După 10 zile în regiune, într-un turneu lung al Secretarului de Stat Antony Blinken, în Orientul Mijlociu a ajuns și Președintele Statelor Unite, Joe Biden. O asemenea descindere în forță imediat după atacul oribil din 7 octombrie al Hamas pe teritoriul israelian și anunțul privind eradicarea fără drept de apel a organizației din Gaza, ca răspuns, a reclamat o intervenție pentru a evita un măcel, nenumărate victime colaterale civile necombatante în Fâșie și o reacție dură a lumii internaționale față de asemenea acțiuni. Iar înfrânarea unui Israel condus de Benjamin Netanyahu, la rândul său aflat într-o poziție politică delicată și cu propriile greșeli și elemente care au favorizat și încurajat atacul, este extrem de dificilă după 1400 de morți și 3500 de răniți pe propriul teritoriu, plus cei 206 ostatici răpiți, de diferite naționalități. Spre comparație, Golda Meir, premier în 1973, și-a dat demisia la o săptămână de la începerea investigațiilor, alături de șeful Apărării, ministrul Apărării, ministrul de Interne și multipli șefi ai serviciilor de informații care au ratat avertismentul privind atacul de Yom Kippur.

Mizele americane pentru a stopa un măcel nediscriminat în Gaza

Miza esențială care a grăbit intervenția americană în Orientul Mijlociu a fost chiar motivația atacului sinucigaș al Hamas, care știa la ce să se aștepte după o asemenea incursiune: răzbunarea Israelului. Iar miza este distrugerea perspectivei acordului de pace (și recunoașterea statului Israel) al Arabiei Saudite cu statul evreu. A recunoscut-o explicit președintele Joe Biden. Miza este salvgardarea acestui acord, pus între paranteze și stopat de către prințul saudit Muhamad bin Sultan, liderul de facto al regatului wahabit.

Desigur în ecuație a intrat și salvgardarea acordurilor Abraham - și a prestigiului statelor care au deja acorduri de recunoaștere cu Israelul. Acestea sunt mizele majore care vor decide dacă avem o victorie sau o înfrângere în Orientul Mijlociu, nicidecum victoria de pe teren sau numărul de victime.

Efortul american din ultimii 5-6 ani în Orientul Mijlociu, concretizat în Acordurile Abraham în formă extinsă cu statele arabe, era drumul spre o soluție durabilă în regiune. Per a contrario, atacul s-a produs tocmai pentru că cei în cauză nu sunt de acord cu o asemenea soluție și-și doresc în continuare distrugerea statului Israel și eliminarea evreilor de pe teritoriul arabilor, „între râu și mare”, o poziție împărtășită de Hamas cu fostul președinte iranian Mahmoud Ahmadinejad și cu mulți alți radicali care se exprimă inclusiv prin manifestațiile publice de protest din Europa.

O asemenea soluție, a celor două state, trecea peste pozițiile altei zone extremiste și radicale, israeliene de această dată, care pleda și avea în vedere colonizarea deplină și expulzarea arabilor palestinieni, crearea statului evreu pur, radicali pe care Netanyahu, din disperare de cauză, i-a adus la guvernare pentru a evita propriile probleme în contextul rămânerii sale și a Likud în opoziție.

Dar această miză fundamentală are legătură cu o altă evoluție de data aceasta la nivel intern în SUA - cu perspectiva campaniei electorale. Republicanii, partid eminamente interesat de apărarea poziției israeliene în Orientul Mijlociu, se află în dispute încrâncenate interne pentru șefia Camerei Reprezentanților. Gruparea MAGA a lui Trump blochează acțiunea majorității republicanilor moderați sau de alte orientări, iar Republicanii par că au uitat de tema principală a politicii externe care-i definește, cea a susținerii Israelului în Orientul Mijlociu. 

Această temă politică majoră și relevantă pentru americani a fost preluată de Joe Biden după 7 octombrie și transformată în standard al realizărilor sale în campania electorală. Salvarea Acordurilor Abraham și Pacea în Orientul Mijlociu sunt mize majore în viitoarea campanie electorală prezidențială și pentru Congres de anul viitor.

Blocarea extinderii conflictului și atragerea SUA într-un nou conflict regional

Un alt punct extrem de important al efortului american în Orientul Mijlociu l-a reprezentat evitarea escaladării conflictului în regiune și dincolo de regiune. Asta pentru că un număr de actori își doresc turbulențele în regiune și subminarea păcii, cu precădere cei revizioniști și autocrați, anti-democrați și chemați să submineze orice eforturi ale lumii bazate pe reguli și a democrației globale, potrivit discursului lui Joe Biden. Rusia și Iranul sunt primii interesați, iar instrumentarul din regiune este variat: Hezbollahul libanez pro-iranian, miliții sunnite din taberele palestiniene din Sudul Libanului, Hamasul și fracțiunile palestiniene din Cisiordania, miliții sunnite din Siria și Armata siriană a lui Bashar al Assad însăși, Iranul, eventual alte state arabe.

Desigur, luați individual, nici unul dintre acești actori nu ar avea interes într-o escaladare: escaladarea formațiunilor islamiste și jihadiste din Cisiordania ar submina și mai mult Autoritatea Palestiniană; Hezbollahul are grijă de milițiile sunnite, dar nu poate bloca total acțiunile acestora, în timp ce organizația cunoaște bine forța Israelului, care a masat cea mai importantă parte a forțelor mobilizate în nord, tocmai pentru că cunoaște, la rândul său, forța Hezbollahului. Apoi, Siria lui Al Assad are propriile sale probleme, deci nu are timp de lansarea unui atac în înălțimile Golan împotriva Israelului. Iar Iranul știe că Israelul are forță de acțiune testată și că nu va fi singur, dacă îl provoacă.

Nu întâmplător, Statele Unite au deplasat două grupuri de protavioane și 2000 de pușcași marini în zonă pentru a crea descurajarea credibilă, dar și pentru a proteja propriile ambasade, ce pot fi extrase oricând din Beirut sau Amann, dacă e nevoie. Descurajarea credibilă a fost dublată de acțiunea de blocare/interceptare a valului de rachete lansat din Yemen de alt proxy iranian (Houthi), de unde semnalul foarte clar al intervenției americane, dacă va fi vizat Israelul. Pentru moment, acțiunea pare să fi blocat perspectiva escaladării, dar e încă prea devreme pentru a exclude orice asemenea escaladare odată ce intrarea în forță în Gaza și eliminarea Hamas nu s-a produs încă.

Pe de altă parte, Washingtonul are un motiv în plus de evitare a escaladării, și aici este vorba despre evitarea zguduirii prețului petrolului, evitarea relansării valurilor de extremism și mai ales evitarea distragerii atenției de la războiul din Ucraina. De altfel, un război în Orientul Mijlociu cu o altă amploare ar determina o stopare sau subminare a eforturilor de limitare, căutare de soluții și reparare a situației în alte conflicte din regiune – Sudan, Libia, Siria sau Yemen. 

Reguli de angajare, ostatici, cetățeni americani cu dublă cetățenie din Gaza 

O altă preocupare americană a reprezentat-o evitarea incursiunii israeliene în Gaza. Explorarea eventualei posibilități de eliminare a Hamasului fără incursiune directă a fost exercitată la Tel Aviv și în alte capitale din regiune. Numeroase studii au arătat că incursiunea vine cu victime multiple, victime civile necombatante, dar și soldați israelieni care vor fi pierduți într-un război tip gherilă urbană, cu multiple capcane, între case, străduțe și oameni în Gaza, prin subsoluri, subterane și tunelurile aflate sub Gaza însăși. Dar dacă, logic, strategic și uman poți argumenta o asemenea variantă, ea nu e fezabilă la nivel politic, cu atât mai puțin pentru un premier sub care s-a derulat această agresiune pe teritoriul israelian și care este vinovat direct de faptul nu numai că a permis atacul, dar a creat premisele faliilor din societatea israeliană și dintre Guvern și structurile de forță, care au fost valorificate de planificatorii atacului.

Dacă deturnarea acțiunii israeliene de intrare deplină și sterilizarea Hamas din Gaza nu a putut fi negociată în nici un fel, miza a devenit salvarea ostaticilor și a palestinienilor din Gaza cu cetățenie americană, respectiv cu dublă cetățenie. Astfel, s-a reușit, via Qatar, eliberarea a doi ostatici americani, mamă și fiică, și intrarea în contrapartidă în regiune a 20 de camioane de ajutor umanitar. În schimb, negocierea mai importantă a eliberării a peste 50 de ostatici, de diferite naționalități, pe care Qatarul încerca să o medieze și pentru care era optimist, pare să fi căzut. Iar timpul trece și nu mai are răbdare cu perspectiva intrării israeliene în Gaza care este iminentă.

Pe de altă parte, deschiderea punctului de trecere a frontierei în Egipt de la Rafah nu s-a produs și pentru cetățenii cu dublă cetățenie din Gaza. Egiptul a fost de acord, atât timp cât în peninsula Sinai, lângă frontieră, nu se constituie o tabără palestiniană, iar statele aparținătoare își iau resortisanții. În schimb nu a fost de acord Israelul, care a motivat că nu-și permite să rateze să captureze vreun responsabil de atacul din 7 octombrie. În consecință, punctul de trecere a rămas deschis doar cât au intrat și ieșit camioanele cu ajutoare, preluate de Crucea Roșie și reprezentanții ONU din Fâșia Gaza. Statele Unite nu au reușit să obțină nici aici vreo concesie.

Nu în ultimul rând, întâlnirea americano-israeliană a avut și un alt obiectiv: s-a discutat despre regulile de angajare, despre care se spune că sunt cele mai draconice din vreun război instituite vreodată în cadrul unei ofensive. Aici, SUA au reușit să reducă la maximum pierderea de victime colaterale, dar care se face pe seama unor riscuri mai mari pentru trupele israeliene care intră în regiune. Beneficiul este, desigur, evitarea unei escaladări și a unei explozii de nemulțumiri globale, care ar pune în pericol toate acordurile evocate mai sus. Riscul este mare, linia fină ce separă un civil combatant țintă legitimă de unul necombatant în Gaza este greu de respectat pe deplin, deci lucrurile vor fi dificile la momentul incursiunii ce vine.

Războiul informațional global: de la atacul terorist al Hamas în Israel, la victimele de la spitalul Al Ahli

Presiunea asupra Israelului în perspectiva atacului asupra spitalului Al Ahli a mai arătat un plan care influențează, și mai ales va influența, perspectivele americane de a obține o soluție durabilă în Orientul Mijlociu, care trece, evident, prin auto-administrarea palestiniană în Gaza și printr-un stat palestinian în Cisiordania, respectiv aplicarea soluției celor două state, subiect a numeroase rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU. 

Atacul oribil, criminal și inacceptabil al Hamas din 7 octombrie a avut reacții diferite de la diferiții actori din Orientul Mijlociu, de la condamnarea Hamas și deplângerea victimelor de către Egipt și Iordania, la îndemnurile la calm și încetarea focului respectiv la negocieri între părți, venite din partea majorității statelor arabe și mergând până la susținerea Hamas de către Iran, Qatar și, parțial și în siaj, Hezbollah. Însă, la 17 octombrie, explozia la spitalul al Ahli și suita de controverse privind responsabilitățile acestui atac au determinat anularea practic imediată a întrevederii de la Amman a președintelui Biden cu regele Iordaniei și președintele Autorității Palestiniene, la refuzul părții palestiniene.

Concomitent, au răbufnit manifestații publice violente la ambasada Israelului din Amann, aproape instantaneu, a doua zi la cea din Beirut, practic trădând o premeditare a pregătirii ieșirii în stradă, care avea nevoie doar de un declanșator. Chiar și probele și asigurările internaționale americane și franceze că nu este vorba despre responsabilitatea Israelului și dovezile video și de cercetare că este vorba despre o rachetă a Jihadului Islamic lansată către Israel, care a stopat traiectoria, și a explodat la prăbușirea pe pământ lângă spitalul cu pricina, nu a schimbat pozițiile pregătite atât în regiune cât și în capitalele europene.

Argumentele logice nu au favorizat realitatea și revenirea la pragmatism, iar valul de emoție a luat prim-planul. State din regiune au continuat să dea vina pe loviturile aeriene ale Israelului, cum este cazul Bahrainului, Egiptului, Iordaniei, Marocului, Qatarului, Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite, iar această poziție pune și mai multă presiune pe pregătirea de artilerie israeliană în perspectiva operațiunii din Gaza, chiar dacă sunt vizate centrele de antrenament, depozitele de armament și punctele de comandă și control ale Hamas. Protestele din Orientul Milociu reproduc pe deplin această poziție, dar în unele cazuri se regăsesc și în susținerile din capitalele europene care, dincolo de apărarea cauzei palestiniene, au abordări anti-israeliene și favorabile eliminării statului Israel de pe hartă, deci poziții radicale, inspirate din zona iraniană și Hamas.

Percepția și credința individuală a luat locul realității factuale legată de atacul la adresa spitalului Al Ahli și a avut efect de antrenare pe un fond de pregătire a războiului informațional, care aștepta un declanșator pentru a răbufni, iar acesta a apărut chiar anterior intrării armatei israeliene în Gaza, chiar dacă era un fake. Impactul probează perspectiva dificilă a acestei componente, mai ales că ea va reprezenta și pregătirea pentru cazurile victimelor colaterale reale sau valorificate prin fals din Gaza și, eventual în cazul executării ostaticilor de către Hamas, în cursul aceleiași incursiuni. Prezentarea înregistrării franco-israelienei Mia Schem aduce vești proaste în această direcție.

Administrația arabă în Gaza după Hamas. Soluția israeliană a decuplării totale

Desigur, cea mai complicată discuție a părții americane în Orientul Mijlociu a fost următoarea fază a conflictului, dincolo de semnificația victoriei în evitarea tulburării construcției minuțioase a unei soluții durabile bazată pe existența celor două state, după grija privind limitarea victimelor colaterale: crearea perspectivei administrării Fâșiei Gaza după Hamas. Poziția Israelului este una de decuplare de Gaza și creare a unui coridor sanitar tampon între regiune și statul Israel, cu administrarea de tranziție făcută de statele arabe, Autoritatea Palestiniană și ONU. 

După ce a trăit ultimii doi ani în liniște și cu percepția că, chiar dacă Hamas nu este împăcată cu existența statului Israel, poate supraviețui și s-a împăcat doar cu postura de administrare a regiunii prin finanțarea obținută de la Israel, în primul rând, și cea autorizată să vină din Qatar și alte state arabe, inclusiv de la ONU și statele UE, ultimele evoluții din 7 octombrie au schimbat dramatic viziunea israeliană. E dificil de condamnat, după ce peste 4.000 de camioane cu ajutor umanitar au venit în 2022 în enclavă, apa și curentul electric proveneau din Israel, ba erau plătite și taxe pe exporturi și pe cota-parte a participării la exploatarea depozitelor de gaze off shore din dreptul Fâșiei Gaza, în timp ce peste 20.000 de palestinieni munceau și-și întrețineau familiile trecând în Israel în fiecare zi, iar rezultatul a fost atacul din vecinătate, cu uciderea nediscriminatorie a civililor nevinovați pe teritoriul israelian.

Desigur, și soluția celor două state e dificil de promovat, odată ce extrema dreaptă și ultimul guvern Netanyahu au asociat pozițiile Hamas și ale Autorității Palestiniene, mai mult, au subminat credibilitatea acesteia de dragul extinderii coloniilor, sub impactul partidelor de extremă dreapta. Acestea au insistat pe zgândărirea echilibrului fragil israeliano-palestinian în Cisiordania și pe eliminarea așezărilor palestiniene din regiune. Dar evitarea unui compromis, în contextul dat, și a unui argument puternic oferit statelor arabe semnatare ale Acordurilor Abraham sau negociatoare ale recunoașterii statului Israel în continuare este drumul cel mai sigur spre ruperea acestor acorduri și trimiterea la coș a soluției durabile în Orientul Mijlociu pentru încă câteva decade, fapt ce readuce războiul drept singur argument în relația arabo-israeliană din Orientul Mijlociu.