Mulți dintre cei care azi zic că nu se tem și-i îndeamnă pe oameni să li se alăture astă-iarnă au chemat la fel lumea să-i urmeze și să asedieze parlamentul. Printre polițiștii care păzeau clădirea parlamentului se afla și vărul meu Vasile, un băiat de la țară, dintr-un sat din raionul Ungheni, care a avut de pătimit ca nimeni altul de pe urma lor.

Ăștia care azi zic că nu se tem, nu s-au temut nici atunci să se încaiere cu polițiștii, să-i izbească cu mâinile și picioarele, să le tragă cu pietre în cap, să-i lovească cu sălbăticie și sete cu tot ce li se nimerea pe sub mână, fără să le pese că și aceștia erau oameni.

Vărul meu Vasile se afla în prima linie. Făcea parte din cordonul de polițiști care păzea intrarea principală în parlament, când mulțimea înfuriată s-a năpustit peste ei la comanda lui Renato Usatâi, Andrei Năstase, Igor Dodon și a altora ca ei care azi zic că nu se tem de nimic. Nu s-au temut nici atunci când îi chemau pe oameni  să rupă linia compactă a polițiștilor și să pătrundă în parlament.

Până la ciocnirea aia sângeroasă, vărul meu Vasile chiar gândea la fel ca tipii ăia. Și el voia miliardul înapoi și să trăiască mai bine. De aia, avea chiar o brumă de simpatie pentru tipii ăștia, pe care însă și-a pierdut-o complet în urma acelor evenimente terifiante și azi nici nu mai vrea să audă de ei.

Vederile vărului meu Vasile s-au schimbat radical după ce a primit primul cap în gură de la un tip care urla din toți bojocii să i se întoarcă miliardul înapoi. Or, vărul meu Vasile care voia exact același lucru, nu înțelegea de ce individul din fața lui continua să-l pocnească cu genunchii în gură, deși îl bușise sângele.

Bulucul turbat se fasonă sub forma unui buștean și se izbi în zidul de polițiști, vrând să-l spargă. Toți polițiștii au format un lanț viu în fața puhoiului debordant, se țineau unul pe altul de brațe ca să reziste mai ușor asaltului gloatei și tevaturii. Droaia de mardeiași a găurit cordonul și Vasile s-a trezit aruncat într-o parte. Oameni care voiau să li se întoarcă miliardul înapoi și să primească salarii mai mari și să trăiască mai bine, adică exact lucrurile pe care le voia și Vasile, l-au doborât pe vărul meu la pământ și l-au călcat în picioare. În goana lor turbată spre intrarea în parlament, iureșul de oameni trecea peste vărul meu Vasile, cineva i-a strivit mâna, altcineva i-a turtit brațul, un altul l-a apăsat cu talpa pe piept, naiba să știe cine l-a călcat pe cap.

Polițiștii însă au reușit să respingă atacul mulțimii și să-și recâștige pozițiile pierdute și, în felul acesta, a fost salvat și vărul meu Vasile, care a fost găsit leșinat și năclăit de sânge în fața parlamentului.

Ceea ce l-a salvat atunci când mulțimea îl strivea sub tălpile ei e că s-a rugat până în ultima clipă lui Dumnezeu.

A stat o lună în spitale, de unde a ieșit cu o mulțime de sechele.

Vărul meu Vasile a rămas și azi polițist. Când i-a auzit pe ăia care-l călcau în picioare că iar îi cheamă pe oameni în stradă, vărul meu Vasile mi-a spus că lui nu-i este frică de ei.

Dar eu mă tem. Mă tem de ce le poate calul. Mă tem pentru soarta vărului meu și pentru soarta noastră. Mă tem că ne pregătesc din nou o baie de sânge.

Iată de ce eu nu am să-i urmez niciodată.