Rompetrol a depăşit Lukoil şi a ajuns lider de piaţă în Republica Moldova
KazMunaiGas Internaţional, fostul grup Rompetrol, se extinde agresiv pe piaţa din Republica Moldova şi a ajuns cel mai mare furnizor de carburant de pe această piaţă, depăşind compania rusă Lukoil, deşi nu are cea mai extinsă reţea de benzinării din ţară.
"Am ajuns cel mai mare furnizor de carburanţi din Republica Moldova, cu cotă de piaţă de 40%", a declarat directorul general al Rompetrol Moldova, Felix Crudu. "Faţă de 2012, am dublat cota de piaţă. Am ajuns în top trei al tuturor importatorilor din Republica Moldova", a spus Crudu, care a mai arătat şi că afacerile companiei s-au dublat în acest interval de timp, ajungând la 150 de milioane de dolari în 2016. La fel, numărul de angajaţi a crescut, de la 400, acum patru ani, la circa 800 în prezent.
Rompetrol Moldova a ajuns să opereze o reţea de 77 de staţii de distribuţie a carburanţilor, după un proces mai lung de extindere, caree a devenit şi mai agresiv. În acest an, compania a deschis 12 staţii noi, faţă de doar cinci în 2015.
În Republica Moldova sunt 650 de benzinării, dintre 500 sunt aşa numitele benzinării "de lanţ", operate de companiile pretroliere, nu de independenţi. Cu cele 77 de staţii pe care le operează, Rompetrol nu este pe primul loc, ci pe al patrulea. Cea mai extinsă reţea este operată de ruşii de la Lukoil, care au 102 staţii, urmată de Tirex, fosta companie de stat, acum privatizată, cu 86 de staţii, şi de o a altă companie petrolieră românească, OMV Petrom, care are 80 de benzinării.
Deşi are a patra reţea de distribuţie, totuşi Rompetrol a ajuns, potrivit lui Crudu, primul furnizor de carburanţi. Explicaţia ţine de faptul că vânzările din staţii sunt dublate de cele din depozit, aşa numitul sistem de vânzări wholesale: doar pe retail compania are o cotă de 20% din piaţă, dar dacă se adună vânzările wholesale, ajunge la 40%. Rompetrol Moldova vinde practic şi altor jucători din piaţă carburanţii care sunt produşi la rafinăria Petromidia din România, ceea ce face compania cel mai mare jucător din Republica Moldova. Carburanţii sunt produşi la Petromidia, apoi ajung, pe Dunăre, în terminalul de la Giurgiuleşti (la confluenţa dintre Dunăre şi Prut) şi ulterior pe şosea până la depozitul Rompetrol din Republica Moldova. Rompetrol vinde aşadar în Moldova carburanţi aceeaşi calitate ca şi în România, şi care respectă standardul Euro 5, lucru obligatoriu în România, ca ţară membră a UE, dar nu şi în Republica Moldova.
Lukoil îşi alimentează reţeaua de 102 staţii tot cu benzină şi motorină produse în România, la Petrotel Ploieşti, ceea ce face şi Petrom, cu carburanţi produşi la rafinăria Petrobrazi din Ploieşti, aşadar, mai mult sau mai puţin, jocurile sunt făcute pe piaţa din Moldova de aceleaşi firme ca şi în România. În Republica Moldova nu este nicio rafinărie.
Felix Crudu nu a dorit să comenteze referitor la comparaţia cu Lukoil pe piaţa din Moldova.
Rompetrol, acum KMG International, este prezentă pe piaţa din Republica Moldova din 2002 şi operează acum pe lângă reţeaua de 77 de staţii, un depozit de carburanţi la Chişinău şi unul de GPL la Târnova, la 176 km nord de Chişinău.
Cu aproximat 6000 de angajați în 11 piețe pricipale, KMG International NV este deținut integral de compania națională de petrol și gaze din Kazakstan – KazMunayGas. În România, KMG International deține una dintre cele mai mari rafinării din regiunea Mării Negre - Petromidia Năvodari, iar rețeaua de stații a grupului numără peste 1.000 de puncte de distribuție carburanți în România, Moldova, Georgia, Bulgaria, Franța și Spania.
sursa: Economica.net