Novaia Gazeta şi alte publicații internaționale au urmărit modul în care au circulat banii prin conturile a zeci de companii implicate în Laundromat. Reporterii au urmat principiul binecunoscut: „Follow-the-Money”, încercând să afle destinatarii finali ai banilor. Este vorba despre persoane reale care, într-un final, au pus mâna pe banii scoși din Rusia prin intermediul „schemei moldovenești”, dar nu de persoane intermediare.

Novaya Gazeta prezintă trei beneficiari ai Laundromat-ului:

Aleksei Krapivin, om de afaceri, contractor al Căilor Ferate ale Rusiei

Începând cu anul 2011 până în anul 2014, două companii din Belize și Panama (Redstone Financial Ltd și Telford Trading S.A.) au primit pe conturile lor din banca elevețiană CBH Compagnie Bancaire helvetique SA 277.000.000 de dolari, aproximativ 8,4 miliarde de ruble.  

Toți banii au venit de la companii fictive off-shore, în favoarea cărora executorii moldoveni au transferat banii din conturile băncilor rusești. Cele două companii au fost depistate în arhiva „Panama Papers”. Potrivit acestor documente, singurul beneficiar al ambelor companii a fost Aleksei Krapivin, un influent om de afaceri rus.

Companiile lui Krapivin sunt mari contractori ai Căilor Ferate Ruse. Tatăl lui Krapivin a fost anterior consilier al directorului căilor ferate ruse, Vladimir Iakunin. Prin coincidență, familia lui Krapivin a reușit în acest timp să construiască un holding imens format din companii de construcții și proiectare care au primit sute de miliarde de la Căile Ferate Ruse.

Potrivit agenției Reuters, multe dintre companiile care se aflau în componența holding-ului lui Krapivin, au fost înregistrate pe persoane interpuse. Banii primiți de la Căile Ferate Ruse se transferau pe conturile firmelor fantomă, apoi banii se ridicau sau se transferau în off-shore.

Datele privind transferurile prin companiile lui Krapivin au fost primite de Reuters din baza secretă de date a bancherului Gherman Gorbunțov. O copie a acestei baze de date se află la Novaya Gazeta.  

 Gheorghi Ghens, directorul companiei „Lanit”

În anii 2013-2014, compania înregistrată în Insulele Virgine Britanice, Comptek International Overseas, a primit pe conturile sale din banca elvețiană USB AG 27.000.000 de dolari. Banii veneau de la aceleași companii off-shore, în favoara cărora executorii moldoveni au transferat banii de pe conturile băncilor rusești.

Comptek International Overseas la fel folosea de serviciile registratorului panamezx Mossack Fonseca, de aceea Novaya Gazeta a reușit să afle numele beneficiarului final. Colaboratorii Fonseca scriau în corespondența lor că proprietarul final al companiei Comptek International Overseas este Gheorghi Ghens.

Ghens este proprietarul grupului „Lanit”, una dintre cele mai mari companii IT din Rusia și distribuitor al produselor Apple, Samsung și ASUS.

Unul dintre cei mai mari clienți al Lanit este statul rus. Potrivit estimărilor, compania a primit în ultimii ani contracte de minim 51 de miliarde de ruble.    

Serghei Ghirdin, coproprietar al holding-ului IT „Marvel”.

Începând cu 2011 până în 2013, compania înregistrată în Insulele Virgine Britanice, Zymbeline Trading, a primit pe contul propriu din banca elvețiană USB AG 96.000.000 de dolari, adică 2,9 de miliarde de ruble. Banii au venit prin intermediul Moldindconbank și a băncii letone Trasta Komercbank. Acești bani au fost transferați de către companii off-shore, în favoarea cărora executorii moldoveni au transferat banii din Rusia.

Documentele despre Zymbeline Trading la fel se află în arhiva panameză. În anul 2008, drept administrator al contului bancar a fost indicat Serghei Ghirdin. Novaya Gazeta nu a reușit să afle dacă acesta a controlat conturile bancare mai târziu, când se executa transferul prin intermediul „schemei moldovenești”.