Rolul mediului de afaceri este de a genera oportunități care nu doar vor contribui la creșterea economică a întregii regiuni, dar vor face ca oamenii din R. Moldova să înțeleagă că integrarea în spațiul european va aduce beneficii tuturor, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov la evenimentul de lansare a Patronatului pentru dezvoltarea durabilă România - R. Moldova, care a avut loc marți la Chișinău și a reunit actori importanți din ambele țări pentru a identifica modalități concrete de cooperare economică și dezvoltare regională. 

Mulți ani Republica Moldova a lipsit din lista de priorități a celor care au căutat să aducă investiții. Abia în ultima perioadă, crizele prin care am trecut, modul în care le-am gestionat, ne-au propulsat la un alt nivel când deja ajungem pe radarul investitorilor. Și eu sunt sigur că foarte curând vom putea demonstra că integrarea în spațiul european pentru Republica Moldova este un proces ireversibil care va aduce cu mult mai multe investiții, bunăstare și încredere că țara noastră poate asigura noi posibilități pentru cetățenii noștri, dar este important să înțelegem că toate acestea se fac doar cu suportul business-ului”, a spus Victor Parlicov la deschiderea evenimentului.  

Ministrul a reiterat că datorită cooperării cu România și suportului partenerilor de dezvoltare,  în sectorul energetic al Republicii Moldova, în ultimii trei ani, s-au făcut schimbări fără precedent, iar investitorii acum pot fi siguri că vor avea acces la energie, în condiții nediscriminatorii, care nu depind de voința politică sau imixtiuni externe.

Aș vrea să menționez un singur cuvânt cheie, care în esență a schimbat tot ce înseamnă securitate energetică a acestei țări și acest cuvânt este „sincronizare”.  După trei săptămâni de la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, noi am reușit să ne alăturăm sistemului electroenergetic european, un fapt tehnic care puțin probabil că a fost observat de consumatori, însă pentru noi ca și țară această sincronizare a asigurat nivelul minim de securitate în pofida faptului că noi nu controlăm o parte a infrastructurii critice, care se află în stânga Nistrului.  De abia acum am atins acest nivel minim de securitate energetică pe care îl consolidăm în continuare, inclusiv prin investiții. În ultimii ani s-a investit mai mult decât în toți 30, în viitorul apropiat noi vom avea investiții fără precedent, inclusiv în sectorul energetic, astfel vom accelera dezvoltarea economică”, a declarat ministrul. 

Victor Parlicov s-a referit și la faptul că întreaga regiune se confruntă cu un război informațional, iar cel mai bun remediu împotriva propagandei ar fi dezvoltarea unui mediu favorabil cooperării care ca rezultat să genereze noi locuri de muncă noi și oportunități atractive pentru tineri.

În cadrul evenimentului a fost semnat, deja, primul contract în cadrul Patronatului pentru dezvoltarea durabilă România - R. Moldova, între Uniunea Națională a Patronatului Român și compania Artinox din R. Moldova. Acesta prevede contructia la Constanta a terminalului de ulei vegetal, 45mii tone, adjudecatarul contractului fiind Artinox.

Lansarea Patronatului pentru dezvoltarea durabilă România - Republica Moldova a fost anunțată în cadrul conferinței cu genericul Cooperare Economică Transfrontalieră România – Republica Moldova: „Consolidarea Parteneriatelor pentru Dezvoltare Durabilă”, care a reunit la Chișinău reprezentanți ai instituțiilor publice din România, membri ai camerelor de comerț, experți economici de pe ambele mauri ale Prutului, dar și cunoscuți antreprenori. 

Pe agenda discuțiilor a fost, de asemenea, subiectul concentrării investițiilor în eficiență energetică și energie regenerabilă pentru un viitor sustenabil. Participanții au avut oportunitatea să facă un schimb de opinii și să prezinte inițiative și proiecte din acest domeniu, care pot contribui la dezvoltarea economică și la protecția mediului.