Când a văzut că la acțiunea de protest din fața Ambasadei Rusiei, consacrată celor unsprezece luni de război, nu au venit decât doi oameni, jurnalistul a ezitat dacă să coboare sau nu din mașină. Erau mai mulţi carabinieri decât protestatari. Nu știa ce să facă. Cameramanul s-a dat jos din mașină, cu camera de filmat în mână și după el a ieșit și jurnalistul.

Despre acțiunea asta de protest a aflat de pe FB. De câteva zile urmărea cum creștea ca pe drojdie numărul celor care ziceau că vor ieși pe 24 ianuarie în fața Ambasadei – în dimineața asta ajunsese la două sute de persoane – ca în realitate să nu vină decât doi oameni.

Jurnalistul îi ceruse şefului să-i dea și un cameraman ca să filmeze protestul, la care se aștepta să vină sute de oameni, cu pancarde și steaguri ucrainene deasupra capului, dar nu au venit decât două persoane. Se împlineau unsprezece luni de război și în fața Ambasadei Rusiei nu  erau decât doi oameni. Iar asta nu putea să însemne decât un singur lucru că nu avea cum să-și facă reportajul. Căci cum să facă un reportaj despre un protest la care au luat parte doar doi oameni? Ce fel de reportaj ar fi ăsta?

Când se pregătea să vină la Ambasadă, jurnalistul își schițase un plan al reportajului, iar accentul principal îl punea pe înregistrarea scandărilor și pe intervieverea a unui număr cât mai mare de protestatari. Acum ce să înregistreze, căci cei doi protestatari tăceau?

Dezamăgirea sa nu mai avea margini. Jurnalistul îl considera pe Putin cel mai mare criminal al secolului XXI și acest război, o catastrofă, dar el nu putea să spună asta în reportaj, pentru că nu I se permitea să-și exprime poziția sa faţă de război, ci doar a oamenilor. Iar oamenii nu veniseră la protest.

- Ce facem? îl întrebă operatorul.

- Așteptăm să se adune mai mulţi, îi spuse jurnalistul, privind dezamăgit în jur. Nici unul dintre pietoni nu se alătura însă protestatarilor, spre marea sa disperare, și el nu înțelegea de ce, oare să nu le pese de război? Oare nu înțeleg că războiul ăsta ar putea să vină și peste ei?

Jurnalistul se bucură, când s-a mai alăturat protestului un om. Acum, în total, erau trei protestatari. Hai, hai, poate lumea se va aduna încetul cu începtul, își zise jurnalistul, privind cu speranță în jur.

Pe el, războiul l-a afectat în mod direct. De când a început, și-a pierdut liniștea. A renunțat să mai joace fotbal – una dintre marile bucurii ale vieții sale- pentru că i se părea o blasfemie să fugă după balonul rotund, când la două sute de kilometri de ei rușii ucideau zilnic zeci de oameni nevinovați.

Carabinierii îi ignorau pe protestatari și vorbeau între ei. Cu ochii în pământ, o femeie a ieșit din Ambasadă, grăbindu-se să se facă nevăzută în mulțimea de pietoni. Au plecat rând pe rând și protestatarii, și în fața Ambasadei nu au mai rămas decât jurnalistul și cameramanul, veniți să filmeze protestul și neavând ce să filmeze.

Jurnalistul și-a ridicat pumnul deasupra capului și a început să scandeze, iar cameramanul îl filma.