Recentul summit BRICS de la Johannesburg a creat multă vâlvă și emfază în întreaga lume, cu abordări extreme, de la sfârșitul lumii occidentale la banalitatea unei reuniuni cu eșecuri pe linie. Desigur, reuniunea merită o abordare și analiză nuanțată. Ea s-a referit deopotrivă la evitarea sancțiunilor occidentale și dedolarizarea prin tranzacții în monedă proprie și crearea unei monede unice a BRICS - lucru imposibil în viitorul imediat pentru că necesită economii și monede stabile, rate de schimb convenite și convertibilitate deplină între monedele membrilor. Nici geopolitic rezultatul nu este neapărat decis, mai ales prin primirea noilor membri, fapt care crește, diluare autocratică, provoacă o rebalansare de interese, inclusiv pe seama gripării ușoare a motorului chinez, chiar dacă, indiscutabil, deși avea ambiția de a crea o alternativă, mai degrabă construiește o paralelă la dolar și alte rute alternative dar nu exclusive relațiilor cu Occidentul democratic, în nici un caz înlocuirea acestora.

Altfel, BRICS a demonstrat că a ajutat Rusia la sancțiuni(cu limite majore), că a ajutat China ca ambiție de creștere în anvergură și influență, dar nu absolut, nu definitoriu în relația cu SUA, și cu o înclinație ca mai degrabă să împiedice ruptura completă între SUA și China(lucru experimentat deja și în cadrul G7). Nivelul schimburilor reciproce între G7 și BRICS este afectat doar de căderea economiei chineze și de sancțiunile la adresa Rusiei, însă interdependența se menține chiar dacă evoluția actuală consolidează politicile de-risk, de limitarea riscurilor la nivelul G7, UE, SUA față de China și a dependențelor de lanțurile de producție controlate de aceasta. Pe scurt, China nu poate și nici nu are intenția creării unei economii globale separate, alternative, redusă doar la economiile BRICS, tot astfel cum nici G7 și statele democratice nu au un interes al decuplării depline de China.

BRICS-ce e real, ce e poveste și wishful thinking. Ce a fost la Johannesburg

La Johannesburg în Africa de Sud, am avut săptămâna trecută cel de-al 15-lea summit BRICS de la fondarea organizației. O organizație greu de ignorat, un summit necesar a fi evaluat când e vorba despre un bloc fondat în 2009 care reprezintă 40% din populația lumii, singurele două state de peste un miliard de locuitori, state care dau un sfert din PIB-ul global, trei puteri nucleare, două state petroliere cu o treime din activitatea economică globală măsurată în paritatea puterii de cumpărare. Alăturarea a șase noi membri între care statele petroliere Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, Iranul izolat și Argentina, alături de Egipt și Etiopia state africane, nu au cum să arate irelevanța grupului sau să determine lipsa de interes pentru cele discutate la summit.

În fapt, grupul este privit de către un număr mare de state din fosta Lume a treia și actualul Sud Global drept un agent interesant, atractiv, parte și garanție a lumii multipolare. De aceea peste 40 de state între care Algeria, Thailanda sau noii membri din 2024 Egipt și Emiratele Arabe Unite, sau membrii G20 Argentina, Indonezia, Mexic și nou primita Arabia Saudită au anunțat interesul de a se alătura grupului. De altfel la reuniune au fost prezente și circa 40 state africane, ținând și de tema dezbaterii – relațiile BRICS cu Africa - și de locul de desfășurare, și de interesul și rivalitatea în câștigarea sprijinului acestui grup la nivel global. Așa cum Uniunea Sovietică credea că Războiul Rece se va câștiga în Lumea a Treia, la terți, tot așa și astăzi bătălia se duce pentru terții nealiniați. Cu diferența că resursele necesare noilor tehnologii chiar se găsesc pe teritoriile acestor state africane.

Toți membrii originari BRICS pot considera că au avut partea lor de victorie, chiar dacă Putin a lipsit fizic iar Președintele Xi Jinping a sărit pentru deschiderea summitului, deși era la Johanesburg, o impunitate într-un astfel de context, dar pe care nu o va explica nimeni vreodată. Astfel, Vladimir Putin nu a fost arestat și a fost prezent online, câștigând prin solidaritatea participanților o ușurare a sancțiunilor, oricât de costisitoare s-a dovedit ea; China a câștigat prin afirmarea sa ca model alternativ și prin extinderea BRICS, chiar dacă e discutabilă tot mai mult coerența grupului; Brazilia a câștigat considerarea variantelor unei monede comune, chiar dacă ea nu a fost pe agendă să fie adoptată și chiar dacă solicitarea sa de menținere a coerenței și relevanței grupului prin menținerea doar a membrilor inițiali nu a fost espectată; India a reușit să-și mențină echilibrul în relațiile sale cu SUA și a avut chiar o discuție cu China pentru a limita fricțiunile de la frontiera comună; iar Africa de Sud a reușit să găzduiască summitul chiar dacă semafoarele nu au mers, au continuat căderile de curent electric, internetul a fost întrerupt deseori, dar a primit și un sprijin formal pentru sectorul său energetic de la China.

Prăbușirea avionului privat al lui Prigojin a fost evenimentul primei seri care a acaparat discuțiile prin prezența Wagner într-un număr mare de state africane prezente, impredictibilitatea evoluțiilor acestor trupe, în condițiile în care cel puțin patru participanți dependenți complet de Wagner pentru securitate, protecția liderului și extracțiile de minerale, respectiv paza resurselor. Singurul care a vorbit despre Ucraina a fost Președintele brazilian Lula da Silva, care a subliniat pe larg despre agresiunea Rusiei în Ucraina din care “toată lumea suferă consecințele acestui război.”

Altfel BRICS a eșuat și în adoptarea monedei alternative(nici nu a mai fost pe agendă, dar nici nu s-au făcut pași înainte), în redeschiderea exporturilor de grâu din Ucraina prin Marea Neagră, prin acordul convenit la nivelul ONU de care sunt interesate multe state africane și membre BRICS mai vechi sau mai noi. A părut o abordare mai degrabă exagerată concluzia privind îndreptarea lumii mai mult spre autoritarism care nu se justifică, din contra, e tot mai discutabilă o asemenea tendință legată de BRICS, mai ales după extindere.

E dificil de spus dacă, dincolo de Rusia, cineva și-a dorit sau avut o asemenea ambiție, de a crește relevanța autocrațiilor sau multiplicarea lor în lume, o situație care era discutabilă oricum și în contextul componenței originare a grupului. Mai mult, unul dintre punctele la care au ținut foarte mult China și organizatorul Africa de Sud și pe care le-au subliniat a fost tocmai absența unui export de model sau implicare în organizarea internă a statelor, din contra, și-au propus pentru BRICS lipsa constrângerilor și condiționărilor de orice fel a membrilor, asta fiind și singura realizare reală a organizației, modul în care a atras state terțe, aceasta fiind, totodată, și o lecție de învățat pentru democrațiile liberale.

China ca alternativă?

China a dorit să se afirme ca alternativă de partener pentru statele Sudului Global, cu precădere cele din Africa, într-o contrapunere cu statele democratice europene, unele dintre ele fostele metropole care au colonizat majoritatea statelor africane în trecut. Dar acest lucru fără referire la modelul de administrare, ci din contra, tocmai la lipsa condiționărilor. Xi Jinping a afirmat de mai multe ori faptul că “China este un prieten pe care Africa poate conta.” A subliniat, desigur, faptul că a finanțat și a ajutat la construcția a peste 6000 km de cale ferată, pentru 6000 km de șosele, peste 80 de facilități de producere a energiei electrice pe continent.

Ceea ce China nu a putut acoperi a fost, însă, faptul că aceste construcții s-au făcut ca parte a planurilor geopolitice de interconexiune și control ale Chinei, profitând doar intereselor de access și preluare a resurselor și de transport chineze, și pe banii virtuali sau pe garanțiile și împrumuturile acordate de China tocmai statelor africane. Pe de o parte, FMI și alți finanțatori nu ar fi putut niciodată împrumuta acești bani, pentru că statele nu îndeplinesc criteriile de rambursare. Pe de altă parte, China a asumat condiționalități politice și condiții oneroase de plată a creditelor, vizând preluarea unor resurse relevante în contrapartidă cu împrumuturile, mai ales când nu pot fi rambursate.

Capcana datoriilor în care au fost introduse statele în curs de dezvoltare vizate să nu mai poată fi desfăcută, competiția creditelor este fundamental incorectă și alterată profund, iar statele occidentale care au creditat deja aceste state africane în curs de dezvoltare, Sudul Global în întregime, nu mai au nici o șansă să-și mai recupereze acești bani. E adevărat, în unele cazuri, aceste datorii noi create în beneficiul Chinei nu vor mai putea fi nici ele rambursate vreodată, iar acest fapt poate să greveze economia Chinei, dar sunt datorii în contul capacității de împrumut a terțelor state, nu pe contul datoriei publice a Chinei. Un mecanism și un model economic de creștere artificială a Chinei profund discutabil.

Pe de altă parte, China nu a impus modelul democratic, respectarea drepturilor omului și a adus profituri directe în buzunarul liderilor autocrați din Africa. Costurile de prestigiu ale Chinei ca efect al acestor păcăleli s-au acumulat, desigur, chinezii au probleme și dificultăți de aceptabilitate în multe state din Africa iar coruperea liderilor vremelnici este privită ca un cost la nivelul populațiilor și elitelor mai cultivate. Totuși marele principiu de atractivitate al BRICS, mult mai puțin raportat la capacitatea de portanță a Chinei, este posibilitatea evitării “coerciției unilaterale” sub formă de condiții sau, ulterior, sancțiuni pe care o poate exercita Occidentul democratic prin alocări ale fondurilor de dezvoltare sau asociat transferului tehnologic și investițiilor în economie asupra multor dintre aceste state și liderilor lor.

Dedolarizarea – fata morgana. Care, însă, vine.

O problemă majoră a evitării sancțiunilor este aceea a găsirii piețelor alternative și surselor alternative de produse și servicii, dar este și cea a plăților efectuate în afara dolarului. Dolarul rămâne valuta de rezervă globală astăzi și în perspectiva identificabilă. O monedă alternativă a BRICS sau o monedă alternativă în general este greu de creat și necesită un grad de sofisticare important. Dar tranzacțiile în monedele naționale s-au făcut între membrii BRICS, desigur, și ele, cu costuri importante.

Astfel, pentru dedolarizare este nevoie de construcția unei monede alternative. Euro este cea de a doua monedă de referință, dar construcția ei a necesitat nenumărate elemente de integrare a economiilor statelor membre, reguli și, chiar și așa, stabilitatea monedei și lichiditatea ei pot fi puse și au fost puse în momente de criză sub semnul întrebării, cu precădere în 2008-2009, în criza datoriilor suverane. Or o alternativă necesită o arhitectură instituțională serioasă, de care BRICS nu beneficiază și nici nu a încercat să o formeze nici când era în cinci membri.

Apoi e vorba despre convergență macro-economică, acord pentru ratele de schimb, un mecanism de plăți eficient și sisteme de clearing între state, dar și crearea unor piețe reglementate, stabile și lichide financiar. Or aceste deziderate nu erau atinse de către statele membre la origine, acum disparitățile sunt mult mai mari între Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, de exemplu, state cu rezerve financiare majore, desigur în dolari, și Argentina - în pragul colapsului mai tot timpul sau Iranul izolat și sancționat, la fel ca și Rusia. De altfel, având în vedere aceste perspectivă, Anil Sooklal, ambasadorul sud-african pentru BRICS a subliniat din iulie că ideea unei monede a grupului nu se află pe agenda summitului.

Solidaritate pentru Rusia. Cu ce costuri?

Statele membre BRICS își utilizează deja monedele pentru un număr de plăți la nivel bilateral. Fără legătură cu apartenența la organizație, însă. Astfel, cazurile cunoscute sunt cele ale evaluărilor Arabiei Saudite de a vinde Chinei petrol în remnibi, Emiratele Arabe Unite au plăți în rupii, în relația cu India. De altfel, India este cea care-și extinde cel mai repede plățile în monedă locală, în rupii. Totuși această formula vine cu inconveniente și costuri nu rareori.

De exemplu, chiar Rusia a fost nevoită să sisteze vânzările în rupii în aranjamentele bilaterale cu India odată ce a acumulat miliarde de rupii cu care nu are ce face și pe care nu le poate utiliza în nici un fel, nici nu le poate schimba într-o altă monedă mai fiabilă și lichidă în tranzacțiile internaționale. Aceste inconveniente subliniază problemele și deficiențele unui asemenea sistem, cât și greutatea de a ajunge la moneda alternativă a BRICS.

Dar BRICS a reușit să arate sprijin și solidaritate cu Rusia, chiar dacă Putin s-a văzut și de data aceasta, la Johansburg, drept un lider izolat, iar războiul său tot mai discutabil chiar la nivelul BRICS. Dacă adăugăm eșecul epopeii spațiale lunare ce trebuia relansate, mai ales în contrapartidă cu realizarea similară a Indiei, impactul de prestigiu este major. Rusia lui Putin pierde tot mai mult ca poziție, chiar dacă eficacitatea sancțiunilor occidentale pare tot mai discutabilă.

Comerțul Rusiei cu G7 a scăzut cu 36% din 2014, ca valoare, în timp ce cel cu statele BRICS a crescut cu 121% în aceeași perioadă. China și India au devenit cei mai importanți susținători și importatori ai petrolului rusesc aflat sub embargo, însă e discutabil prețul și costurile unor asemenea aranjamente. Comerțul Chinei cu Rusia a atins un record de 188,5 miliarde de dolari, o creștere cu 97% din 2014 și cu 30% din 2021. Exporturile s-au dublat cantitativ cu precădere în petrol și gaz natural lichefiat către China, iar cantitățile subliniază și variațiile prețurilor, și profiturile în scădere dramatică ale Rusiei în aceste tranzacții.

De la anti-democrație la tolerarea autocrațiilor.

Diferențele între membrii BRICS erau extrem de mari și până la extinderea organizației stabilită săptămâna trecută. Brazilia, Africa de Sud și India rămân democrații - imperfecte, poate, dar democrații - față de autoritarismele în creștere și uni-personalizare din Rusia și China ultimilor ani, accentuate și centralizate după formarea grupului. Tocmai de aceea ideea de bloc autoritarist sau care susține autocrația ca model nu este posibilă în cazul BRICS. Nici la primirea noilor membri, Iranul rămâne o teocrație, dar Argentina o democrație, iar pe această direcție diferențele sunt mai mult decât accentuate în interiorul BRICS din 2024, de când vor accede noii membri.

Ceea ce unește însă membrii originari și, poate atrage noii membri este că toți nu doresc să trăiască într-o lume dominată de Occidentul liberal democratic și să evite în mod absolut orice tip de condiționare, inclusiv de comportament extern, internațional, sau intern, chiar dacă au achiesat la normele generale ale Cartei ONU. Dacă BRICS nu-și dorește – cum ar fi cazul unor membri, China și Rusia cu precădere – să dezvolte o lume alternativă creată din autocrații, totuși marota de factură sovietică și comunistă a “neamestecului în treburile interne” dăinuie. Iar la modul direct, nuanța regăsită și acceptată la nivelul BRICS este tolerarea autocrațiilor și oricărui tip de regim, nu neapărat impunerea unui model de tip autocratic statelor lumii.

Ceea ce China oferă, în cadrul BRICS, este tocmai o ordine mondială alternativă în care autocrații pot fi siguri și în siguranță în propriile lor state, fără perspective de a fi subiecții unor revoluții colorate sau de factură democratică și să fie acceptați ca atare la nivel global, nu etichetați sau constrânși în vreun fel în model de a-și conduce națiunile. China a propus și a desenat în BRICS un spațiu în care oricine poate găsi direcții de dezvoltare alternative fără a fi nevoiți să accepte condiționalități de sistem impuse de puterile democratice americană sau europene. Cam așa arată discursul său.

În plus, așa cum sublinia Putin în discursul său online, oferta BRICS - din punctul de vedere al Rusiei - este dublată de temele tradiționalismului conservator - puterile occidentale și neo-liberalismul lor constituie o alternativă la valorile tradiționale din statele în curs de dezvoltare și la emergența lumii multipolare care să nu fie dominată de un stat sau de un bloc, cu referire directă la Statele Unite și la comunitatea democrațiilor. Desigur, e o pledoarie evident pro-domo, cu conținut profund propagandistic, dar care se dovedește că are un grad de atractivitate ce merită a fi studiat când vorbim despre abordarea Sudului Global și evoluțiile recente din Africa.

Ce a pierdut SUA și Occidentul democratic? Lecțiile învățate din summitul BRICS în abordarea Africii

Poate cele mai importante pierderi ale Washingtonului, în urma noului summit BRICS sunt în primul rând relațiile cu statele din Golf și relația cu Brazilia. Statele Unite au trecut prin revoluția gazului de șist care le-a transformat din importatoare de petrol în exportatoare nete de petrol și gaze. Acest lucru a scăzut interesul dar și pârghiile în statele din Orientul Mijlociu, cu precădere statele producătoare de petrol din Golf. De aceea alinierea relativă a unora dintre acestea cu consumatorii majori China și India în BRICS era naturală, chiar dacă acest fapt nu se face neapărat în detrimentul relațiilor cu Statele Unite.

BRICS, în noua sa variantă din 2024, tocmai asta acoperă, capacitatea de a avea alternative dar concomitent și nu în detrimentul relațiilor cu statele G7 și statele democratice. E un lucru valabil pentru toți membrii BRICS. În plus, noua formula arată o diluare evidentă a coeziunii grupului, în paralel cu absența atractivității pentru modelul chinez sau chiar pentru autocrație în general. Chiar și anti-americanismul e mai diluat odată ce, dintre cei șase noi membri, nici unul nu e în sine un stat anti-american, fiind un grup de state diverse dintre care poate nici unul nu e aliat apropiat al SUA, dar între acestea sunt aliați formali și doar doi sau poate trei oponenți, dar nu state anti-americane. Poate doar state care susțin public că nu-și doresc ca toate instituțiile globale să fie conduse de americani.

De altfel, joi, 24 august, la Casa Albă, consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan a subliniat nivelul discutabil al coeziunii și al relevanței extinderii BRICS ca structură rivală a Statelor Unite. El a subliniat diferențele de vederi critice și divergențele între membrii originari ai BRICS, accentuate de venirea noilor membri, situații care fac ca să fie tot mai dificil ca acest grup să evolueze într-o formulă de rival geopolitic al Statelor Unite și a oricui altcuiva. Coeziunea geopolitică a foștilor și cu atât mai puțin actualilor membri este cvasi- imposibilă. Anti-americanismul BRICS se dovedește astăzi mult diluat. Coeziunea generală, chiar la nivel economic și al intereselor, este de asemenea și ea discutabilă.

Iar cel mai important, BRICS nu oferă soluții realiste și alternative la dezvoltare, împrumuturi, investiții. China și îndatorarea excesivă expusă public și sancționată politic a fost limpede de sesizat inclusiv de către statele africane. De altfel, grupul de state africane prezente, chiar și cele care au acces în organizație, precum Egiptul și Etiopia, au rămas neconvinse, ca și ceilalți participanți, de utilitatea economică a grupului, insistând mai degrabă pe avantajele alternativei și prezenței în orice grupare ce contează, în care sunt primiți, mai degrabă decât să aleagă între sisteme și aliați sau mari puteri rivale. După cum s-a văzut, liderii africani au fost mai preocupați de penele de curent, de internet prin ruptura cablului Africa între RPD Congo și Camerun, de dispariția lui Prigojin și de rolul discutabil al împrumuturilor chineze.

Dar summitul BRICS se dovedește extrem de important prin lecțiile de învățat în privința relațiilor democrațiilor și statelor europene cu Sudul Global, fosta Lume a Treia, care se dovedesc neadaptate la realitățile și mai ales rivalitățile contemporane. Foștii coloniști trebuie să facă un pas mare în spate, ca și statele care au dezvoltat politici post-coloniale neadecvate, de superioritate și dominație față de fostele colonii. Este o etapă complicată, în care constrângerea de orice fel sau chiar reguli percepute drept constrângeri de către statele terțe ce intră în relații cu democrațiile liberale sunt tot mai neavenite și îndepărtează aceste relații.

Desigur, una este respectarea drepturilor omului și netolerarea abuzurilor, și alta postura superioară și etichetarea ca subdezvoltate sau tentative de constrângere a politicilor interne ale acestor state. Urmează o epocă tot mai complicată în care comunitatea democrațiilor va trebui să găsească abordări potrivite și compromisuri acceptabile pe o scală mult mai nuanțată de relaționare cu statele terțe din Sudul Global.