În ședința de astăzi a Guvernului urmează a fi adoptat programul ce se referă la „Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2017-2019)”. Programul prevede modul de gestionare a datoriei de stat și se axează pe descrierea strategiei de finanţare a deficitului bugetului de stat şi pe identificarea factorilor de cost şi de risc aferenţi.

Expertul în economie, Roman Chircă, este de părere că un astfel de program stabilește limite ce se referă la volumul de îndatorare în perioada vizată, ținând cont și de posibilitatea achitării datoriilor existente, iar aceste limite nu pot fi depășite: „Vine să contribuie la stabilizarea gestionării datoriei prin previzibilitatea sa”.

„Programul nu este altceva decât un mecanism de gestionare a tot ce este datorie de stat pe perioada 2017 -2019. Ținând cont și de particularitățile finanțelor publice în general a economiei din ultima perioadă, noi am ajuns la un nivel de datorie destul de înalt, însă putem spune că încă suntem în limite rezonabile care sunt stabilite de instituțiile internaționale. Programul respectiv va plafona și va da o claritate privind modul, parametrii, limitele de deservire a creditelor, limitele de îndatorare ulterioară, deci stabilește un fel de perimetru în care poate fi gestionată datoria de stat. Este clar spus care va fi mărimea de plăți, și iarăși stabileșete plafon, care va fi mărimea posibilă de îndatorare - plafon, din surse interne, externe și din surse private, iarăși avem limite”, susține expertul. 

Chircă apreciază adoptarea unui astfel de program, ca fiind un lucru pozitiv pentru că „nu mai există situația când nu se știe cât se îndatorează Ministerul de Finanțe”.

Documentul a fost elaborat cu utilizarea instrumentului analitic Medium Term Debt Management Strategy (MTDS AT), dezvoltat de către Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, care oferă estimări cantitative raportului cost/risc asociat cu strategiile alternative de asigurare a necesităţilor de finanţare, precum şi permite efectuarea de simulări ale impactului diverselor scenarii de şoc privind evoluţia indicatorilor de piaţă asupra datoriei de stat şi a deservirii acesteia.

Scopul elaborbrii documentului constă în stabilirea direcțiilor prioritare de activitate ale Ministerului Finanțelor orientate spre atingerea obiectivului fundamental și a celor specifice privind managementul datoriei de stat și sporirea previzibilității pieții valorilor mobiliare de stat (VMS) pentru investitori.

Vezi documentul integral mai jos: