Ministerul Sănătății vine cu o inițiativă de reorganizare a societății pe acțiuni Sanfarm Prim, singura instituție farmaceutică cu capital majoritar de stat. Deși oficialii de la Sănătate susțin că reorganizarea este singura soluție pentru a salva întreprinderea ajunsă într-o situație economică dificilă, angajații Centrului Național Anticorupție bat alarma, dând de înțeles că s-ar dori monopolizarea pieței medicamentelor.

Astfel, instituția propune separarea societății Sanfarm Prim și crearea unei noi întreprinderi, Moldfarm SA, în care statul va deține 100% din acțiuni și care va prelua activitatea predecesoarei sale: importul, păstrarea și comercializarea preparatelor medicale, precum și a dispozitivelor, articolelor de tehnică și optică medicală, scrie anticorupție.md.

În urma crizei de aprovizionare cu medicamente, produse parafarmaceutice şi dispozitive medicale a sistemului ocrotirii sănătăţii din Republica Moldova, care a avut loc în perioada toamnă 2014 – iarna 2015, s–a constatat că există necesitatea stringentă să fie luate măsuri eficiente cu impact asupra asigurării tranzacţionării pe piaţă a produselor respective, măsuri care să asigure fluxul continuu de produse farmaceutice la un preţ rezonabil pentru instituţiile medico-sanitare publice, măsuri care ar exclude punerea în pericol a vieţii şi sănătăţii pacienţilor”, se arată în nota informativă al documentului.

Inspectorii Direcţiei legislaţie şi expertiză anticorupţie din cadrul Centrului Național Anticorupție sunt însă de altă părere. Un raport semnat de inspectorul Natalia Budeci susține că o entitate cu 100% acțiuni ale statului ar putea anula concurența loială pe piața medicamentelor.

Din moment ce piaţa medicamentelor este liberalizată, toţi agenţii economici urmează să beneficieze de condiţii egale şi de protejarea investiţiilor efectuate, acordarea unor preferinţe speciale SA SanfarmPrim fiind contrară legii”, constată autoarea expertizei.

Specialista consideră că invocarea crizei medicamentelor nu este justificată în acest context:

De fapt, criza aprovizionării cu medicamente, în mare parte a fost generată de însăşi autorităţile publice care au admis restanţe semnificative la achitarea pentru medicamentele recepţionate. Totodată, relaţiile între depozitele farmaceutice sunt stabilite în baza relaţiilor contractuale şi, respectiv, în situaţia în care o parte nu-şi onorează obligaţiile contractuale, cealaltă parte este îndreptăţită să stopeze livrarea mărfii în cazul în care aceasta nu este achitată în termenele stabilite. (...) De remarcat că SA Sanfarm Prim, fiind din anul 2007 în gestiunea Ministerului Sănătăţii, cu cota de 99,11%, a avut posibilitatea, de rând cu alţi agenţi economici, în condiţiile unei concurenţe loiale, să se dezvolte şi să se impună pe piaţa farmaceutică ceea ce nu a făcut. Ca rezultat, actualmente, nu există careva premize noi care ar indica că investiţiile preconizate vor ameliora situaţia”, susține Budeci.

În același raport, CNA susține că nu există vreo garanție că investiția de milioane la care se referă Ministerul Sănătății, din surse externe, va fi făcută eficient. Mai mult, crearea întreprinderii date ar comportaa şi riscuri corupţionale esenţiale.

Sanfarm Prim SA a înregistrat în 2012 un venit de 114.835.300 lei, adică aproape șase milioane de dolari SUA. Conducătorul întreprinderii este Ștefan Harea, despre care presa a scris că este unchi al deputatei PDM Valentina Buliga. Centrul de Investigații Jurnalistice a scris anterior că SA Sanfarm Prim este în top șapte companii care în ultimii ani au reușit să câștige numeroase concursuri de achiziții publice. Numai în 2015, statul a procurat de la societatea pe acțiuni produse medicale în sumă totală de peste 21 de milioane de lei prin intermediul a 439 de licitații.

În mai 2016, întreprinderea s-a pomenit în lista companiilor farmaceutice sancționate de Consiliul Concurenței (CC) după ce au refuzat să livreze medicamente mai multor instituţii medicale din ţară. Sanfarm Prim a scăpat, însă, de „lista neagră” a Agenției Achiziții Publice și, cel puțin temporar, de achitarea amenzii aplicate de CC, printr-o decizie judecătorească favorabilă.

Sanfarm Prim a figurat și într-o altă anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice, ce arăta că  medicamentele ucraineşti ajung să coste de trei ori mai mult în farmaciile din țara noastră. Potrivit datelor, compania se numără printre cei 15 importatori de medicamente din Ucraina care obţin câștiguri fabuloase datorită faptului că pe lângă import se ocupă și de vânzarea lor, prin intermediul unor firme pe care le-au creat special în acest scop.