Mihai Isac // Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova: sprijin de sute de milioane de Euro
A patra ediție a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova a reconfirmat sprijinul românesc și european pentru eforturile de integrare europeană și de apropiere de statele civilizate. Participanții vor oferi sute de milioane de Euro Chișinău-lui, un semnal clar al încrederii acordate, în primul rând, cetățenilor Republicii Moldova.
Lansată anul trecut, Platforma de sprijin pentru Republica Moldova este o inițiativă a diplomației românești, susținută de Germania și Franța. Formatul a reunit statele care vor să ajute Republica Moldova să reziste războiului hibrid total lansat de Federația Rusă și să adere la Uniunea Europeană.
În marja reuniunii de la Chișinău, au fost semnate mai multe memorandumuri și pachete de finanțare dintre Republica Moldova cu Banca Europeană pentru Investiții, cu Norvegia, Banca Europeană pentru Reconstrucție Dezvoltare și cu Agenția Franceză de Dezvoltare.
Pe lângă aceste acorduri, Parisul a anunțat un sprijin financiar de câteva sute de milioane pentru proiecte finanțate prin UNHCR, UNICEF ori prin programul de susținere socială. Germania a anunțat un suport financiar de 95 milioane de euro pentru 2024, iar Marea Britanie a anunțat o contribuție de 9,5 milioane de lire sterline pentru proiecte de infrastructură și reziliență la schimbările climatice.
Astfel de anunțuri nu fac decât să reconfirme sprijinul declarat pentru Republica Moldova, fiind semnale importante și pentru comunitatea de investitori din aceste state. Amenințarea războiului a făcut ca multe firme importante să își amâne proiectele de investiții din Republica Moldova. Invazia militară rusă ilegală împotriva Ucrainei a dus la o sărăcire și mai accentuată a Republicii Moldova, lucru ignorat de mediile politice de la Chișinău.
Mass-media de la Chișinău a acordat spații largi acestei reuniuni a elitei diplomatice europene, în pofida crizei din Orientul Mijlociu.
„Nu vom permite ca R. Moldova să fie slăbită și de aceea am creat această platformă, pentru a sprijini țara în sectorul energetic, în combaterea corupției și pentru a-i oferi ajutor umanitar”, a declarat jurnaliștilor, la deschiderea evenimentului, ministra de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock. Ea a spus că „eforturile lui Vladimir Putin de a destabiliza R. Moldova”, inclusiv prin șantaj energetic, nu au avut succes. Baerbock crede că procesul de reforme în R. Moldova „este foarte impresionant” și a declarat că țara ei susține pașii făcuți de R. Moldova în vederea deschiderii negocierilor de aderare la UE.
Ministra de Externe a Franței, Catherine Colonne, a propus ca platforma să se concentreze „pe chestiuni de termen lung”, precum ar fi conectivitatea, energia și reformele de care are nevoie R. Moldova pentru viitorul său european.
Din partea României, la eveniment a fost prezent secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean, care a spus că ceea ce-i interesează pe toți la această reuniune este „parcursul european al R. Moldova”.
Potrivit datelor Ministerului Finanțelor de la Chișinău, în 2022, R. Moldova a primit angajamente financiare în valoare de circa 1,4 miliarde de euro (28 miliarde de lei). Oficialii de la Chișinău consideră că această sumă va crește semnificativ în perioada 2023-2024.
Grație sprijinului oferit, Republica Moldova a putut face față multiplelor crize și consecințelor războiului din Ucraina și a ofensivei hibride rusești declanșate împotriva populației și autorităților din Republica Moldova.
Participanții, reprezentând principalele puteri economice și politice din UE, au decis ca Platforma să evolueze spre un alt format de cooperare strategică pe termen mai lung. Obiectivele vor rămâne dezvoltarea economică a Republicii Moldova și susținerea parcursului de aderare la Uniunea Europeană.
O prezență aparte este Marea Britanie, stat care este implicat profund alături de Ucraina și Republica Moldova, Londra urmând să joace un rol extrem de important în zona Mării Negre și a Europei de Est.
Președinta Maia Sandu a subliniat clar intențiile Chișinăului față de acest format. „Ceea ce vrem să creăm acum împreună cu Uniunea Europeană este o comunitate care va construi și va dezvolta Moldova, ca într-o mare clacă”, a menționat înaltul oficial.
„Am păstrat pacea, stabilitatea și coeziunea socială în timp ce Rusia duce un război brutal la hotarul nostru. Am făcut față unei crize umanitare de proporții când vecinii noștri ucraineni căutau refugiu de bombe. (…) Planul nostru este să păstrăm pacea acasă, să creăm condiții de viață europene în localitățile noastre, să facem drumuri moderne în toată țara, cale ferată europeană, poduri care să ne conecteze la România și UE”, a subliniat Maia Sandu.
Această menționare a României este un semnal clar că autoritățile de la Chișinău au înșeles rolul de neînlocuit al României.
„Le-am vorbit cu mândrie despre obiceiul care definește neamul nostru - claca. Noi știm, încă din bătrâni, că nimeni de unul singur nu reușește să facă lucruri mărețe. Noi credem în puterea comunității și ceea ce vrem să creăm acum împreună cu Uniunea Europeană este o comunitate care va construi și va dezvolta Moldova, ca într-o mare clacă”, a conchis președinta Maia Sandu.