Reprezentanții companiei Kroll sunt așteptați la Chișinău săptămâna viitoare. „Suntem în ultimele discuții cu reprezentații companiei asupra a două documente care urmează să ne fie prezentate”, a declarat, joi, guvernatorul BNM Sergiu Cioclea.

Unul din cele două documente este Strategia de recuperare a mijloacelor fraudate. „Aici a fost efectuat un lucru intens cu Procuratura Anticorupție și cu CNA, pentru a integra comentariile lor”, a remarcat Sergiu Cioclea.

Cel de-al doilea document este Raportul II al companiei. „BNM are voința să publice acest document. Vom discuta cu Kroll ce poate fi publicat din el. Transparența în această etapă este foarte importantă. Desigur, cu respectarea secretului anchetei pentru a nu prejudicia recuperarea banilor. Aceste lucruri vor fi discutate pe o platformă interinstituțională cu reprezentanții Kroll”, a mai spus guvernatorul BNM.

În ceea ce privește banii care au fost recuperați din miliardul fraudat, Sergiu Cioclea a spus că 80% din mijloacele recuperate (peste 1 mlrd lei) rezultă din procedura de lichidare a celor trei bănci, și anume prin rambursarea unor credite sau vânzarea gajurilor pentru ele.

Întrebat când va începe recuperarea banilor din jurisdicțiile indicate în Raportul Kroll, Sergiu Cioclea a spus că unele jurisdicții au reacționat pozitiv la solicitarea BNM și au promis să colaboreze în acest sens, de exemplu țările baltice. Altele, mai puțin. „Va fi o activitate dificilă, care va dura mai mulți ani, dar care va începe chiar la finele lunii noiembrie, după prezentarea de către Kroll a Strategiei de recuperare a banilor”, a mai spus guvernatorul BNM.