De doi ani de zile ar fi trebuit să fiu soldat în armata sovietică și nu eram. Din cauza asta, m-au declarat dezertor și m-au dat la miliție. Norocul meu că, între timp, m-au dat afară de la facultate și, respectiv, m-au lipsit și de cămin și nu știau unde să mă caute și mă căutau peste tot – fotografia mi-au lipit-o pe panourile din gări și autogări, alături de fotografiile celor mai periculoși criminali și recidiviști sovietici. Ca să nu mă predea vreo cârtiță în mâinile lor, eu îmi schimbam în fiecare zi domiciliul. La Flutura mă duceam doar în crucea nopții, când dormeau până și drumurile. Cât stăteam acasă, nu ieșeam în sat. Singurele mele drumuri erau doar la toaleta din grădină.

În ziua aia mă întorceam de la toaletă când am auzit voci în curte.

Afară se însera.

M-am strecurat iute în casă, fără să aprind lumina. De câte ori veneam la Flutura, nu aprindeam niciodată lumina. Vocile alea buhăite erau ale celor doi sectoriști din Cetâreni- Vitalie Gârneț și Vitea Botnaru. Veniseră să mă ridice.

Am îngenunchiat în fața icoanei sfântului Nicolae și am început să mă rog. Susțineau sus și tare că eu sunt acasă. Ziceau că m-au văzut oamenii din sat și i-au telefonat la secție.

- Lasă-mă să intru în casă,  bade Vasile, striga Vitalie Gârneț și eu mi-am dat seama că tata se postase în fața ușii și nu le dădea voie s-o deschidă.
- Da de ce să vă las eu să intrați în casa mea, ca ce chestie, băi Vitalie? Îl luă la trei parale tata pe Gârneț.
- Ca să-l arestăm pe infractor.
- Băi, țâncule, fiul meu nu-i infractor.
- Avem mandat de arestare pe numele lui.
- Cu mandatul ăla poți să te ștergi la fund.
- Vrei, matale, sau nu vrei, dar noi, oricum, o să-l arestăm. Vitea, ia încearcă tu să pătrunzi pe ușa aia din spate!

Am sărit sus în picioare și am alergat să încui ușa. Am reușit, înainte ca acesta să tragă de mâner.

- E încuiată, Vitalie!
- Sparge-o, răcni Vitalie Gârneț.
- Manea, dă drumul Lupului, îi striga tata mamei, în timp ce Vitea Botnaru se arunca cu umărul în ușă. Era cât un mal și, probabil, că ar fi spart-o, dacă mama nu i-ar fi dat drumul Lupului.  Auzii lătratul lui fioros și strigătele disperate ale lui Vitea Botnaru.
- Luați dihania asta de pe mine, răcnea furios sectoristul, că o împușc. Se auzi o împușcătură și schelălăiitul jalnic al câinelui nostru. Se vede că îl împușcase, ceea ce provocă turbarea tatei, care îi aplică o directă de dreapta lui Vitalie Gârneț, trimițându-l în lumea viselor. 

Vitea Botnaru alergă șchiopătând în grădina Drăjanilor, singurii din mahala care aveau telefon acasă. Poate, că tot ei mă și turnaseră la miliție.

Vasile fugea din urma lui, spumegând de furie că i-a ucis câinele.  Petrică Drăjan stătea cu un topor în mână, pe marginea hatului.

- Îți sparg capul, Vasile, dacă intri în grădina mea.

Vasile îl izbi pe Petrică cu un pumn în față, și acesta se răsturnă cu gaibele în sus. Toporul îi căzu din mână. Vasile sări peste trupul lui Petrică, pentru a nu-l lăsa pe sectorist să intre în casă pentru a chema întăriri.  Văzându-l, sectoristul fugi în drum, apoi spre mașina sa, în care se refugiase și colegul său, încă năucit de pe urma loviturii. Porni motorul și rulă mașina spre ieșirea din Flutura.

Tata și mama  intrară în casă unde eu stăteam îngenunchiat în fața icoanei sfântului Nicolae și mă rugam. Îmi cerură într-un glas să plec de acasă, că ăia, nu peste mult, se vor întoarce de două ori mai mulți .

Mama mi-a băgat în geantă o pungă cu pâine, slănină și brânză și am tăiat-o prin fundul grădinii, spre  pădurea de pe buza dealului.

Ăia s-au întors, de două ori mai mulți. Vreo trei dube ale miliției au oprit în fața casei noastre. În loc să mă aresteze pe mine, i-au arestat pe mama și pe tata.