Parlamentul a votat ieri, 6 octombrie, în lectură finală, Legea privind activitatea bancară, grație căreia sunt modernizate standardele de reglementare și supraveghere în sistemul bancar, potrivit unui comunicat al Băncii Naționale a Moldovei (BNM).

Potrivit legii, vor fi extinse drepturile și atribuțiile Băncii Naționale a Moldovei în procesul de evaluare şi supraveghere a băncilor, inclusiv vor fi mărite şi diversificate sancțiunile aplicate acestora. Totodată, legea prevede îmbunătățirea cadrului de guvernanță corporativă în bănci și obligativitatea acestora de a avea un capital adecvat în raport cu riscurile la care se expun. De asemenea, noua lege va permite armonizarea legislației bancare naționale cu standardele și principiile internaționale.

Legea va dezvolta instrumentele de supraveghere necesare pentru prevenirea și minimizarea eventualelor deficiențe din activitatea băncilor la etape incipiente.

„Adoptarea legii marchează tranziția la următoarea etapă de reformare a sistemului bancar. Implementarea acesteia va necesita eforturi comune ale sectorului bancar și  Băncii Naționale, dar prin aplicarea standardelor internaționale și a celor mai bune practici în domeniu, sperăm sa asigurăm o considerabilă modernizare a sistemului bancar din Republica Moldova”, spune viceguvernatorul BNM, Cristina Harea.

Documentul stabilește trecerea la cele mai noi principii internaționale de reglementare bancară adoptate în 2010, cunoscute sub titlul generic de BASEL III. Proiectul legii a fost elaborat cu suportul experților băncilor centrale din România și Olanda, în cadrul proiectului Twinning, finanțat de Uniunea Europeană.

Băncile vor avea la dispoziție o perioadă de trei ani, până în anul 2020, pentru a se conforma pe deplin noilor reguli. Documentul va intra în vigoare la 1 ianuarie 2018.

Informații despre proiectul de lege și proiectul Twinning:

http://www.parliament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/3825/language/ro-RO/Default.aspx

http://bnm.md/ro/search?categories[0]=361&sub_categories[361][0]=5075