Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR), condus de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, a aprobat la sfârșitul săptămânii curente 19 proiecte de infrastructură în sumă de 149,2 milioane de lei, care vor fi finanțate din Fondul naţional pentru dezvoltare regională.

Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR), condus de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, a aprobat la sfârșitul săptămânii curente 19 proiecte de infrastructură în sumă de 149,2 milioane de lei, care vor fi finanțate din Fondul naţional pentru dezvoltare regională.

Potrivit viceprim-ministrului Octavian Calmîc, dezvoltare regională este una din prioritățile Guvernului Republicii Moldova, iar realizarea proiectelor în cauză vine drept suport real în implementarea programelor de realizare a acestui obiectiv.

„Ținând cont de faptul că suntem deja pe sfârșit de an și este o problemă de absorbție a resurse financiare, am pus accentul pe susținerea proiectelor care au fosta anterior susținute şi sunt în derulare", a declarat ministrul Economiei, Octavian Calmîc.

Conform deciziei CNCDR, pentru zona de Nord vor fi alocate 54 de milioane de lei, Centru 34, 3 de milioane de lei, pentru Sud aproape 46 de milioane de lei, iar pentru UTA Găgăuzia 5 milioane de lei.

Cei mai mulți bani, peste 16 milioane de lei sunt destinați pentru reabilitarea străzii Ion Spirit din orașul Cahul, care este un drum de importantă regională, iar alte circa 16 milioane de lei vor fi alocate pentru construcția Centrului "PRO Cariera" din Otaci. Pentru repararea drumului Taraclia - Ceadâr-Lunga sunt destinate circa 15 milioane de lei, iar alte 10 milioane de lei sunt pentru construcția stației de epurare în Telenești. Majoritatea proiectelor aprobate sunt deja în derulare.

Vasile Bîtcă, ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcțiilor, a accentuat că proiectele aprobate sunt din 4 domenii, inclusiv construcția drumurilor, aprovizionarea cu apă potabilă și canalizare a localităților rurale, colectarea deșeurilor solide și sporirea atractivității turistice.

în cadrul ședinței s-a discutat și despre rezultatele preliminare ale concursului de proiecte lansate în anul curent de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor. La etapa a doua au fost depuse 147 cereri complete de finanțare, în sumă totala de circa 3,9 milioane de lei, dintre care urmează a fi selectate cele mai bune și propuse spre aprobare de finanțare.