I-a dat papucii în stația de autobuz din fața grădinii publice, fără să-i dea nicio explicație, pur și simplu i-a spus că mai mult să nu o mai caute niciodată, s-o uite pentru totdeauna, fiindcă între ei s-a terminat totul. Cuvintele ei se amestecau cu cuvintele unui bărbat care discuta la telefon despre un contract pe care ar fi urmat să-l încheie cu nu știu ce firmă din Ujgorod, totuși a înțeles că i-a dat pașaportul. I-a cerut explicații și nu a vrut să i le dea.

- Ai pe altcineva, zi, ai pe altcineva, spune-mi, ți-ai găsit pe altcineva? alerga el din urma ei și striga. Fugea și fata, fără să-i dea vreun răspuns, șerpuind printre oamenii care luau cu asalt troleibuzul.

Fata ieși la marginea drumului și el veni spre ea, răsuflând greu.

- Chem poliția, pleacă, sun chiar acum la poliție, pleacă, răcnea fata, și-și scoase telefonul mobil din poșeta aia neagră. Poșeta aia i-o dăruise el acum două veri, i-o cumpărase din Odesa, înainte de război, dintr-un magazin de pe malul mării, dar nu și telefonul, telefonul și-l cumpărase ea singură, până a-l întâlni. Butona la telefon, poate chiar sună la poliție, se gândi băiatul.
- Spune-mi numai de ce și plec, insistă el, dar fata îi întoarse spatele. Era tulburător de frumoasă.

Două bătrâne au trecut printre ei, vorbind tare. El o auzi pe cea cu cârjă cum o întreba pe cea fără dacă nu are un analgezic că o doare îngrozitor de tare capul. El știa că n-o s-o mai vadă niciodată și ăsta i se părea cel mai îngrozitor lucru care i se putea întâmpla în viața asta. În dreptul lor opri un taxi și fata urcă înăuntru, iar el înțelese că ea nu la poliție sunase. Bătrâna fără cârje îi înmână celei cu cârjă un analgezic și cea din urmă îl înghiți fără apă. Începu să-l doară și pe el capul, dar nu îndrăzni să-i ceară și el o pilulă. Șontâcăind, cele două bătrâne s-au îndepărtat de băiat. Îl durea capul din ce în ce mai tare, dar nu ăsta era cel mai îngrozitor lucru. Nu înțelegea de ce îl părăsise și de ce în felul acesta, fără a-i da vreo explicație. Urmărea taxiul. Nimeri într-un ambuteiaj și înainta ca un melc. Băiatul venea din urma lui rememorând toată relația lor și nu descoperi niciun semn care ar fi putut să prevestească ruptura de acum. S-au înțeles mereu foarte bine. Cu toate că taxiul se afla la câțiva pași în fața lui, îl vedea ca în ceață, așa i se întâmpla de fiecare dată când îl durea capul. Vederea îi slăbea și mai tare, acum aproape că nu-l mai vedea, cu toate că știa că e la câțiva metri mai încolo. Cu ea înăuntru.  Afară începu să plouă.

Fata ieși din mașină și intră în cazarmă.

- L-ai lăsat? o întrebă o femeie îmbrăcată în uniformă militară.
- Da.
- Și?
- Cred că i-am aplicat cea mai cumplită lovitură, dar nu puteam să procedez altfel.
- Îl iubești?
- Foarte tare, îi răspunse fata și își îmbrăcă și ea uniforma soldățească. Dar altfel nu aș fi putut să fac.
- Și chiar trebuia să-l părăsești?
- Altfel nu aș fi ajuns aici.
- Nu te-ar fi lăsat?
-Nu.
- De ce?
- Pentru că îi este teamă că rușii o să omoare.
- Dar el de ce nu vine să lupte?
- Are o vedere slabă.
- Și tu?
- Eu n-am probleme.
- Și totuși zi-mi sinceră de ce l-ai lăsat?
- Pentru că nu voia să mă lase să vin încoace.
- Și nu suferi că v-ați despărțit?
- Sufăr, poate chiar mai mult decât el.
- Rușii ne înconjoară, se auzi un răcnet de afară, acoperit de un răpăit de mitraliere. Trimiteți-ne întăriri.

Cu armele la ochi, cele două femei au ieșit în stradă, alăturându-se soldaților ucraineni, care încercau să respingă puhoiul de soldați dușmani. În timp ce se lipi cu coatele de pământ, ea se gândi că, poate, peste un timp, când o să-i mai treacă  și lui suferința, își va găsi și el o altă femeie, și aceasta, în loc să meargă să lupte cu rușii, o să rămână toată viața alături de el.