Derapajele și acuzațiile nefondate ale Mitropoliei Chișinăului, subordonată Patriarhiei Ruse, la adresa Mitropoliei Basarabiei, parte integrantă a Patriarhiei Române, arată disperarea camarilei pro-ruse care se folosește de credința oamenilor pentru a promova o agendă politică străină poporului nostru.

Răspunsul ferm al Mitropoliei Basarabiei arată maturitatea modului în care Patriarhia Română tratează situația ortodoxiei românești din Basarabia. Eparhia condusă de mitropolitul Petru respinge acuzațiile nefondate ale filialei locale a  Patriarhia Moscovei, aflată în faliment instituțional, privind o așa-zisă „ingerință canonică a unui grup de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române în spațiul canonic al Eparhiei de Bălți și Fălești, la data de 31 august 2023”.

Mașinăria de ocupație religioasă a Patriarhiei Moscovei pe pământul dintre Prut și Nistru este speriată de faptul că Mitropolia Basarabiei a demonstrat că este o forță care nu mai poate fi oprită, înregistrând un număr tot mai mare de cereri de aderare din partea clericilor și comunităților care evadează din prizonieratul canonic al Patriarhiei Moscovei.

Autointitulata „Biserică Ortodoxă din Moldova”, despre care există dovezi multiple că ar putea fi direct legată de interesele rusești, încearcă să oprească procesul firesc de unificare a ortodoxiei românești.

Chiar capul structurii de ocupație bisericească rusă, mitropolitul Vladimir Cantarean, a declarat că „soarta Republicii Moldova este deja hotărâtă de marile puteri – într-un timp relativ scurt ea se va reuni inevitabil cu România și desigur tot ceea ce susține Biserica Ortodoxă din Moldova va deveni parte a Bisericii Ortodoxe Române”.

Biserica Ortodoxă Română este o Biserică națională autocefală cu rang de Patriarhie, se arată în comunicatul Mitropoliei Basarabiei. Ea are o prezență canonică multiseculară în regiunea Basarabiei, adică a părții de răsărit a vechiului Principat românesc al Moldovei. Patriarhia Română este succesoarea ascendentă directă a Mitropoliei Moldovei, înființate în 1401 pentru spațiul românesc dintre Carpați și Nistru și de dincolo de Nistru.

Comentând scrisoarea Mitropolitului Vladimir al Chișinăului către Patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse președinta Maia Sandu a subliniat că în Republica Moldova "statul nu se poate băga în treaba bisericii. Eu cred că toată lumea trebuie să contribuie la obiectivul țării, deci la interesul național al țării și la interesul cetățeanului, și interesul cetățeanului astăzi este pacea, în primul rând…Deci, pacea și integrarea europeană, pentru că în Uniunea Europeană Republica Moldova va fi protejată, va fi la adăpost, dacă pot să spun așa, și va avea această șansă să continue să se dezvolte”.

În opinia sa, "Biserica inclusiv ar trebui să fie aliniată la acest obiectiv care înseamnă obiectivul de a asigura bine pentru țară și pentru oamenii săi". "Avem interesul să ne asigurăm că societatea nu este divizată, că există unitate socială și că noi toți, inclusiv biserica, contribuim la păstrarea păcii și libertății într-o țară în care cetățeanul se simte protejat", a mai spus Sandu, citată de mass-media.

Iar opiniile exprimate de președinta Republicii Moldova nu fac decât să confirme diferența enormă dintre ortodoxia românească, cu o vocație europeană, și pseudo-credința promovată de structurile de ocupație rusești din Basarabia. Aceasta din urmă dorește să mențină populația majoritar românească din Republica Moldova în închisoarea Russkiy Mir, alături de etnicii găgăuzi, bulgari, ucraineni, dar și de alte naționalități.

Ortodoxia românească are o vocație europeană, alături de ortodoxia bulgară și ortodoxia greacă, state cu o tradiție creștină mult mai veche decât Federația Rusă.

A fi ortodox în Republica Moldova nu trebuie să fie o condamnare la sărăcie ori ignoranță, ci dimpotrivă. Este realizarea unui destin istoric, pro-european!

Orice afirmație cum că Biserica Ortodoxă Română ar încălca pretinsul teritoriu canonic pe care Mitropolia de obediență rusească de la Chișinău l-ar avea asupra „Întregii Moldove” este absurdă, neîntemeiată și infirmată de istorie. Biserica Ortodoxă Română este singura Biserică îndreptățită de a-și păstori credincioșii din teritoriul actual al Republicii Moldova, păstrând mereu un comportament pașnic, în duhul unității și respectului frățesc între Bisericile Ortodoxe, fără a avea intenții imperialiste.

Este un lucru bine cunoscut că Biserica Ortodoxă Română, mama spirituală a poporului român, a sprijinit clericii și comunitățile ortodoxe din Republica Moldova din punct de vedere material, financiar și social. A fost mereu îngăduitoare, iertătoare, iubitoare și primitoare față de toți clericii din Basarabia, de dragul comunităților locale față de care are datoria istorică de a le ajuta să revină „acasă”, la sânul ei ocrotitor, se arată într-un comunicat anterior al Mitropoliei Basarabiei.

Mitropolia Patriarhiei Române a menționat că depune toate eforturile posibile până când toate comunitățile ortodoxe din Republica Moldova vor reuși să se întoarcă în sânul Bisericii Mamă. Acest lucru nu înseamnă doar aderarea formală, ci și asigurarea că fiecare preot, diacon, monah, monahie sau credincios se poate bucura de o slujire autentică și eliberată de constrângerile dictate de ideologii străine poporului nostru.

Mitropolia Basarabiei îi încurajează pe toți cei care se simt constrânși de eparhiile rusești să aibă curajul de a ieși din această servitute și să revină la tradiția și comuniunea Bisericii Ortodoxe Române. În Mitropolia Basarabiei ei vor găsi pacea și bucuria duhului românesc de care sunt lipsiți și dragostea comuniunii frățești cu oamenii care mărturisesc același crez și același trecut mucenicesc, se mai arată în comunicatele eparhiei conduse de mitropolitul Petru.

A venit momentul ca întreaga ortodoxie românească din Republica Moldova să facă parte din ortodoxia europeană, reprezentată de Patriarhia Română!