FMI: Iniţiativa amnistiei fiscale poate periclita măsurile de combatere a corupţiei
Principiile care stau la baza proiectului de lege privind liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală vin, aparent, în contradicţie cu obiectivele trasate în programul de reforme economice al autorităţilor, susţinut de FMI. Astfel a comentat, reprezentanta permanentă a FMI în Republica Moldova, Armine Khachatryan, iniţiativa legislativă privind amnistia fiscală.
„Proiectul de lege, în forma curentă, ar duce la periclitarea măsurilor de combatere a corupţiei şi ar pune piedici în lupta cu spălarea banilor şi fraudele. Vom continua dialogul cu autorităţile pentru a identifica posibilităţile pentru a alinia iniţiativele legislative cu obiectivele asumate în cadrul programului", scrie în mesajul reprezentantei, transmite IPN.
Armine Khachatryan a mai spus că experienţa acumulată arată că este extrem de dificil de elaborat conceptul unei amnistii fiscale care să se soldeze cu succes.
„Preferăm să explorăm posibilităţile pentru îmbunătăţirea administraţiei fiscale, ca instrument menit să asigure o mai bună conformare fiscală şi lupta cu plăţile neformale", mai scrie în mesajul transmis presei.
Şi Banca Mondială a examinat proiectul de lege cu privire la liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală, numit şi amnistia fiscală, şi a constatat un şir de riscuri de integritate.
Anterior, într-un interviu, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a dat asigurări că iniţiativa nu va fi votată în lectură finală fără o expertiză a Băncii Mondiale, a FMI şi a structurilor europene.