Cu cât mai aproape de alegeri, cu atât mai interesant! Renato Usatîi a plecat spre Baden-Baden, unde urmează mâine să aibă o întrevedere cu Victor şi Viorel Ţopa.

Pe fondul mai multor crize de nervi pe care le-a făcut ultimul timp Usatîi, evidente şi în intervenţiile publice tot mai nervoase, s-ar fi înrăutăţit starea sănătăţii acestuia, acutizându-i-se diabetul zaharat de care suferă. S-a întâmplat din cauza problemelor legate de finanţarea partidului său după arestarea lui Platon, din cauza dificultăţilor pe care le are la Moscova „krîşa” sa pe fundalul reglărilor de conturi din FSB, dar şi a gafelor apropiaţilor săi din partid, care unul după altul îi fac „surprize” neplăcute, de la banale beţii la volan, până la trafic de prostituate şi escrocherii.

Deoarece medicii de la Moscova par a fi ineficienţi în tratament, acesta s-a deplasat în UE (atât de mult urâtă de FSB-ul lui), pentru a-şi continua tratamentul în oraşul german Baden-Baden. Cel puţin, conform surselor mele tratamentul este unul din scopurile deplasării lui Usatîi în Germania. Un alt scop este însă întâlnirea la Baden-Baden cu Victor şi Viorel Ţopa, un gen de combinare a utilului cu plăcutul în pragul campaniei electorale şi mai ales al evenimentelor pe care le pregătesc cele două tabere pentru perioada post-electorală. În aceste momente Usatîi se află în oraşul francez Strasbourg, aflat în apropiere de oraşul german Baden-Baden.

ATENŢIE, SIS şi Procuratura! Sper că nu sunt eu cel care trebuie să vă povestească ce agendă a discuţiilor vor avea ucenicul fostului rezident KGB în SUA Yakunin, FSB-istul Usatîi, asistat de arhitectul evenimentelor de la 7 aprilie 2009 Mark Tkaciuk şi cei care finanţează platforma „pro-europeană” cu batista pe ţambal! Vă recomand să priviţi încă o dată conferinţa de presă de ieri a veteranului războiului de pe Nistru, fostul platformist Vasile Iacubov!

Voi reveni cu detalii

NOTA REDACȚIEI: Opiniile exprimate în această rubrică exprimă punctul de vedere al autorilor și nu reflectă neapărat poziția editorială a redacției. Deschide.md nu este responsabil pentru exactitatea acestor materiale, iar site-ul servește exclusiv drept o platformă de distribuție.