Un Jeep negru ca noaptea se târa pe hudițele denivelate ale satului nu mai repede decât un tractor. Nu mai trăia nimeni acolo. Ultimii cinci bărbați au fost luați pe front în urmă cu cinci luni și, de atunci, satul a devenit pustiu, pentru că femeile lor, fie că au murit de băutură, fie că au plecat la oraș. Câteva dintre case s-au dărâmat, iar una dintre ele s-a prăvălit peste o cotitură a drumului. Pentru că nu mai locuia nimeni acolo, oamenii din satele vecinii au furat tot ce se putea fura: uși, ferestre, porți, garduri, stâlpi de înaltă tensiune. Nu și animale însă. Vaci, oi, capre, gâște, rațe, găini apăreau și dispăreau pe ulițe sau pe imaș, în căutarea stăpânilor și a hranei.

La marginea satului se înălța o mănăstire, cu toate ferestrele luminate intens. Șoferul claxonă și poarta s-a deschis singură.  Mașina intră înăuntru. Doi bărbați îmbrăcați în treninguri au coborât în curte.

- Unde-i prietenul nostru?

- Mănâncă. Să-l chemăm?

- Nu, lăsați-l să mănânce și după aia o să-l chemați.

- Și pe dumneavoastră unde să vă ducem până atunci?

- La saună.

- Haideți.

În timp ce cei doi oaspeți se perpeleau la o temperatură de 80 de grade, intră un călugăr și-i anunță că mult prea stimatul Evgheni a terminat să mănânce.

- Atunci să mergem la el.

- Și nu mai faceți și un duș rece?

- Mai târziu.

Ras în cap și îmbrăcat într-o rasă neagră, Evghenii îi aștepta în curtea mănăstirii. Cei doi oaspeți îmbrăcați în treninguri s-au interesat cum se simte și ce-i mai lipsește.

- Nu-mi lipsește nimic, am tot ce-mi trebuie. Îi mulțumesc mult.

- Vladimir Vladimirovici se interesează dacă vă mai dor dinții.

- M-a tratat starețul. Starețul de aici se pricepe la toate.

- Oricum, Vladimir Vladimirovici v-a trimis și un dentist. E cel mai bun din Moscova. Vreți să vă vadă?

- Nu-i nevoie, mulțumesc.

- Dar stomacul vă mai supără?

- Stomacul, da.

- Uite am venit și cu un medic de stomac. Ați fi de acord să vă examineze?

- Sigur că da.

Cât timp medicul i-a palpat burta pacientului culcat pe gazon, cei doi bărbați îmbrăcați în treninguri s-au tras la bare.

Medicul a venit la ei și le-a spus că are pancreatită.

- Asta-i de rău?

- Nu. Cu ea poți să trăiești și o sută de ani. Dar totuși i-am dat o rețetă.

Evghenii a dat foc rețetei și o aruncă în aer.

- Lumea ce mai spune despre mine?

- Că ai murit într-un accident de avion.

- Mă, da proști mai sunt.

- Și totuși el te întreabă ce să-ți mai aducem data viitoare?

- Pe Raisa.

- Pe care Raisa?

- Știe el pe care.

- Bine, o să-i spunem. Atunci noi o să plecăm. Ne dai voie să plecăm?

- Plecați, fraților.

- Și când ai vrea să ți-o aducem pe Raisa?

- Mâine.

- Ți-o aducem.

Mașina a zigzagat prin sat ca  un șarpe care încerca să-și muște coada. S-a oprit pe malul unui râu și cei doi tineri îmbrăcați în treninguri i-au trimis pe cei doi medici să vadă dacă e rece sau nu apa. I-au împușcat din spate și i-au îmbrâncit cu bocancii ca pe niște mingi de fotbal în valuri.

Asta ca nimeni să nu afle niciodată că Evgheni Prigojin, de fapt, n-a murit.

Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.