Experți: FMI a rămas mulțumit de rezultate dar a mai dat o „temă pe acasă” Chișinăului
Experții economici sunt de părere că reprezentanții Fondului Monetar Internațional (FMI) au rămas mulțumiți de rezultatele văzute în cadrul evaluării programului economic, susținut de FMI. Totuși aceștia spun că autoritățile de la Chișinău au primit și o „temă pe acasă” din partea Fondului care urmează să fie îndeplinită în următoarea perioadă.
După ce timp de două săptămâni au făcut evaluarea implemetării angajamentelor, asumate de guvernarea de la Chișinău, reprezentanții Fondului au emis un comunicat de presă în care se precizează că „misiunea FMI și autoritățile Republicii Moldova au ajuns la un acord la nivel de personal în contextul primei evaluări a programului de reforme economice susținut prin acordul pe trei ani, finanțat în baza Mecanismului extins de creditare (ECF) și Mecanismului de finanţare extinsă (EFF)”.
„Acordul la nivel de personal se preconizează a fi aprobat de către conducerea FMI și Consiliul directorilor executivi. Consiliul directorilor executivi va analiza raportul misiunii în luna aprilie, după ce autoritățile Republicii Moldova vor implementa un șir de acțiuni prealabile. În urma finalizării evaluării programului, Republica Moldova va putea accesa 15,7 milioane DST (drepturi speciale de tragere) (circa 21,2 milioane dolari SUA)”, precizează reprezentanții FMI.
Expertul în economie, Sergiu Gaibu, consideră că FMI a apreciat progresul reformelor în special pe sectorul financiar-bancar. Totodată reprezentanții Fondului au avut discuții cu Chișinăul și pe subiecte mai delicate, cum ar fi legea amnistiei fiscale dar și creștere economică pentru 2017.
„Probabil au fost discuții pe marginea proiectului privind amnistierea fiscală și tind să cred că din această cauză a și fost retras. Este și logică retragerea proiectului dat, pentru că comporta și niște riscuri. Practic evaluarea FMI a confirmat toate suspiciunile societății civile, referitor la această lege”, a declarat Gaibu.
Cât despre mențiunea FMI că „BNM trebuie să fie gata să înăsprească politica monetară, în cazul în care inflația va crește mai rapid decât se prognozează”, Gaibu spune că „în caz de necesitate BNM ar fi recurs în primul rând la această metodă, dar sunt și alte instrumente pe care pot fi aplicate”. La capitolul prognoze pentru economia Republicii Moldova, expertul spune că totul depinde de roada anuală.
„Nu știu acum dacă specialiștii în domeniu cunosc rezultatele. Un plus, care cred eu că va conta și va adăuga valoare în economie este faptul că au venit mai multe companii mari, cum este Fujikura, Sumitomo, Dräxlmaier, care își va deschide a treia fabrică. Iar Fujikura și Sumitomo, anul acesta vor fi mai aproape de producerea masivă și vor angaja masiv persoane”, a precizat expertul menționând că nu există riscuri ca să nu fie aprobat de FMI, Acordul de personal în luna aprilie.
Expertul în economie, Roman Chircă consideră că misiunea este satisfăcută de rezultatele obținute de autoritățile de la Chișinău.
„Sunt constatări de bine și arată că clientul nu a ieșit din acei parametri care s-au cerut. În special în partea finanțelor publice, deficitul bugetar, legea bugetului, situația din sistemul bancar, proiectele energetice care din perspectiva FMI, clientul se conformă planului semnat. Cu siguranță că FMI a discutat și despre legea amnistiei fiscale și despre tarife care la urmă a rămas mulțumită și a luat noi promisiuni. La moment misiunea este satisfăcută, dat fiind faptul că și termenul a fost unul scurt de după semnarea acelui Memorandum și cred că în următoarele trei luni vom avea și ajustarea tarifelor”, a declarat Chircă.
„A doua tranșă va fi livrată în acel moment, când vor fi continuate reformele”, este de părere, doctorul în economie, Sveatoslav Mihalache.
„Important este că a doua tranșă va fi livrată în acel moment când vor fi continuate reformele. Altfel spus, FMI le-a dat temă pe acasă autorităților de la Chișinău până în luna aprilie”, susține Mihalache. Aceeași sursă mai spune că acele prognoze de creștere economică de 4,5 % vor depinde foarte mult de situația agricolă: „Vom vedea dacă vom avea ploi abundente sau secetă, pentru că anul trecut agricultura ne-a salvat. Există însă pericolul ca inflația în 2017 să fie mai ridicată decât creșterea economică”.
Potrivit doctorului în economie, aceste riscuri sunt motivate de faptul că „se atestă un exces masiv de lei în sectorul bancar, aproximativ 6,5 miliarde dar și faptul că tarifele vor fi majorate.
„Există riscuri ca inflația să se apropie de nivelul de sus al coridorului țintit de BNM. Una din cauzele principale este excesul de lichidități din sectorul bancar. Acest exces poate să crească în perioadele următoare. BNM are două posibilități de a steriliza acest exces. Prima este majorarea ratei de bază și a doua majorarea rezervelor obligatorii pentru băncile comerciale. Dar dintre aceste două rele pentru economie, prefer ca rezervele obligatorii ale băncilor comerciale să fie majorate pentru că din cauza majorării ratei de bază vor fi afectați egenții economici și respectiv economia reală”, a precizat Mihalache.
Amintim că Fondul Monetar Internațional a aprobat la ședința Consiliului de Directori din 7 noiembrie programul cu Moldova pentru o perioadă de 3 ani. Decizia a fost adoptată cu vot unanim.