Ministrul Economiei, Octavian Calmîc, susține că în 2016 a fost înregistrată o creștere economică de peste 3%, ceea ce înseamnă cu aproximativ 1% mai mult decât prognozele făcute la începutul anului de FMI, Bănca Mondiale a Ministerului Economiei dar și a experților.

În cadrul unei conferințe de presă, Calmîc a declarat că în pofida prognozelor ministerului, a FMI, Banca Mondială dar și a experților creșterea eonomică pentru anul 2016 va fi una mult mai mare decât cea estimată anterior și că această tendință trebuie păstrată și pentru anul 2017.  

„Este cert acum, că dacă la începutul anului 2016 și Ministerul Economiei și FMI și Banca Mondială au estimat o creștere economică de 2 la sută, în realitate această creștere pentru acest an va fi de peste 3 la sută. Respectiv trebuie să ne așteptăm ca în 2017 să fie o creștere mult peste cea care a fost planificată anterior. Dar ea va fi actualizată imediat ce vor fi disponibile toate datele atât pe comerțul exterior al Republicii Moldova în 2016 cât și pe indicatorii macroeconomici care nu țin de Ministerul Economiei, cum ar fi: rata de schimb, inflație, indicatori care sunt calculați de BNM precum și de indicatorii care țin de producția agricolă și cea industrială”, a declarat ministrul. 

Amintim că Banca Mondială prognoza în luna aprilie o creştere economică modestă pentru anul 2016 – de numai 0,5% 

În luna octombrie Banca Mondială a îmbunătăţit estimarea de creştere a economiei Republicii Moldova în 2016 cu 1,7 puncte procentuale, până la 2,2 la sută.

Pentru 2017 Banca Mondială anticipa atunci un avans de 2,8 la sută și, respectiv, 3,3 la sută în 2018. Activitatea economică a accelerat în al doilea trimestru din 2016, în Republica Moldova, susținută de un consum dinamic al gospodăriilor și o creștere pe unele domenii. Produsul Intern Brut a crescut în termeni reali cu 1,8 la sută, în aprilie-iunie, după un avans de 0,8 la sută în primele trei luni ale anului, menționau atunci experții Băncii Mondiale.