Ministerul Finanțelor anunță că deponenții Băncii de Economii, născuți până în anul 1991 și care audepus cereri de înregistrare până la 31 august 2024, își pot ridica banii pentru indexare la orice oficiu „Poșta Moldovei”.

Banii pot fi ridicați de persoanele care nu au beneficiat de sumele indexate aferente primei etape şi/sau etapei a doua în perioada precedentă.

mInisterul Finanțelor precizează că beneficiarul, reprezentantul sau moștenitorul urmează să s eprezinte la oficiul poștal cu actul de identitate. Moștenitorul va prezenta suplimentar certificatul de deces și copia legalizată notarial a certificatului de moștenitor, iar reprezentantul procura, întocmită în modul stabilit de legislație.

În cazurile în care depunerile băneşti au fost testate mai multor moştenitori, moştenitorul care solicită suma indexată ce îi revine va depune la oficiul/agenția poștal(ă) cererea pentru calcularea sumei indexate spre achitare.

Deponenţii născuţi până în anul 1991 inclusiv, care nu au depus până în prezent, din diferite motive, cererile pentru indexare, pot face acest lucru la orice oficiu/agenţie a Î.S. „Poșta Moldovei”, având asupra sa actul de identitate şi libretele de economii ale conturilor deschise până la 1 ianuarie 1992.

Achitarea sumelor indexate se efectuează în baza Legii privind indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii şi Hotărârii Guvernului din 2023. 

În bugetul de stat pentru anul 2024 sunt prevăzute 15 mil de lei pentru aceste scopuri.