Circa 2,5 miliarde de lei au fost investiți în economia națională prin Programul 373
Aproximativ 2,5 miliarde de lei au fost investiți în economia din R. Moldova, în primele 15 luni de la lansarea Programului 373. Acest Program face parte din Planul Național „Construim Moldova Europeană” al Guvernului.
Potrivit informației prezentate de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, prin Programul 373, au fost finalizate sau sunt în curs de implementare peste 560 de proiecte investiționale.
„Investițiile susțin dezvoltarea companiilor în care sunt angajate peste 6 100 de persoane, iar în viitorul apropiat se estimează crearea a aproximativ 1 300 de noi locuri de muncă. Banii au fost direcționați către dezvoltarea afacerilor mici și mijlocii, contribuind astfel la susținerea unui segment vital al economiei naționale și, implicit, al Republicii Moldova.
Creditele din cadrul Programului 373 permit antreprenorilor să-și dezvolte afacerile, să crească, să progreseze la un nivel superior și să creeze noi locuri de muncă”, ne explică reprezentanții Ministerului de resort.
Distribuția geografică a proiectelor investiționale acoperă toate raioanele țării. Cele mai mari investiții au fost înregistrate în regiunea Centru – cu 934 milioane de lei, urmată de Chișinău – cu 824 milioane de lei, regiunea Nord – cu 417 milioane de lei, și regiunea Sud, inclusiv UTA Găgăuzia – cu 226 milioane de lei. Valoarea medie a creditelor este de aproximativ 3 milioane de lei.
Programul 373 este solicitat de companii dintr-o gamă largă de domenii de activitate. Cele mai mari investiții au fost realizate în sectorul producției și furnizării de energie, care a atras aproximativ 42% din valoarea totală a proiectelor investiționale. Transportul și depozitarea au reprezentat un alt domeniu semnificativ, captând 22%, urmat de industria prelucrătoare cu 15%. Investiții notabile sunt realizate și în sectoare precum sănătatea și asistența socială, educația, agrementul și altele.
În prezent și IMM-urile din sectorul comerțului (cu excepția celor care comercializează băuturi alcoolice și tutun), precum și cele din domeniul întreținerii și reparației autovehiculelor și motocicletelor beneficiază de acces mai facil la finanțare.
„Suma maximă a creditului a fost majorată de la 15 la 40 milioane lei, fiind permisă și finanțarea achiziției de materii prime și materiale necesare producției sau prestării de servicii, în limita a 30% din valoarea proiectului investițional. Totodată, plafonul maxim de garantare a fost crescut de la 40% la 80% din valoarea creditului prin intermediul Fondului de Garantare a Creditelor, iar procedurile bancare pentru acordarea creditelor au fost simplificate”, ne mai explică autoritățile.
Menționăm, că Programul 373 a fost lansat în iulie 2023, iar în primăvara acestui an, Guvernul a extins accesul la finanțare și a simplificat procedurile. Creditele oferite prin Programul 373 sunt disponibile în oricare bancă din țară. Pentru informații suplimentare puteți apela serviciul de consultanță a Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, la telefonul +373 2229 5741 sau pe: www.373.gov.md .