Agricultorii pot accesa subvenții în avans pentru desfășurarea unor activități de îmbunătățire și prelucrare a solului. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) anunță  lansarea apelului de depunere a cererilor de solicitare a subvenției. Agricultorii pot depune cererile până la data de 30 octombrie la AIPA.

Subvențiile constituie 80% din valoarea proiectului eligibil și nu trebuie să depășească 800 de mii lei. Acestea vor fi acordate pentru activitățile ce țin de: prevenirea și de combaterea eroziunii solului; ameliorarea chimică a solurilor; conservarea și sporirea fertilității solurilor terenurilor agricole. 

Dosarul de solicitare a subvenţiei în avans urmează să fie depus de către solicitant la secția/serviciul teritorial al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, din aria în care solicitantul va efectua investiţia. Criteriile de eligibilitate stabilesc că, solicitant al subvențiilor poate fi persoana juridică/fizică sau unitatea administrativ teritorială de nivelul întâi, care deține teren în proprietate, posesie sau folosință, înregistrat în modul stabilit de lege, și urmează să implementeze proiectul într-o unitate administrativ - teritorială de nivelul întâi. 

Plățile vor fi efectuate în două tranșe. În prima tranșă agricultorii vor primi  70% din valoarea subvenției, care va fi achitată în condiția prezentării dovezilor cofinanțării din partea Beneficiarului în proporție de cel puțin 20%, din valoarea proiectului investițional.

Cea de-a doua tranșă prevede achitarea 30% din valoarea subvenției. Aceasta se va efectua în baza cererii de debursare, la darea în exploatare a obiectului investiției și prezentarea actelor confirmative.

Pachetul de documente necesar, ce urmează a fi depus, poate fi accesat pe site-ul AIPA la rubrica: Subvenții în avans - îmbunătățiri funciare 2024