Acest text nu se dorește a fi un tratat de istorie politică, ci o interpretare a complexităţii evoluţiei politice a istoriei noastre recente. Ne-am propus să oferim un cadru pentru analiza celor întâmplate şi neîntâmplate pe parcursul perioadei de la sfârșitul anilor 80 ai secolului trecut şi până astăzi. Sinteza evenimentelor ne oferă date importante nu numai pentru a înțelege mersul lucrurilor, dar şi pentru a le influenta inteligent.

Întreaga gamă de subiecte care au marcat destinul câtorva generaţii poate fi abordată prin prisma aspiraţiilor şi a materializării lor în evenimente și fapte concrete. Aspiraţiile şi idealurile ne-au făcut să visăm frumos, motivându-ne acţiunile, atunci, la sfârşitul anilor 80 – începutul anilor 90 şi tot ele ne fac să ne păstrăm opțiunile pentru libertate și democrație acum, în plin an 2016. Pare un lucru firesc să visăm şi este înţelept să raportăm năzuințele noastre la realităţi. De acea, așteptările și realitățile le vedem într-o legătură dialectică, plasate într-un cadru de referință marcat de trei dimensiuni temporale: trecut, prezent și viitor. Experiența ne vine din trecut, existența ne este ancorată în prezent iar speranțele ne sunt legate de viitor. Perspectiva dată ne oferă o înțelegere realistă a modului în care a evoluat Republica Moldova în decursul scurtei sale istorii, servind, în același timp un bun pretext pentru reflecții de natură existențială.

Ora bilanțurilor intermediare

După ce, la începutul anilor 90, conducerea de atunci de la București nu a acceptat proiectul de reîntregire a țării, propus de Chișinău, Republica Moldova și-a declarat independența, depunând eforturi pentru a-și ocupa locul în comunitatea ţărilor lumii. Pe data de 2 martie 1992 noul stat a fost acceptat în calitate de membru ONU. Pe parcursul anilor, Republica Moldova a devenit parte a unor importante organizații internaționale cum ar fi: Consiliul Europei, Organizația Mondială a Comerțului, Parteneriatul pentru Pace, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Organizația Internațională a Francofoniei, Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est, etc. Între timp Republica Moldova s-a bucurat de vizita celor mai importanți lideri politici ai lumii. La rândul său, reprezentanții puterii de la Chișinău au fost primiți în marile capitale ale lumii.
O realizare incontestabilă a Republicii Moldova este semnarea pe data de 27 iunie 2014, la Bruxelles a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi ratificarea lui ulterioară pe 2 iulie 2014 în Parlamentul Republicii Moldova. Mai apoi documentul a fost ratificat de toate statele membre ale Uniunii europene, iar din 1 iulie 2016 Acordul de Asociere a intrat în vigoare.
Am putea să prezentăm și o dinamică detaliată bazată pe date statistice care ne vor confirma unele progrese realizate pe parcursul acestor ani. Preferam, totuși, adoptarea unei tonalități mai puțin patetice, dar care să ne ajute în identificarea problemelor și elaborarea soluțiilor.

Povara tranziției interminabile

Încercând să rămânem realiști, vom constata că Republica Moldova parcurge anevoios perioada tranziţiei economice. Șocurile macroeconomice puternice înregistrate au fost generate cu precădere de întârzierile în promovarea reformelor structurale. Drept rezultat, pe parcursul acestor 25 de ani dezvoltarea economică a cunoscut unele creșteri, dar şi căderi îngrijorătoare. Trebuie să recunoaştem: avem puţine motive de satisfacţie atunci când ne referim la mărimea PIB-ul raportată la fiecare dintre noi, iar de aici și la nivelul de bunăstare a cetățenilor, în general. Anume asta este cauza principală a provocărilor cu care se confruntă societatea la etapa actuală: sărăcie, exodul forței de muncă, degradare morală.

Pe lângă dificultățile de natură economică și socială mai avem și altele. O problemă majoră este constituirea statului de drept. Corupţia rămâne un fenomen destul de răspândit în Republica Moldova. Urmările delapidărilor în proporții foarte mari din sistemul bancar, înregistrat în ultimii ani au depășit cu mult cadrul sistemului financiar, afectând grav celelalte domenii, dar mai ales, economia, socialul, politicul. Conflictul nesoluţionat din raioanele din stânga Nistrului rămâne o mare bătaie de cap pentru societatea din Republica Moldova, constituind, în același timp, o amenințare la securitatea țării și un factor care frânează dezvoltarea economică a țării.
Desigur, nu ne este străin sentimentul de mândrie că suntem cetățenii acestei țări. Despre aceasta ne vorbesc și sondajele. Aici ne-am născut, aici ne sunt părinții și strămoșii, aici este locul unde încercăm să ne găsim rostul și unde vrem să revenim mereu. În același timp, am trișa dacă am face abstracție de frustrările care ne macină pe parcursul acestor ani. De cele mai multe ori natura acestor nemulţumiri se află în necorespunderea realităţii cu aspiraţiile şi eforturile investite.

Recursul la istorie

Recursul la istorie este obligatoriu. Pentru oamenii, care de-a lungul timpului au populat teritoriu de astăzi al Republicii Moldova, geopolitica a fost și rămâne mai mult decât un domeniu al științei politice. Este un destin. Câteva date de referință au marcat soarta acestui pământ: 1812, 1918, 1940, și, desigur, 1991. În diferite perioade semnificația acestor evenimente a fost diferită. Nu fac excepție nici timpurile pe care le trăim. Până în ziua de astăzi aprecierile unor momente din istorie asupra parcursului nostru continuă să dezbine societatea, constituind, în același timp, un suport pentru clivajele politice și dilemele identitare.

Schimbările începute în fostul imperiu sovietic din a doua jumătate a anilor 80 a secolului trecut au fost desfăşurate sub lozincile democratizării. În mod direct Republica Moldova este rezultatul destrămării URSS. Astăzi nimeni nu mai pune la îndoială faptul că regimul sovietic a fost unul totalitar constituit pe principii ideologice. Procesele de democratizare inițiate de M. Gorbaciov purtau un caracter obiectiv, constituind, de fapt, un răspuns la necesitățile de schimbare a sistemului existent. În calitate de model serveau societăţile occidentale, care obţinuse succese în asigurarea libertăţii şi bunăstării. Anume aceasta și-o doreau cel mai mult cetățenii: libertate sau bunăstare. Aveam şi un mod al nostru de-a interpreta aceste noţiuni fundamentale. Libertatea o percepeam, mai degrabă, ca lipsa unor constrângeri directe, iar bunăstarea o înţelegeam, aproape, în exclusivitate ca rezultat a unei redistribuiri egale. Veneam dintr-un sistem care cultivase decenii la rând mentalitatea paternalistă. Fericirea părea undeva alături, după colţ.

Nu a durat mult şi, cum era firesc, au urmat deziluziile. Modelul democratic occidental dădea la noi cu totul alte rezultate. După un deceniu de speranţe şi aşteptări valorile liberale au cedat în fața problemelor cotidiene și a constrângerilor materiale. Timpul rezervat schimbărilor expirase, energetica mobilizatoare se epuizase. În consecință, pentru o bună parte a societăţii trecutul totalitar începu să pară mai sigur şi mai prosper. Ca rezultat, pe scena politică revin forţele care s-au identificat cu acest trecut.

A urmat o perioadă când, pe alocuri, unele lucruri s-au schimbat. Nu de fiecare dată în bine. Ritmurile de creştere economică care au fost înregistrate erau insuficiente pentru a satisface aşteptările şi necesităţile societăţii. Dacă ţinem cont că pe plan global a fost perioada unui avânt economic, putem afirma că, de fapt, a fost o perioadă a şanselor ratate. Populaţia de data aceasta şi-a exprimat dezacordul prin încercarea de-şi câştiga bucata de pâine şi aşi găsi rostul prin alte părţi. Cotele migraţiei încep să devină alarmante. Până astăzi depopularea țării rămâne una din provocările majore.

În 2009 speranţele multora se îndreptase către noua generaţie de politicieni care îşi făceau loc pe scena politică de la Chişinău. Între timp, deşi multe lucruri s-au schimbat, decepţiile persistă. Adevărata schimbare încă nu s-a produs. Democraţia n-a devenit una funcţională. Pe parcursul acestor ani s-au încercat mai multe forme democratice de guvernământ, de la republică prezidenţială la cea parlamentară şi încă mai suntem în căutare. Prosperitatea lasă şi ea de dorit. Cu un PIB pe cap de locuitor de circa 2000 dolari, Republica Moldova rămâne ultima clasată dintre ţările europene. Chiar dacă la capitolul mărimea salariului avem unele succese, până la un trai decent pentru marea majoritate a populației mai avem. Sărbătoarea se amână!

Din această scurtă retrospectivă a aspiraţiilor şi realităţilor vedem că deşi s-au perindat timpuri şi oameni, problemele au rămas aceleaşi. De ce prin alte părţi s-a reuşit, iar la noi mai puţin? Evident că, problemele nu sunt la suprafaţă, iar pentru a explica lucrurile este necesar de identificat factorii determinanţi. Paradigma modernizării poate servi drept suport pentru un demers teoretic şi practic.

De ce modernizarea?

Noi și modernizarea este o temă aparte. Ea este prea largă pentru a încerca s-o abordăm în profunzime. Vom menționa doar că, constituirea națiunilor și a statelor care în mare parte sau suprapus acestora s-a produs urmare a proceselor de modernizare.
Instituirea unei democrații funcționale și a unei bunăstări a populației în Republica Moldova depinde în mod direct de succesul proiectului de modernizare. Este cunoscut faptul că, în majoritatea statelor occidentale cu regimuri democratice funcționale procesele de democratizare au urmat celor de liberalizare. Condiționată de dezvoltarea economică, facilitată de existența în cadrul societății a mai multor centre de putere, libertatea a ajuns în Occident cu mult înaintea democrației. Procesul a cuprins toate domeniile vieții sociale, a durat câteva secole și a constituit parte a modernizării politice.

Dacă în Occident, libertatea a precedat democratizării, la noi - invers. Libertatea, obținută în urma reformelor gorbacioviste și a dezintegrării URSS, era, abordată deseori de către cetățeni ca haos și incertitudine și mai puțin drept o "necesitate înțeleasă" (Spinoza). Condiția cetățeanului după căderea regimului totalitar sovietic amintea, mai degrabă, euforia și entuziasmul sclavului eliberat. În scurt timp, valorile liberale au cedat în fața problemelor cotidiene și a constrângerilor materiale. Mentalitatea paternalistă și un întreg cortegiu de deziluzii au deschis calea nostalgiilor, care au pus stăpânire pe o bună parte a societății. Aceasta a marcat profund și competiția politică. În pofida suportului și a experienței oferite de către țările avansate, traiectoria curbată a schimbărilor amintește mersul unei roți pătrate.
Un impact dezastruos asupra proceselor de modernizare l-a avut proiectul comunist de sorginte sovietică. De acolo se trag multe din provocările cu care continuă se confrunte statul Republica Moldova la etapa actuală și multitudinea de crize care au cuprins întreg spectru a relațiilor social-economice, politice, culturale etc. Nocivitatea regimului totalitar comunist, în comparație cu celelalte cunoscute, constă în faptul că a distrus principala sursă de motivare social-economică și de libertate a individului – proprietatea privată, fără de care "cetățeanul" rămâne un simplu obiect al relațiilor social-politice. De fapt, pe parcursul întregii perioade de după destrămarea regimului sovietic nu facem altceva decât să restabilim mersul firesc la lucrurilor. Dar istoria ne-a demonstrat că este ușor de realizat naționalizarea totală și cu mult mai dificil de readus simțul proprietarului, iar cetățeanului - sentimentul civic. Formarea unei culturi politice participative în locul celei preponderent parohiale existente s-a dovedit o misiune imposibilă a societății din Republica Moldova.

Formarea elitelor și spiritul civic

În lipsa unei modernizări autentice care ar sta la baza libertății individuale a cetățeanului, proiectul de democratizare în Republica Moldova a fost și rămâne unul al elitelor. În ce măsură elitele noastre de după 1991 și-au conștientizat și realizat misiunea este o întrebare complicată. Mă refer, în primul rând, la elita politică, dar mai ales la liderii politici pe care i-am avut pe parcursul acestor 25 de ani.

O elită competentă nu apare pe loc gol. Este rezultatul unor eforturi și sacrificii. Calitatea, după cum știm, este produsul unei cantități ce atinge masă critică. De calitatea elitelor va depinde reușita proiectului de modernizare a Republicii Moldova. În acest sens este important elaborarea și aplicarea unui mecanism eficient, care să asigure promovarea unei elite competente și integre. De aceia un imperativ rămâne modificarea sistemului electoral, or de faptul cum alegem (se are în vedere formula electorală), depinde pe cine alegem.

După, cum ne-o demonstrează realitățile noastre nu este suficient să pregătim doar buni specialiști. Avem nevoie de cetățeni. De formarea spiritului civic depinde prezentul, dar și viitorul acestei țări. Va exista, desigur, mereu o cerință de specialiști calificați în toate domeniile. Dar, vedeți cum se întâmplă că, absolvenţii noștri sunt apreciați peste hotare, regăsindu-se prin alte țări mai avansate sub aspect social-economic și tehnologic decât noi. Suntem buni și, deseori, foarte buni fiecare în parte, dar nu reușim să constituim o colectivitate de succes, uniți sub autoritatea statului. Oricât de mulți și de buni specialiști vom pregăti, în lipsa unui rost aici, acasă, ei vor pleca în alte părți de unde puţin probabil că vor reveni.

În căutarea unei noi paradigme

Se vorbeşte despre necesitatea unei noi paradigme de dezvoltare. Evoluția economică a Republicii Moldova din ultimul deceniu bazată pe consum şi remitenţe expune economia ţării la o serie de vulnerabilităţi. În realitate este vorba de o supraviețuire. Strategia Naţională de Dezvoltare „Moldova 2020", despre care tot mai rar se vorbește în ultimul timp, exprimă viziunea de dezvoltare pe termen lung, propune schimbarea propriu-zisă a modelului de creştere economică, şi anume: necesitatea înlocuirii modelului inerţial de creştere, bazat pe consumul alimentat de remitenţe, în favoarea unui model dinamic, orientat spre atragerea investiţiilor, precum şi dezvoltarea industriilor exportatoare de bunuri şi servicii.

Or, pentru schimbarea modelului de dezvoltare a ţării, este important să fie înlăturate, în mod prioritar, acele bariere care împiedică activitatea investiţională. Pe această cale au fost identificate 4 probleme critice: educaţia, drumurile, accesul la finanţe şi mediul de afaceri.
Ultimul timp, la toate nivelurile se afirmă faptul că, educația este o prioritate națională în Republica Moldova. Ne-o dorim cu toții. Sporirea calității educației este cea mai sigură cale de a mișca țara înainte și de a edifica un viitor european. Racordarea sistemului educaţional la cerinţele pieţei muncii este imperativă, se menţionează în Strategia „Moldova 2020". Mari sunt așteptările legate de implementarea noului Cod al Educaţiei, pe care îl vedem parte integrantă a proiectelor de modernizare a țării. Din păcate legislația adoptată conţine, pe alocuri, şi bombe cu efect întârziat, care ar putea provoca stări de haos în sistemul educațional și imixiuni în autonomia universitară.
Integrarea europeană este opţiunea strategică făcută de Republica Moldova. Este o decizie dictată de priorităţile de dezvoltare a ţării care cuprinde toate domeniile vieţii sociale. Un obiectiv important este punerea în aplicare a prevederilor Acordului de Asociere, un proces complex de modernizare a ţării ce va dura mulţi ani de acum încolo. Avem suportul politic şi financiar a partenerilor europeni pentru a implementa cu succes angajamentele asumate prin acest acord.

La sfârşitul lui octombrie 2016 ne aşteaptă un nou exercițiu democratic: scrutinul prezidențial. În ce măsură alegerea președintelui prin vot direct este un exercițiu politic benefic în condițiile Republicii Moldova rămâne de văzut. Va fi un test atât pentru clasa politică, dar, în deosebi, pentru cetățenii care vor urma să-și decidă viitorul: va fi unul al modernizării deschis de perspectiva europeană sau unul al soluțiilor de moment care va perpetua baterea pasului pe loc.