Stabilirea și achitarea pensiilor structurilor de forță va fi preluată de către CNAS
Începând cu 1 ianuarie 2017, pensiile angajaților structurilor de forță vor fi stabilite și achitate de către Casa Națională de Asigurări Sociale. În acest sens, Guvernul a aprobat astăzi, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii asigurării cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne.
Proiectul de lege are drept scop instituirea unei singure instituții responsabile de stabilirea și achitarea pensiilor militarilor prin contract, persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne și sistemului penitenciar, ofițerilor de protecție și colaboratorilor organelor securității statului și Centrului Național Anticorupție.
Astfel, se va reduce diferențele în finanțarea și funcționarea sistemului pentru aceste categorii de beneficiari precum și se va stabili transparență și eficiență în utilizarea mijloacelor financiare publice.
În prezent, asigurarea cu pensii a militarilor care satisfac serviciu prin contract, a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, precum şi a familiilor acestora este efectuată de către şase autorităţi diferite. Totodată, conform auditului Curții de Conturi, sistemul informațional existent la entitățile vizate (Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne) este învechit și nu asigură o evidență consolidată şi etapizată a datelor aferente pensiilor, inclusiv a numărului pensionarilor și cheltuielilor aferente, precum și a situațiilor operative referitoare la acordarea prestațiilor sociale.
Această acțiune face parte din Conceptul de reformă a sistemului de pensii, aprobat de către prim-minitstrul Pavel Filip în luna august curent.