Din cabinetul urologului se auzeau niște răcnete aprige. Răsunau cu regularitate, din două în două minute, din ce în ce mai sălbatice. Erau așa de fioroase că un băiețel l-a apucat pe taică-său de mână și a început să-l scuture cu putere, până când acesta și-a smuls ochii din ecranul mobilului și s-a uitat la el, indispus:

-Da cine, tată, strigă așa de tare în cabinetul acela?

-În care cabinet?

-În acela, i-a arătat puștiul spre cabinetul din fața lui. Tatăl s-a uitat spre ușa alba a cabinetului urologic și a dat a lehamite din mână.

-Ți s-o fi părut.

-Ba nu mi se pare deloc, s-a îmbufnat piciul și i-a întors spatele tatălui său. Din cabinetul ăla aflat chiar în fața noastră continuau să se lățească strigăteele alea neomenești. Tatăl l-a apucat pe băiat de mână și l-a tras după el, spre cabinetul endocrinologului, unde stăteam și eu la coadă, după ei. Puștiul nu voia să meargă. Se agățase cu mânile de picioarele scaunului pe care stătuse un pic mai înainte și tatăl său nu-l putea clinti din loc. Pe pici l-a bușit plânsul. Pesemne s-o fi speriat când a auzit răcnetele alea animalice răzbătând din cabinetul urologului și te miri știe ce o fi crezut că se întâmplă în spatele ușilor alea albe. Tatăl l-a umflat de mijloc și l-o dus pe sus în cabinetul endocrinologului. Băiatul se zbătea în brațele sale vrând să scape și hohotea și mai tare. Tatăl a închis ușa după ei și văicăreala băiatului abia de se mai auzea, se auzea tot mai stins, până se ostoi cu totul. S-a lăsat liniștea și în cabinetul urologului. Ușa căruia s-a deschis peste câteva clipe și afară s-a împleticit cu capul în pământ un bărbat cu părul tăciuniu și cu mustăți zburlite. Mi se pare că avea lacrimi în ochi. Își ținea fișa medicală în dreptul obrazului, și își iuți pașii. El era bărbatul care răcnise ca din gură de șarpe în cabinetul urologului, pesemne în timp ce i se făcea masaj prostatic.

Pe ușa de unde a ieșit bărbatul cu mustața zburlită, a intrat un bătrân cu fața zbârcită. Cel cu mustața zburlită și-a întors capul și privirile lor s-au întâlnit preț de câteva secunde. Ceea prin ce-a trecut bărbatul cu mustață zburlită urma să treacă și bărbatul cu fața zbârcită. În ochii celui care pleca am citit un fel de compătimire față de cel care intra.

Apoi s-a îndepărtat cu mersul său de rață și s-a pierdut printre oameni. În cabinetul urologului continua să fie liniște. De la endocrinologul au ieșit tata cu băiatul ăla plîpând de mână, dar acum piciul zâmbea. Apoi am intrat eu la endocrinolog.

Peste vreun sfert de oră am ieșit din policlinică și am urcat într-un autobuz, ca să merg în oraș.

În inima orașului însă era un ambuteiaj infernal  din cauza unei demonstrații. Oamenii care mergeau pe jos au depășit autobuzul nostru, așa că am coborât și eu, foarte intrigat să aflu cine erau demonstranții care au paralizat circulația și ce voiau.

În fața mea avansau tatăl cu piciul ăla plăpând de mână. Se vede că și ei nu au mai rezistat să stea atâta în ambuteiaj și s-au dat jos. Puștiul l-a întrebat ce se întâmplă și cine sunt ăștia care au blocat traficul și taică-său a dat a lehamite din mână, fără să-I explice nimic.

Oamenii care au oprit circulația fluturau drapele roșii deasupra capului. Erau socialiștii. Iar în primele rânduri mergea și bărbatul ăla cu părul negru precum catranul care urlase ca sub cuțit în cabinetul urologului când medicul îi făcea masaj prostatic. Acum urla scandări contra actualilor guvernanților. Puștiul ăla plîpând l-a mai întrebat ceva pe tatăl său și acesta iar nu i-a răspuns și pe băiat l-a umflat plânsul.