Chișinăul nu este singur în fața amenințărilor directe ori indirecte din partea Federației Ruse și a acoliților săi! Tacticile războiului hibrid total lansat de Kremlin vor eșua în Republica Moldova!

Acestea sunt doar câteva dintre mesajele transmise permanent de înalții oficiali din statele partenere europene și occidentale. Aceste mesaje geopolitice sunt însoțite și de fapte concrete. Vizita ministrului român al Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, la Chișinău fiind doar ultima demonstrație de susținere pentru securitatea deplină a Republicii Moldova.

Discuțiile cu omologului său de la Chișinău, Anatolie Nosatîi, au loc la scurt timp după bombardamentele rusești împotriva porturilor de pe Dunăre, la doar câțiva kilometri de granițele celor două state.

Războiului de agresiune purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei este preocuparea majoră pentru toate cancelariile lumii, dar, în afară de Ucraina, puține state sunt afectate așa cum este Republica Moldova ori România. Și nu vorbim numai de amenințările directe, militare ori politice, dar și despre presiunile hibride.

Starea de tensiune permanentă și de insecuritate promovată de Moscova afectează direct dorința investitorilor de a dezvolta proiecte importante în zona noastră de lume. Și nu vorbim numai despre investitori străini, dar și despre investitori din diaspora care ezită să revină acasă datorită stării de insecuritate. Cine ar vrea să își investească banii într-o zonă de război?

Câte mii ori zeci de mii de cetățeni ai Republicii Moldova au amânat revenirea acasă datorită amenințărilor directe ori hibride ruse?

Umbrela de securitate a UE și a NATO oferă o protecție maximă României ca stat membru. Bucureștiul face eforturi deosebite pentru a sprijini Republica Moldova în efortul de integrare în spațiul european, inclusiv în cel de securitate.

Republica Moldova este aproape de sufletul nostru. Cooperarea în domeniul apărării dintre țările noastre a atins un nivel foarte bun, iar acest lucru nu face decât să ne bucure și să ne impulsioneze să continuăm în acest ritm accelerat”, a declarat ministrul român Angel Tîlvăr. Un mesaj scurt, venit practic din partea întregii Uniuni Europene și a NATO.

Neutralitatea Republicii Moldova nu trebuie să fie o sentință de condamnare geopolitică. Să nu uităm că și Ucraina era neutră, lucru care nu a împiedicat Moscova să încalce propriile garanții oferite Kiev-ului sub ochii întregii comunități internaționale.

Anterior, Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, declara că „e decizia suverană a Republicii Moldova să-și aleagă drumul și locul sub soare. Iar vorbim despre integrarea în Uniunea Europeană și vorbim de sărăcie și de forță de muncă, și foarte mulți dintre tinerii din Republica Moldova plecând la muncă, mulți dintre ei cu dublă cetățenie, moldovenească și română, suntem conștienți de aceste lucruri. Eu, ca român, sunt cu atât mai conștient. Dar pot să spun un singur lucru, și asta e valabil nu doar pentru cei de etnie română din Republica Moldova, dar și pentru cei de etnie rusă, ucraineană, găgăuzi, toți cei care sunt cetățenii dvs.”

Simplu și concis. Statele europene și occidentale oferă o șansă geopolitică istorică Chișinăului. O parte importantă a locuitorilor Republicii Moldova sunt deja integrați în Europa și Occident. Având cetățenii ale României, Bulgariei, Italiei, Franței, Portugaliei, Marii Britanii ori Germaniei, mulți cetățeni moldoveni pot face o diferență clară între cum este să locuiești într-un stat democrat, modern.

Conducerea și populația Republicii Moldova trebuie să treacă, o dată pentru totdeauna, peste sindromul Stockholm în relația cu Federația Rusă.

Neutralitatea actuală a Republicii Moldova, atât de dragă mediilor politice pro-ruse, nu este decât praf în ochi. Moscova nu respectă această neutralitate și orice formulă dorită de Chișinău nu va fi acceptată de către partea rusă decât dacă Republica Moldova va avea sprijinul unor state democratice, puternice.

Moscova poate recurge nonstop la amenințările sale economice, politice ori nucleare, dar autoritățile de la Chișionău au datoria să facă ce este mai bine pentru proprii cetățeni.

România, ca stat important pe flacul estic al UE și NATO, sprijină aspirațiile de democratizare și libertate ale populației Republicii Moldova.

Locuitorilor din Chișinău, Bălți, Cahul, Taraclia, Comrat, dar și din toate localitățile Republicii Moldova trebuie să i se explice mult mai clar ce înseamnă Uniunea Europeană ori NATO. Cele două organizații, legate prin mii de fire invizibile, nu țin cont de culoarea pielii, de religie ori de etnie. Nu există nicio clasă superioară, nicio minoritate imperială. Toți suntem egali, cu drepturi și obligații similare.

Nu poți avea relații bune doar cu Uniunea Europeană, dar relații rele cu NATO. Majoritatea statelor UE sunt membre NATO, iar o parte importantă din țările NATO sunt membre ale blocului comunitar. Alte state NATO, precum Turcia, vor să devină membre cu drepturi depline în cadrul Uniunii.

UE și NATO au trecut testul invaziei militare ruse în Ucraina și formează un tandem geopolitic de invidiat, capabil să asigure securitatea și prosperitatea propriilor cetățeni.

Luând ca exemplu particular regiunea găgăuză, Chișinăul ar putea să folosească exemplu Republicii Turcia pentru a arăta populației locale minciunile propagandei Federației Ruse. Cum ar putea Ankara să facă parte din NATO ori să vrea să facă parte din UE dacă aceste organizații sunt atât de diabolice?

Ca un simplu exemplu, câteva mii de tone de substanțe chimice, de fabricație sovietică, au fost adunate de pe întreg teritoriul Republicii Moldova și transportate în Polonia în cadrul unui proiect NATO-Parteneriat pentru Pace. De la Sîngerei, Drochia, Bălți ori Găgăuzia, aceste substanțe au adunate și ulterior distruse pe teritoriul unui alt stat, membru NATO, salvând sănătatea și viețile a mii de cetățeni ai Republicii Moldova.

Republica Moldova are o șansă istorică să scape de lanțurile Ruski Mir, iar România este alături de ea. Este nevoie ca autoritățile de la Chișinău să se ridice la înălțimea votului pro-libertate al propriilor cetățeni.