Scriu acest text în seara zilei de 1 decembrie, Ziua Națională a tuturor Românilor!

Aș fi putut să vă vorbesc despre principalele noutăți ale săptămânii care ne-au parvenit din teritoriul numit astăzi „Republica Moldova”, dar... ce rost mai are? Cei care citesc aceste rânduri online sunt, bănuiesc, deja la curent cu tot ceea ce se întâmplă. Și presupun că vă interesează mai mult interpretarea subiectivă a evenimentelor decât evenimentele propriu-zise... dar opinia mea nu se schimbă de la o săptămână la alta și vă rog să mai răbdați o săptămână...

Astăzi, însă, de Ziua noastră Națională, aș dori să fiu mai solemn și, de ce nu, mai patetic.

De 647 de zile durează un război crâncen și nemilos în țara vecină, Ucraina. Ucrainenii rezistă eroic, iar dacă astăzi mai putem să ne exprimăm propriile regrete, este numai și numai datorită sângelui vărsat și eroismului ucrainean. Dacă mai există cineva care crede că Putin va cruța Republica Moldova, ministrul său de externe, Lavrov, a fost destul de explicit săptămâna trecută: „următoarea de pe listă e Republica Moldova”. Iată că, dacă am fi fost reuniți, am fi putut chiar să râdem de prostiile lui Lavrov. Dar nu suntem...

Să știți că nu le port pică celor care au devenit subit „unioniști” în februarie 2022. Mă bucură că dau dovadă de un minim set de inteligență. Suntem aliați, chiar dacă nu facem parte din aceeași gașcă. Dar mă întristează și îi compătimesc pe acei care mai cred în „moldovenism”... La acest stadiu, este deja o chestiune de diagnoză: un test elementar de QI, dacă doriți. Am putea chiar să râdem de ei, dacă prostia lor nu i-ar condamna și pe ceilalți...

Și dacă tot am pomenit despre „gașca” mea...

Dacă aș fi fost născut în România, nu cred că aș fi participat activ la Revoluție (cred că, elementar, mama nu m-ar fi lăsat să ies afară; în 1989 aveam doar 12 ani), la fel cum nu am participat activ la „mișcarea de renaștere națională” din Republica Moldova, chiar dacă ambele le-am trăit intens emoțional.

Dacă aș fi fost născut în România, aș fi fost oripilat și mi-ar fi fost probabil frică de „minerii” lui Iliescu în 1990, dar mi-a fost în schimb frică de cazaci și de armata a 14-a rusă în 1992, de fiecare dată când treceam pe lângă punctul de control instalat la intrarea în orașul meu, la doar câteva zeci de metri de blocul în care locuiam.

Dacă aș fi fost născut în România, aș fi votat fără mari ezitări pentru Emil Constantinescu în 1996, la primul meu scrutin prezidențial din viață. Dar, din păcate, a trebuit să votez pentru Mircea Snegur, iar Mircea Snegur a pierdut...

Dacă aș fi fost născut în România, aș fi deplâns victoria lui Iliescu în 2000, dar mi-a fost dat să trăiesc victoria lui Voronin în 2001.

Dacă aș fi fost născut în România, aș fi votat și eu cu Băsescu în 2004, dar mi-a fost dat să retrăiesc un nou mandat al lui Voronin în 2005.

Dacă aș fi fost născut în România, aș fi fost nebun de bucurie atunci când țara mea a intrat în NATO în 2004 și în UE în 2007, dar în tot acest timp noi trăiam sub Voronin și protestam împotriva „Memorandumului Kozak”...

Dacă aș fi fost născut în România aș fi manifestat și eu pentru a salva Roșia Montana în 2013, aș fi votat pentru Klaus Johannis, aș fi manifestat împotriva corupției în 2017. Dar am asistat la un vodevil cât o 1/4 din PIB-ul țării în care m-am născut, numit „furtul miliardului” și la venirea lui Dodon la putere în 2016...

Dacă aș fi fost născut în România, probabil că aș fi fost exact acolo unde sunt acum, la Paris, nu-i exclus să fi vorbit despre România cu condescendență, nu-i exclus să-i fi criticați pe Iliescu, Băsescu și Iohannis, pe toți laolaltă, să o ador pe Laura Codruța Kövesi, să afirm că nu există „proiect de țară”, că e tristețe mare în România, că e sărăcie și corupție în continuare, că nu mai avem fotbal, la urma urmei... Poate că n-aș face asta, dar nu-i deloc exclus...

Dar eu sunt un român născut în URSS, în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM), care astăzi este „Republica Moldova”... Și de aceea nu pot decât să admir încântat tot ceea ce se întâmplă peste Prut și toate cele petrecute cu România în ultimii 35 de ani.

La mulți ani, România!

Și iartă-ne, dacă credem prea puțin în tine, dacă nu te vedem decât ca pe un vis abstract și inaccesibil...