Crearea noilor locuri de muncă, optimizarea instituţiilor bugetare, majorarea salariilor şi pensiilor sunt câteva din priorităţile politicii bugetar-fiscale, potrivit ministrului finanţelor, Octavian Armaşu. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Fabrika" de la postul de televiziune „Publika TV".

Armaşu spune că în anul 2017 Guvernul va recurge la subvenţionarea locurilor de muncă. „Vom lansa proiecte pentru subvenţionarea şi crearea locurilor de muncă. În 2017 va fi perfecţionat mecanismul, pentru ca să avem un suport mai larg pentru aceste proiecte. O atenţie sporită va fi acordată domeniilor aflate în ascensiune, cum ar fi IT", a spus Armaşu, transmite IPN.

Ministrul Finanţelor a mai spus că deja s-a hotărât asupra optimizării instituţiilor bugetare, iar din contul acestei optimizări urmează a fi majorate salariile bugetarilor. „În Republica Moldova, în sectorul bugetar avem peste 200 de mii de angajaţi. În acest număr intră profesorii şi medicii, dar oricum, este un număr prea mare pentru o ţară ca a noastră. Vom încerca în baza optimizării instituţiilor să majorăm salariile bugetarilor. Optimizarea se va face treptat", a precizat Armaşu.

Ministrul Finanţelor a infirmat că majorarea vârstei de pensionare ar fi o condiţie a FMI şi a spus că în 2017 pensionarii vor primi pensii majorate. „În primul rând, vor simţi această majorare pensionarii defavorizaţi. Reforma sistemului de pensii va elimina mai multe inechităţi. Majorarea pensiilor se va face treptat, însă cei defavorizaţi vor simţi în primul rând efectele reformei", a dat asigurări oficialul.