Ieri, în ziua de joi, 30 iunie, un individ, un cetățean al Tadjikistanului în vârstă de 43 de ani, căruia i-a fost interzisă intrarea în Republica Moldova din considerente de securitate, a împușcat mortal un polițist de frontieră și un angajat din securitatea aeroportuară cu arma sustrasă de la un angajat al poliției de frontieră. Un alt pasager a fost rănit. Toate astea s-au întâmplat la Aeroportul Internațional de la Chișinău...

Nu știu dacă această tragedie putea fi evitată. Bănuiesc că da. Poate dacă am fi fost mai puțin nonșalanți... Poate dacă am realiza, la un moment dat, că în țara vecină e război și că niciun detaliu nu poate fi lăsat întâmplarii, asemenea crime ar fi fost mai puțin probabile. De altfel, presa ucraineană a titrat că asasinul e un fost mercenar al grupului Wagner (nu avem de unde ști dacă e adevărat). Poate că dacă, după 493 de zile de la invazia militară a statului vecin, am fi realizat că totul e cât se poate de serios și grav polițiștii de frontieră s-ar fi întors ieri seara la casele lor întregi și nevătămați...

La Paris, atunci când ajungi la o gară mai aglomerată sau la aeroport, întâlnești regulat patrule de militari înarmați scrutând mulțimea... De ce acest lucru nu se întâmplă la Chișinău nu pot să vă spun. De 493 de zile autorul acestor rânduri insistă asupra faptului că suntem în continuare extrem de vulnerabili. La toate nivelele. Iar în loc să asumăm acest fapt și să facem tot ce ne stă în puteri pentru a diminua riscurile, noi încercăm din răsputeri să convingem toată lumea (și pe noi înșine, de altfel) că la noi totul e pe vechi, și că războiul de alături nu e războiul nostru...

Altfel îmi imaginam textul de astăzi... Dar cred că orice alt comentariu e indecent... Nici nu pot să-mi închipui durerea familiilor celor împușcați ieri...

Ceea ce m-a indignat și oripilat cel mai mult de la începutul războiului în Ucraina este lipsa desavârșită la cetățenii Republicii Moldva (mai bine spus, la instituțiile statului, dar ce mai contează?...) a instinctului primar de supraviețuire. Din păcate, mai devreme sau mai târziu, aceste mutații genetice se plătesc.

Batrânul Darwin avea dreptate.