Moldova prelungește contractul cu Gazprom pentru trei ani
Contractul cu Gazprom-ul rusesc de livrare a gazelor naturale în Republica Moldova va fi prelungit pentru trei ani. Contractul urmează a fi semnat de către părţi miercuri, 21 decembrie, a anunţat vicepremierul şi ministrul economiei, Octavian Calmîc.
Într-o conferinţă de presă, astăzi, Octavian Calmîc a spus că solicitarea către Gazprom de prelungire a contractului a fost înaintată în cadrul şedinţei Comisiei interguvernamentale moldo-ruse, care s-a desfăşurat în luna noiembrie.
„În ceea ce priveşte preţul la gazele livrate, va fi flotant. Ceea ce putem spune, este că avem o conjunctură internaţională descendentă a preţurilor de import la gazele naturale”, a subliniat ministrul.
Confirmând cele spuse de colegul său, viceministrul economiei, Valeriu Triboi, a menţionat că în primul trimestru al anului curent Moldova a procurat gaze naturale de la Gazprom la preţul de 223 de dolari pentru o mie metri /cubi, iar preţul mediu pentru întregul an va fi de circa 190 de dolari. Preţul pentru primul trimestru al anului viitor va fi cunoscut către 15 ianuarie 2017, transmite IPN.
Revenind la alte activităţi ce au marcat domeniul energetic în 2016, Octavian Calmîc a spus că au fost elaborate mai multe studii de fezabilitate privind interconexiunile cu UE în domeniul energiei electrice şi al gazelor, inclusiv studiul de fezabilitate privind construcţia conductei de gaze Ungheni – Chişinău.
Vicepremierul a subliniat că o realizare este stoparea acumulării datoriilor curente faţă de furnizorul de gaze, aceasta fiind o premieră absolută. Continuă identificarea soluţiilor pentru întoarcerea datoriilor istorice.
Octavian Calmîc a dat o notă pozitivă şi proiectelor de sporire a eficienţei energetice susţinute de BEI şi alţi donatori externi. În cadrul acestora au fost sporită eficienţa energetică a 34 de clădiri publice. Fondul de Eficienţă Energetică a alocat 80 mln lei pentru realizarea acestor proiecte. O contribuţie de circa 100 mln lei în domeniul sporirii eficienţei energetice a avut-o proiectul Energie şi Biomasă, implementat în Moldova cu bani europeni.