Actualul război de agresiune, pe scară largă, de mare intensitate și pe termen lung al Rusiei împotriva Ucrainei a creat deja premiere și a dus la revizuirea de strategii la nivel european și mondial. Germania a preluat conducerea apărării Europei, integrată euro-atlantic în cadrul NATO, ridicând bugetul la 2% din PIB, cu un fond de 100 miliarde pentru reconstruirea Armatei gata de luptă și dublând ajutorul pentru Ucraina, Statele Unite au adoptat descurajarea comprehensivă ca strategie și au triplat baza de producție militară, iar NATO a trecut de la descurajare și apărare la apărare avansată și se pregătește de descurajare agresivă dincolo de de frontierele statelor aliate, pregătindu-se de amenințarea unui război convențional total combinat cu unul hibrid, de mare intensitate și pe termen lung. Occidentul nu poate să-și permită ca Ucraina să piardă și nici ca soluția războiului să permită revenirea luptelor pe baza revanșei conflictelor neterminate, în câțiva ani. Deci formula finală este doar războiul total și victoria completă împotriva Rusiei, care ar fi și soluția pentru renașterea Rusiei și revenirea în cadrul sistemului internațional din care s-a retras protejând regimul putinist prin izolare și ambiții de superputere autonomă, revizionistă și revanșardă.

Descurajarea comprehensivă, agresivă, deplină a Rusiei lui Putin

Proiectul aspirațional al războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina conține trei elemente foarte clare în toate documentele NATO, UE, SUA, G7:

- Ucraina trebuie să câștige, Rusia trebuie să piardă. Soluția intermediară a războiului neterminat nu e fezabilă, înseamnă revenirea războiului după regruparea Rusiei iar soluția teritorii versus securitate este inacceptabilă în Europa, determinând aruncarea în aer a principiilor fondatoare ale lumii bazate pe reguli, consfințită în Carta ONU și la Helsinki 1975.

- Rusia trebuie să plătească pentru declanșarea războiului; asta înseamnă și că toți cei care au comis crime de război și crima împotriva umanității, de la militari, comandanți până la responsabilii politici, trebuie să plătească; la fel, Rusia ca stat trebuie să plătească despăgubiri și să finanțeze reconstrucția Ucrainei, în timp ce un tribunal internațional va judeca crima de agresiune la nivelul statelor.

- Toți cei care sprijină Rusia pentru a ocoli sancțiunile - state, companii și persoane - trebuie să plătească. O datorăm cetățenilor care susțin financiar războiul, direct, prin inflație, prin ajutor umanitar, militar, bugetar către Ucraina și care doresc ca și copiii și nepoții lor să trăiască într-o democrație, imperfectă, dar să aibă dreptul de a alege.

Condițiile de plecare au impus limite pentru evitarea escaladării și a atragerii statelor membre NATO/UE în război. Acest lucru a presupus livrări de armament proporționale cu distrugerile și acțiunile Rusiei în Ucraina și fără prezență militară directă a armatelor aliate în teatrul de război din Ucraina.

Dacă Rusia vede Ucraina drept centrul de greutate al luptelor sale cu Occidentul, tot astfel și statele din flancul Estic cel puțin, dar tot mai mult toate statele occidentale realizează că Ucraina trebuie să câștige pe deplin, complet. Victoria pe care au definit-o autoritățile de la Kiev înseamnă recâștigarea teritoriilor la nivelul frontierelor recunoscute internațional după destrămarea URSS, în 1991, și blocarea Rusiei în a mai reveni în Ucraina și a mai fi în stare să reia războiul în viitorul previzibil. Există precedente și instrumente mult mai sofisticate decât cele din al Doilea Război Mondial pentru a determina acest lucru – tehnologii, controlul armamentelor, construcția forțelor de apărare, nu a celor capabile de ofensivă asupra vecinilor săi.

Visurile de mărire irealiste ale lui Putin pun lumea în pericol

Aceste deziderate sunt indiscutabile și pentru că Rusia a declanșat nu acum, la 24 februarie 2022, nu în 2014, la anexarea Crimeii și agresiunea militară asupra Estului Ucrainei, nu la războiul de patru zile din Georgia, în august 2008, ci încă dinainte de la celebrul discurs al lui Putin de la Munchen un război total, în același timp un război deplin, dar și hibrid cu Occidentul în care Ucraina este cel mai recent episod. Putin privește lumea integrat, global, dihotomic, ca-n timpul Războiului Rece, singura variantă pentru a conta și a aspira la statutul de superputere, coalizând lumea în jurul său. În mod paradoxal, chiar dacă recent a înglobat conflictul din Gaza în viziunea sa ideologică aberantă, principalul său rival rămâne China căreia nu-i poate nega statutul de mare putere, nici nu-i poate fura întâietatea strategică, iar recenta încălzire a relațiilor sino-americane ca și ignorarea Rusiei în afacerile globale îi aruncă în aer planurile de mărire.

Nivelul său de ambiție este absolut inacceptabil, un non – starter: încă din 2014 își dorește fie să subordoneze, fie să distrugă cu totul Ucraina, creând un no man’s land, o fâșie lată de câteva sute de km la frontiera rusă(dar și înglobată formal în Rusia), care să fie toată distrusă și neintegrată, o variantă proprie a tamponului Aghdam făcut de Armenia la linia de contact cu Azerbaidjanul, pe teritoriul acestuia, până la războiul de 44 de zile care a inversat realitatea de pe teren. Pentru acest deziderat, pentru a evita să se consemneze vreo înfrângere, pentru a lupta pe teritoriul celuilalt și a-l distruge fără a suferi acasă, Rusia nu este dispusă la nici un compromis, nici un acord nu va fi încheiat sau, în orice caz, nu va fi niciodată respectat. Rusia și-a sacrificat priorități și relații la care a lucrat câteva zeci de ani, cum sunt cele cu Germania, mai nou Israelul, pentru ambiția sa de superputere, și nu se va împiedica sau opri până nu este oprită.

De altfel, cele două propuneri de așa-zise tratate cu OSCE și NATO, emise în decembrie 2021, înaintea războiului, care inversează situația evoluției securității europene la nivelul destrămării Uniunii Sovietice, sunt în fapt ultimatumuri date Occidentului colectiv și arată că, deși conștientă că sunt inacceptabile, va dori să le pună pe masă și să negocieze pe această bază, dacă înfrânge și distruge Ucraina.

Nesiguranța politică și indecizia șanselor ratate

În lipsa propriilor elemente de putere, Rusia mizează pe auto-descurajarea Occidentului în fața perspectivei de a purta un război pe termen lung, pe incapacitatea de a produce rapid cele necesare unui război lung și pe lipsa voinței de a lupta cu Rusia. Tot astfel cum a constatat corectitudinea politică din principiul de a asculta și cealaltă parte, din abordarea europeană și democratică a zicalei că adevărul e la mijloc(între victimă și agresor?), în grija excesivă, ani la rând, de a nu deranja Rusia și din politica complezentă Russia first!, mai întâi Rusia.

Conceptul Strategic al NATO de la Lisabona, remarca James Sherr recent, s-a dovedit mai elaborat decât cel de anul trecut, de la Madrid într-un punct: la Lisabona se asuma “folosirea tuturor măsurilor politice și militare pentru a înlătura amenințările ce afectează interesele NATO”. Această formulare a dispărut la Madrid, a fost eliminată. Iar omiterea conștientă a acestui text s-a dovedit un mesaj greșit dat către Rusia – deși per total, indiscutabil, textul de la Madrid este mult mai bine explicitat și consistent pe Rusia. Rusia a înțeles, însă, din această modificare faptul că NATO nu va reacționa în afara arealului statelor membre și s-a simțit încurajată să meargă mai departe în Ucraina. Ajunge și la provocarea NATO după aceea. Nu se oprește.

Clausewitz spunea că războiul are ca obiectiv impunerea voinței unei părți asupra alteia. Descurajarea înseamnă confruntarea cu rezervele și indeciziile noastre. Suntem pregătiți de război? O arătăm și altora credibil? Descurajarea nu este un produs, ci o cultură. Integrată, deplină, coerentă, aplicată. În timpul Războiului Rece, s-au înregistrat 160 de violări sovietice în Berlinul de Vest. La fiecare dintre ele, NATO a reacționat, a răspuns virulent(fără să escaladeze) de fiecare dată. De ce nu a repetat această postură cu Rusia lui Putin începând din 2007(suspendarea din Tratatul Forțelor Convenționale în Europa), 2008  Georgia, 2014 anexarea Crimeii?

De data aceasta nu am descurajat Rusia, de aceea am ajuns la războiul din 24 februarie 2022. Iar astăzi orice variantă în afara victoriei depline a Ucrainei dechide calea unui război mai puternic, mai greu, cu și mai multe victime, mai extins teritorial în spațiul Aliat și european, cu tot mai puține perspective de a fi încheiat rapid și a avea o soluție de viitor. Iar dacă va putea să clameze victoria, Rusia o va prezenta drept cea mai mare victorie împotriva anti-Rusiei (Ucraina, Occident) iar magnitudinea pierderilor în materie de imagine se va amplifica. Înfrângerea Ucrainei este echivalentă cu înfrângerea NATO. Iar înfrângerea va fi cu atât mai usturătoare cu cât este astăzi consensul și unitatea aliaților și partenerilor în a o susține.

De aceea evitarea revenirii Rusiei în Ucraina nu se poate face decât cu războiul total și victoria completă împotriva Rusiei lui Putin și a putinismului. Dar fără umilirea Rusiei și a rușilor!