Soldații ruși se aflau în spatele nostru. Oamenii fugeau pe pod, spre malul drept, unde erau ai noștri.  Un bătrân adus din spate se poticni și se înșiră de-a lungul podului. Vrând să scape de gloanțele rușilor, oamenii îl călcau pe mâini, pe picioare, pe piept, pe cap. Urletele lui de durere rămâneau tot mai departe în urmă, până când au amuțit. Bătrânul își dădu duhul, sub picioarele gloatei. Un bărbat îl târa de mâini ca să-l arunce în rău, ca să nu-l mai calce în picioare chiar toată lumea aia care fugea din calea rușilor. Gloata l-a împins, balustrada a pârâit  și au zburat amândoi în hăul răului, fiind imediat înghițiți de bulboanele nesătule. Mulțimea înfricoșată o îmbrânci în rău și pe o fată în cărucior, care și ea voia să se salveze pe malul drept.

Înșiruiți de-a lungul malului stâng, soldații ruși ținteau în noi. Pe malul drept erau ai noștri. Fugeam încolo cu toții. Cine însă nu murea de gloanțele rușilor, murea îmbrâncit în apele negre ale râului sau strivit sub bocancii gloatei.

O femeie din dreapta mea fu secerată de un proiectil rusesc și se prăvăli peste un bărbat din dreapta mea, nu era decât rănită, acesta însă se feri într-o parte și femeia se prăbuși de-a lungul podului, țipând deznădăjduită. Un alt bărbat vru s-o  ajute și se aruncă spre ea, în răspăr cu mulțimea care tropăia spre malul drept și fu azvârlit peste pod.

O mamă care alerga alături de mine îmi puse în brațe pruncul ei și îmi spuse să alerg cât de repede pot. O să mi-l dai înapoi dincolo, mi-a spus ea.

Alergam cu bebelușul acela străin în brațe, sărind peste cadavre sau răniți. Nu știu cine era acea femeie. Copilașul ei zbiera în brațele mele. Începuseră să tragă în noi cu obuze, ca să distrugă podul, și să ne omoare pe toți. Panica ne cuprinse în păr și am început să alergăm și mai repede.

Când am ajuns pe malul celălalt și m-am oprit din alergat, am văzut că eram năclăit de sânge. Nu mă durea însă nimic și am presupus că mă împroșcaseră cu sângele lor cei morți sau cei răniți. Important era că băiatul ăla era viu și amândoi eram pe malul drept. Acolo unde n-ajungeau gloanțele rușilor.

Între timp, rușii au reușit să arunce podul în aer, cu tot cu oamenii care alergau pe el. Umblam printre supraviețuitori și o căutam pe mama bebelușului din brațele mele. Toate femeile însă mi se păreau la fel. Cineva mă trăgea de poalele cămășii. Era mama bebelușului. El o recunoscu înaintea mea. Cum o văzu, își întinse mânuțele spre ea și ea îl luă în brațe. O durere insuportabilă îmi detună în umăr. Mă răniseră și pe mine, probabil, după ce femeia mi-a dat copilul, undeva pe la mijlocul podului. Bărbatul rănit în braț simți cum i se întunecă în fața ochilor și se prăbuși la picioarele medicilor. Pruncul o încolăci pe mama sa cu mâinile după gât, zâmbind fericit.