Statele Unite ale Americii acordă două granturi în valoare totală de peste 38 de milioane de dolari pentru implementarea mai multor proiecte în Republica Moldova, transmite IPN.

Guvernul a aprobat semnarea celui de-al cincisprezecelea Amendament la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare cu Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru consolidarea democrației participative, semnat la Chișinău la 28 septembrie 2016. Acesta prevede acordarea unui grant suplimentar de 12,2 milioane de dolari.

Potrivit lui Artur Mija, secretar general al Guvernului, banii sunt destinați pentru proiecte ce vor promova cultura civică în colaborare cu organizațiile media independente și vor îmbunătăți serviciile publice prestate de administrația publică locală.

De asemenea, executivul a aprobat inițierea negocierilor și aprobarea semnării celui de-al optsprezecelea Amendament la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare cu Guvernul SUA pentru creștere economică durabilă ancorată în integrarea europeană, semnat la Chișinău la 28 septembrie 2016. În acest caz este vorba despre un grant de 26 de milioane de dolari.

„Grantul va spori accesul produselor și serviciilor autohtone pe piața europeană și va crește competitivitatea IT, media digitală, inginerie și industrie ușoară. Astfel vor fi create oportunități pentru antreprenori și vor contribui la creșterea nivelului bunăstării cetățenilor”, a mai spus Artur Mija.