Surse // Cuciurgan, Transnistria - OUT. Vom cumpăra energia electrică din Ucraina
(UPDATE 11.50): Ministerul Economiei a emis un comunicat prin care anunță că societatea pe acțiuni ”Energocom” a semnat cu compania ”DTEK Trading” din Ucraina contractul de furnizare a energiei electrice către Republica Moldova pentru perioada 1 aprilie 2017 – 31 martie 2018.
Republica Moldova refuză procurarea energiei electrice din regiunea transnistreană.
În urma examinării ofertelor primite de la SA ”Energocom” și Centrala de la Cuciurgan, dar și a negocieirilor cu aceste companii, operatorii reglementați de pe piața energetică din Republica Moldova – ÎCS Gas Natural Fenosa Furnizare Energie SRL, ÎCS Red Union Fenosa SA, Furnizare Energie Electrică Nord, ÎS Moldelectrica, SA Red Nord și SA Red Nord Vest, au semnat contracte cu SA ”Energocom” privind procurarea de energie electrică pentru perioada 1 aprilie 2017 – 31 martie 2018.
Oferta SA ”Energocom” a fost agreată de operatorii reglementați datorită prețului mai avantajos oferit – 50,2 USD pentru 1 MWh. Centrala de la Cuciurgan, în prima rundă de negocieri a propus prețul de 58,5 USD pentru 1 MWh, diminuîndu-l în cea de-a doua până la 54,4 USD. La volumul de energie electrică importat de Republica Moldova pe parcursul unui an, diferența dintre prețurile finale, propuse de cei doi ofertanți, aduce o economie de circa 300 milioane de lei.
Astfel, compania „DTEK Trading” ce aparține miliardarului Rinat Ahmetov va asigura livrarea energiei electrice către 80% din cetățenii RM.
De precizat că până acum Republica Moldova cumpăra energia electrică de la Hidrocentrala Cuciurgan prin „Energocapital”. Сompania transnistreană aducea în bugetul regiunii zeci de milioane de dolari SUA/anual din contul livrărilor pe malul drept al Nistrului.
Amintim că din cauza lipsei unor oferte garantate de livrare în volume depline a energiei electrice pentru perioada 1 aprilie 2017 – 31 martie 2018 de la potențialii furnizori atât din țară, cât și de peste hotare, a determinat companiile reglementate din sectorul electroenergetic să extindă termenul de colectare a ofertelor până la 27 martie, ulterior acest termen a fost extins până pe 30 martie.
Ministrul Economiei, Octavian Calmîc, a specificat acum o lună, că instituția monitorizează minuțios atât evoluțiile regionale din sectorul energetic, cât și procesul de organizare a procedurilor de achiziții a energiei electrice, pentru a asigura securitatea energetică a statului la cele mai avantajoase condiții, inclusiv și celor ce țin de fiabilitatea și securitatea furnizărilor pe întreaga perioadă contractuală.