Republica Moldova a urcat opt poziții în raportul internațional Doing Business. Potrivit datelor raportului, țara noatră se află pe locul al 44-lea în clasamentul care a fost realizat luându-se în calcul implementarea reformelor.

De menţionat că, pe platforma Consiliului Economic de pe lângă Prim-ministru, se lucrează pentru îmbunătățirea indicatorilor Republicii Moldova în raportul Doing Business. Fiecare poziţie urmează să fie discutată cu autoritățile responsabile de domeniile de reglementare, respondenții Doing Business și comunitatea de afaceri, pentru a se stabili măsurile ce urmează a fi întreprinse. În acelaşi timp, se analizează posibilitatea implicării unei echipe de asistență din partea Doing Business pentru identificarea oportunităților de reforme în Republica Moldova, în baza celor mai bune practici internaționale.

Ţările din regiune, la fel, au înregistrat o îmbunătăţire a poziţiilor în raportul Doing Business. Astfel, România s-a clasat pe poziţia 36, Belarus – 37, Federaţia Rusă – 40, Ucraina – 80. Conform clasamentului, cele mai bune condiţii pentru dezvoltarea afacerilor sunt în Noua Zeelandă, Singapore şi Danemarca.