Pe parcursul lunii septembrie, la Bugetul Public Național au fost acumulate venituri de 2,4 miliarde de lei, ceea ce este cu 239 de milioane de lei mai mult față de suma încasată în septembrie anul trecut. Drept urmare, sarcina de încasări la Bugetul Public Național a fost realizată la nivel de 101,9%.

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, din suma menționată la bugetul de stat s-au încasat 1,1 miliarde de lei, iar la bugetele locale – 236 de milioane de lei.

În aceeași perioadă, la bugetul asigurărilor sociale de stat s-au încasat 812 milioane de lei, iar la fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală – 253 de milioane de lei.

În toate bugetele încasările sunt în creștere.

Sursa: IPN