regiunile Nord, Centru și Sud. De asemenea, vor fi realizate 30 de depozite pentru lemn și drumuri forestiere de acces. Totodată, procesele din sistemul silvic vor fi digitalizate, iar întreprinderile silvice vor fi dotate cu tehnică și utilaje moderne.