De astăzi, locuitorii satului Puhoi sunt asigurați cu 12 curse directe spre municipiul Chișinău. Decizia a fost luată ca urmare a discuțiilor pe care ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, le-a avut săptămâna trecută cu locuitorii din Puhoi. Aceștia au solicitat mai multe rute directe Chișinău-Puhoi, autocare cu o capacitate sporită și un orar modificat, astfel încât la orele de vârf să fie suplimentate rutele.

Prin ordinul ministrului Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, au fost efectuate un șir de modificări la orarul curselor care leagă localitatea Puhoi de municipiul Chișinău, astfel fiind instituite 12 curse auto regulate pe tronsonul Puhoi-Chișinău-Puhoi. Alte 38 de curse regulate tranzitează satul Puhoi și, de asemenea, reprezintă o opțiune de deplasare pentru locuitorii satului.

Totodată, prin ordinul enunțat a fost dispusă obligativitatea operatorilor de transport de a antrena în orele de vârf unități cu capacitate de îmbarcare de cel puțin 30 de locuri.

Referitor la solicitarea primarului localității Puhoi, Petru Frunze, de a implica cele două autocare achiziționate de administrația publică locală, trebuie menționat că atribuirea rutelor și curselor deschise către operatorii de transport poate avea loc doar în baza unui concurs public, desfășurat în conformitate cu cadrul legal.

Ministrul Gaburici va solicita transportatorilor examinarea, în termeni proximi, a posibilității reducerii tarifului pentru serviciile prestate.