Am trecut de sute de ori pe lângă Purcari, localitatea unde m-am născut fiind peste drum. M-am plimbat și pe teritoriul satului și pe al satului desființat după război, Hamza, un loc fantastic. Mulți antoneni merg la tăiat via sau la cules la Purcari, iar vecinul meu îi duce cu camionul. Mi-e cam rușine să recunosc, dar de-abia anul ăsta am ajuns la cramele vinăriei Purcari.

Am mers chiar de ziua fratelui meu, a fost ideea lui și îi sunt recunoscător. Vinăria are o istorie de aproape două secole și asta se simte imediat. Recunosc că inițial nu mă așteptam la mari surprize. Pentru că în părțile noastre toți au beciuri spectaculoase și aproape fiecare gospodar face aproximativ o tonă de vin bun. Nu, deosebirea dintr-o vinărie și beciul gospodarului nu e doar în mărime, dacă e vorba de profesioniști și de oameni care știu să-și prețuiască moștenirea.

Iar Purcariul înseamnă moștenire. Vinăria fondată în 1827 și-a păstrat de-a lungul timpului numele bun și vinul extraordinar, cel mai bun din Moldova – cred că aici nimeni nu mă contrazice. De la poarta vinăriei am simțit o atmosferă prietenoasă: totul foarte bine îngrijit: flori, iarba cosită și udată, copacii bine îngrijiți, teascuri și poloboace din loc în loc, șezlonguri comode pentru a admira priveliștile, construcțiile făcute cu cap, fără kitsch, doar cu bun-simț.

Pentru început am coborât la cele două lacuri de sub Castelul Purcari. Fiecare lac era ocupat de câte un lebădoi – unul alb și altul negru. Ambii veneau la vizitatori să-i privească: foarte mândri, cu gâturile întinse și cu aripile ca niște brațe pe care și le țin în șolduri. Mai târziu am aflat că au avut perechi, doar că lebedele au fugit când au auzit artificiile. Am zis că bărbații rabdă tot, doar să fie lângă beci, nu se sperie ei așa ușor de artificii. Cu ei pe iazuri era și un cârd de rațe sălbatice. Două foișoare de lemn, acoperite cu stuf,  erau amplasate chiar deasupra apei. Rațele n-au nici un motiv să fugă, au căsuțele lor direct pe apă. Când m-am așezat într-un foișor, mi-am zis că e un loc ideal pentru scris, mai ales că era și priză, în caz că aveam nevoie de laptop. Seara se poate aprinde lumina în foișoare, ideal e dacă ai și o sticlă de Purcari – inspirația e garantată.

Să nu uit și de vie! Dealurile cu vie încep chiar de lângă lacuri, via e atât de bine îngrijită încât ai impresia că ești într-un film franțuzesc. Chiar dacă anul ăsta roada în toată Moldova va fi foarte puțină: cu 90 % față de anii obișnuiți. Dar dacă vrei să ai struguri anul viitor, trebuie să ai grijă de vie și atunci când n-ai struguri.

Apoi ne-a luat în primire ghidul Alexandru, născut chiar în Purcari. Excursia a fost foarte plăcută, ne-a explicat tot ce ne-a interesat. La Purcari sunt cele mai noi tehnologii pentru vin, dar nu sunt neglijate nici tradițiile de la deschiderea cramei. M-a impresionat vechiul beci, făcut în formă de cruce, pentru că inițial Purcariul a fost o moșie ce ținea de Mănăstirea Afon-Zograf. Din beci, boierii puteau urca direct în conac pe o scăriță ascunsă. În capătul unei laturi e un izvor, deci în beci se putea coborî și pentru apă, nu doar pentru vin.

Alexandru a pus accentul și pe partea spirituală a Purcariului, ceea ce mi-a plăcut. Contează nu doar tehnologiile moderne, ci și pasiunea, sufletul pe care îl pui în îngrijirea viei, în fabricarea vinului.

Seara s-a terminat cu o degustare de Pinot Grigio de Purcari și Rose de Purcari. În formularul pentru note am pus 10 din partea mea pentru ambele. 10, în general, pentru Vinăria Purcari.

M-am gândit în Purcari că dacă toate lucrurile din Moldova ar fi făcute la fel, am duce-o foarte bine, chiar am fi un colț de rai. Noi trebuie să ne obișnuim să punem suflet în ceea ce facem, ca să nu mergem în jos.

P.S.: Când eram student la Cluj, în 97, am cumpărat niște vin Purcari dintr-un supermarket de acolo, ca să le arăt prietenilor ce vin bun e în Basarabia. Au trecut atâția ani, dar acum aș face la fel. Așa e de la 1827.

P.P.S.: Mai multe fotografii de la Purcari puteți vedea aici.