Serviciul Fiscal de Stat a restituit persoanelor fizice peste 44 milioane de lei bani care au fost plătiți în plus pe impozitul pe venit în anul 2017.

De fapt, acești bani restituiți contribuabililor sunt sumele achitate în plus pentru impozitul pe venit sau sumele reținute în plus de Serviciul Fiscal de Stat tot pentru același impozit. Apropo, contribuabilul trebuie să depună o cerere la Serviciul Fiscal de Stat pentru a primi această restituire. Codul Fiscal mai prevede că excedentul sumei compensate, poate fi restituit, la cerere, contribuabilului sau lăsat în contul stingerii unei viitoare obligaţii fiscale de alt tip (în caz de nedepunere a cererii), este menționat pe Monitorul FISC

Dacă suma plătită în plus ce urmează a fi restituită contribuabilului nu a fost achitată în termen de 45 de zile de la data primirii cererii de către Serviciul Fiscal de Stat, contribuabilului i se plăteşte o dobândă, calculată în funcţie de rata de bază, stabilită de Banca Naţională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune, aplicată la operaţiunile de politică monetară pe termen scurt, pentru perioada cuprinsă între data primirii cererii şi data compensării de către Trezoreria de Stat.

Astfel Serviciul Fiscal de Stat a aprobat restituirea impozitului pe venit a persoanelor fizice — cetățeni pentru anul 2017 în sumă totală de 44,21 mil. lei. În anul 2016 au fost restituite 46,3 mil. lei.

Menționăm că persoanele fizice vor depune cererea privind restituirea impozitului pe venit plătit în plus începând cu 1 iunie – pentru cele prezentate în mod electronic şi 1 iulie – pentru cele prezentate pe suport de hârtie, cu excepţia cazului în care persoana fizică intenţionează să îşi schimbe domiciliul permanent din Republica Moldova. Cererea se depune de către persoana fizică sau de reprezentantul legal al acesteia, la subdiviziunile SFS în a cărui rază se deservește.