CNAS – Center for a New American Security a inventat un sistem de indici de avertizare timpurie privind stabilitatea regimului lui Putin și capacitatea sa de supraviețuire. Desigur, sistemul nu este perfect și reflectă, în mai mare măsură, logica și predictibilitatea occidentală decât instabilitatea și răbufnirile din senin ale lumii orientale, cu precădere a celei ruse. Dar referențialul este extrem de interesant pentru a vedea în ce măsură criteriile ce asigură stabilitatea Rusiei lui Putin mai sunt în poziții ferme și care ar fi țintele unor sancțiuni reale, care să cutremure sistemul. De remarcat, de asemenea, faptul că acest sistem de indicatori construit la începutul anului și care a ajuns la a treia iterație, nu a preconizat răbufnirea și singularitatea Prigojin(pe care noi am anticipat-o, scriind depre pierderea monopolului violenței de stat prin acceptarea companiilor militare private ca instrumente de disoluție a puterii).

The Russia Stability Tracker – un barometru de avertizare timpurie bun, dar cu erori

Pentru a fi pe deplin exacți, evaluarea CNAS nu avea cum să identifice singularitatea Prigojin de la primele iterații ale evaluării, când sistemul de indicatori și chiar evaluatorii nu erau încă rutinați cu realitățile de pe teren și cu modul de acțiune, recrutare, pregătire și represiune al Rusiei lui Putin. Totuși critica modului de acțiune al șefilor militari, Ministrul Apărării Serghei Shoigu și șeful Apărării, Valerii Gherasimov au făcut parte din primele evaluări ale barometrului stabilității drept posibile amenințări de stabilitate.

Concluzia momentului noiembrie 2023 al CNAS este că nu avem la această oră nicio amenințare la adresa lui Putin și a regimului său în Rusia. Creșterea incertitudinii lui Putin este, însă, un fapt. Ținta fundamentală a autorităților ruse a fost reintegrarea companiilor militare private și plasarea voluntarilor, prizonierilor eliberați din pușcării și transformați în recruți și a voluntarilor și mercenarilor sub controlul Ministerului Apărării sau a RosGvardia, Garda Națională a lui Putin. Chiar și rămășițele Wagner au intrat sub control statal în Rusia, cu o conducere formală a fiului lui Prigojin, în timp ce rămășițele sale din Africa și din lume sunt încă în proces de preluare sau chiar pe alocuri în rivalitate și contradicție directă cu statul rus, dar fără a-i amenința puterea printr-o revenire în forță în țară.

Barometrul de indicatori calitativi ai CNAS pe această dimensiune vizează 10 teme din care, la nivelul lunii noiembrie, notează trei scăderi de rating în direcția instabilității, dar fără a afecta fundamental situația actuală a puterii Kremlinului: absența unei alternative a lui Putin, elită politică și economică coezivă, controlul mediului informațional, starea de bunăstare economică, ieșirea din sistem a nemulțumiților, comportamentul apolitic istoric al Armatei, serviciile de securitate loiale, popularitatea lui Putin, represiunea împotriva populației, Rusia ca fortăreață sub asediu. Zonele de regres notate de barometru vizează coeziunea elitei, represiunea și dispariția nemulțumiților din sistem.

Avantaje și nepotriviri în barometrul stabilității regimului lui Putin

Absența alternativelor este considerat cel mai important pilon al stabilității, respectiv chiar referința majoră, critică a evaluării stabilității lui Putin. Prigojin avea forță, interfață, arme și luptători, priză la public și chiar parțial la elită. Era un iritant, dar el a fost îndepărtat prin eliminarea sa în august. Totuși evaluatorii evită să discute starea de sănătate și vârsta lui Putin, deci perspectiva dispariției sale subite, principiile istorice ale anarhiei Rusiei, deci explozia sistemului în această direcție - chiar fără proteste directe – și perspectiva funcționării Rusiei chiar fără lider sau consacrarea liderului venit de nicăieri – modelul lui Putin însuși, dar și a lui Lenin, Rasputin, Gorbaciov sau a altora, pentru care nu existau indicații de a fi viitorii lideri, în alte momente istorice ale Rusiei.

Pe de altă parte, coeziunea elitei nu este neapărat un indicator de stabilitate. Precedentele sunt clare, vizează momentele în care elita din jurul liderului suprem decide eliminarea sau “pensionarea” acestuia, respectiv preluarea puterii de către unul dintre acoloții săi – desigur cu deficit de legitimitate, de putere, dar cu dorința continuării sistemului putinist în beneficiul grupării din jurul lui Putin.

Și la capitolul controlului spațiului informațional sunt hiatusuri, deși e declarant indicator stabil. Da, există un control al propagandei, dar și canalele de telegram ale blogerilor militari care nu sunt întotdeauna corente cu narațiunea oficială, ba creând și falii între diferiții actori prin competiția și confruntarea narațiunilor proprii. Și asta fără să vorbim despre alte componente precum controlul sofisticat al pragurilor de revoltă publică, despre care am vorbit, și expunera controlată la informație reală a publicului, în paralel cu propaganda dominant contrară.

Dar poate cel mai mare impact în situația dată este pragmatismul populației care nu crede în Putin și apărarea oricărui ucrainean(așa cum a reieșit recent din sondajele despre narațiunile ruse) dar care tolerează situația și evoluează sub radar, acolo unde funcționează și lumea paralelă a comunicării non-instituționalizate sau tehnicizate prin bârfă, prin bancuri, prin meme-uri și dublul limbaj practicat, practic, de toți rușii. Nu vreau să spun că acest spațiu paralel este pe deplin liber sau că prin el s-a eludat cenzura și controlul propagandei, dar pe principiul fructului interzis, el este și atractiv, și are circulație cu adevărat liberă și în afara controlului autorității, poate fi investigat și alterat sau canalizat, dar nu poate fi pe deplin controlat. Exemplul României din ultimii ani Ceaușescu este elocvent.

Loialitatea, neutralitatea politică și bunăstarea economică - discutabile

Trei indicatori sunt extrem de importanță în privința surselor instabilității, fie la nivelul instrumentelor de forță ce pot răsturna un regim, fie al nemulțumirii populației, care poate crea fondul și contextual nemulțumirii generale: bunăstarea economică, armata istoric apolitică și loialitatea serviciilor de informații. Desigur, la această oră, nu există semnale clare privind vreun pas în lateral al unei din instituțiile de forță, dar la capitolul bunăstării, ea este în prăbușire la toate nivelurile, atât al populației – în regiuni nu se mai fac alocări pentru proiecte de dezvoltare pentru că fondurile merg în război și producția militară – cât și al elitei – nu mai are acumulările obișnuite, ba chiar cheltuiește din resurse de la începutul războiului și al sancțiunilor mai dure. Nici viața dusă în Occident de către majoritatea potentaților regimului și a rudelor lor - în vacanțe, la cumpărături sau la studii - nu mai este o constantă pentru elita rusă supusă sancțiunilor.

E adevărat că sursele de bază ale instabilității economice rămân cu precădere lipsa de resurse livrate de stat către preferații regimului. Banii se duc la rudele celor uciși sau răniți – și aici inegal și insuficient. Apoi sancțiunile chiar au afectat economia rusă. Vânzările de petrol și gaze au scăzut dramatic și se vând la prețuri de dumping. Tehnologia nouă e blocată. De studiat rămâne în ce măsură industria de război este un instrument de creștere economică pentru Rusia lui Putin și cine profită aici, aceasta fiind o țintă legitimă de sancțiuni și îngrădire pentru Occident.

Armata este tradițional neutră, dar trimiterea la război fără arme eficiente și moderne, fără tactici adecvate, cu niveluri mari de risc a mai dus la revolte și reîntoarcerea soldaților împotriva politicienilor de la Sankt Petersburg, la acea vreme, cu cele două revoluții din timpul Primului Război Mondial. Când militarii nu înțelegeau de ce sunt în război și nu aveau ce le trebuie pentru a-l purta. Aici evaluările ar trebuie făcute mai atent astăzi pentru că unele semnale – inclusiv episodul Prigojin – ar putea arăta o acumulare incomplet detensionată și acumulări de nemulțumiri în creștere. Tot astfel cum loialitatea serviciilor de informații durează până la decizia elitei lui Putin de a-l înlocui și de a schimba trendul și orientarea politicilor Rusiei.

Reprimarea și coeziunea populației Rusiei lui Putin în jurul liderilor săi

Popularitatea lui Putin, ralierea în jurul steagului, în momente dificile, represiunea și ieșirea din sistem a nemulțumiților sunt celelalte caracteristici ale stabilității Rusiei lui Putin. În două cazuri, vedem o alunecare pe tobogan a acestor indicatori, respectiv la capitolul represiunii – unde reacțiile sunt mult limitate și nemulțumiți mult prea mulți – și ieșirea acestora din sistem – în închisori sau în exil. Dar nici în cazul popularității lui Putin și ralierii în jurul steagului, când e vorba despre vremuri grele, dușmanul comun și reacția de solidaritate în starea de război nu mai garantează menținerea acestor indicatori.

Popularitatea lui Putin a crescut la începutul “operațiunii speciale” de “denazificare” pentru ca astăzi să fie nevoie de noi și noi narațiuni pentru a acoperi înfrângerea, pierderile și costurile pentru fiecare familie rusă, după ce războiul a ajuns la ușa fiecărui rus, într-un fel sau altul. Popularitatea liderului unic și fără rival nu reușește să se mențină la cote acceptabile (peste 50%) decât prin rolul de echilibru între diferitele grupări rivale de la conducerea statului și rolul de ultim resort pentru problemele ruse. Iar imaginea fortăreței încercuite pe care o cultivă propaganda a migrat și ea, diminuându-și relevanța, în mod paradoxal, odată cu apariția operațiunii Hamas din 7 octombrie, măcelului și al reacției Israelului în Gaza.

Astfel, pentru a menține ideea fortăreței înconjurate, e nevoie și de atenția tuturor factorilor occidentali pe această direcție. Or Rusia lui Putin a descoperit că, dacă o ajută pierderea atenției pentru războiul său de agresiune în Ucraina, pentru a scoate tema din prim plan și, deci, susținerea publicului occidental, nu o mai ajută intern această lipsă de atenție și canalizarea întregii media și a statelor pe Orientul Mijlociu, la ralierea în jurul steagului. Lumea și rușii realizează că lumea nu se prea preocupă de Rusia, că nu e în prim plan, și atunci e mult mai greu de menținut imaginea cetățenii asediate atunci când nimeni nu numai nu te asediază, dar își pierde și din atenție în ceea ce te privește. Nevoia de atenție este crucială pentru ralierea în jurul steagului.

Paradoxal, asta obligă Kremlinul să aducă victorii, să umple spațiul public de propriile narațiuni și constructe bazate pe fapte, care nu pot fi toate inventate, ci trebuie să existe pe teren. Or spațiul public e mai preocupat de avansurile ucrainene, de loviturile în Crimeea la șantierele navale, de descinderile pe tren în Vestul Crimeii, de capetele de pod ucrainene din stânga Nistrului în Kherson decât de realizările ruse care nu există. Putin a făcut a doua vizită la comandamentul Operațiunii speciale din Rostov pe Don, și cere trupelor sale și comandanților lor niște victorii.

Rusia cheltuiește resurse enorme de oameni și material la Avdiivka și Bahmut, pe obiective neatinse și fără relevanță strategică deosebită, mort cu mort, mai exact batalion cu batalion decimat. Și nu poate raporta încă un oraș major capturat sau fapte de război care să reanimeze susținerea publică. Asta în timp ce sondajele se situează la polul opus al susținerii și încrederii în perspectivele războiului din Ucraina unde a mai rămas doar narațiunea Rusia - actorul superputere care are dreptul de a face ordine în jurul său, în vecinătate, iar naziștii de la Kiev au dispărut, topindu-se în trădătorii ucraineni care din istorie au lăsat Rusia pentru a căuta independențe iluzorii alături de dușmanii săi. Nici aceste narațiuni nu sunt suficient de convingătoare, iar nevoia de a le ajusta repetat arată lipsa de control deplin pe spațiul public și asupra percepției populației, care evoluează în sensuri inverse prezervării puterii lui Putin. Care dacă nu se clatină încă, vede criteriile stabilității regimului alunecând periculos pe tobogan.