„Cine nu e cu noi, e împotriva noastră!”

Ultimele săptămâni au arătat o creștere a nemulțumirii Moscovei față de Republica Moldova, dublată de perspectiva de a submina și mai puternic opțiunile pro-europene ale Chișinăului. După ce și-a arătat nemulțumirea față de interzicerea posturilor de propagandă rusă în Republica Moldova, a site-urilor aceleiași propagande, instrumente ale războiului informațional, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a atacat Chișinăul pentru adoptarea sancțiunilor europene la adresa Rusiei. Dar abordarea sa, ca și cea a Ministrului de Externe Serghey Lavrov la summitul OSCE din Macedonia de Nord, la Skopje, reproduce direct abordarea leninistă a luptei de clasă prin aplicarea dictonului „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră!”

Republica Moldova nu a fost și nu este anti-rusească. Doar că nu este de acord cu politicile revizioniste și imperiale ale lui Putin

Aceasta este o eroare tactică gravă, dincolo de o aberație și o inepție comunicațională, care-i ridică împotriva Moscovei și pe rușii pro-europeni, și pe etnicii ruși ce locuiesc în Republica Moldova, dar și majoritatea românească care nu este, în nici un punct, anti-rusă pe fond. Chiar dacă respinge politicile revizioniste și revanșarde ale lui Putin. Dar în condițiile războiului, al dihotomiei și polarizării, Rusia lui Putin aplică dictonul lui Lenin și exclude tot ce nu-i cântă osanale liderului de la Kremlin. Aplicarea etichetei de anti-rus Chișinăului este o aberație extremă și riscă să anatemizeze pe deplin Moscova, care, pe cale de consecință, se plasează pe poziții de inamic. Nu întâmplător au început iar să fie respinse produsele din Republica Moldova pe piața rusă, chiar dacă nivelul schimburilor a ajuns deja la un nivel absolut confidențial, sub 6% și câteva milioane de dolari.

A merge pe această cale înseamnă să îngroși tonurile și să te calezi pe aceeași linie a propagandei putiniste. Adică, de exemplu, ar însemna să spui că Putin egal Rusia – cum și-o dorește conducerea de la Kremlin, care a întărit verticala puterii, a eliminat alternativele, ca să nu mai vorbim despre opoziție, și a centralizat totul sub Președintele Putin, o domnie absolutist unipersonală. Ar însemna să spui Putin egal razboi, pentru că războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina este, de fapt, războiul lui Putin, nicidecum al rușilor. Tot astfel cum propaganda rusă consideră că oricine este anti-război este automat anti-Putin, ceea ce este egal, în viziunea aceleeași propagande, cu a fi anti-Rusia și anti-ruși.

Această linie de gândire reduce la neant nuanțele. Topește pe toată lumea în două oale mari și imunde, cu Putin și împotriva lui. Exact cum propovăduia Lenin în anii bolșevismului timpuriu de acum mai bine de un secol. Și asta subliniază faptul că astăzi conducerea revizionistă și revanșardă a Rusiei a pierdut un set mare de instrumente din spațiul diplomației, care merg de la toleranța față de cel de lângă tine, ambiguitatea constructivă a pronunțărilor împotriva opiniilor care nu-ți plac și acceptare a diversității de opinii. Nu că am fi trăit în vreo urmă de democrație în Rusia lui Putin, dar spațiul de manevră construit pentru orice diplomat, oricât de dotat profesional și intelectual, este redus la neant.

Susținerea lui Putin, susținerea războiului și tolerarea politicilor sale de către ruși

Cam același lucru se petrece și cu încrederea în Putin, și cu susținerea războiului său de către ruși. Propaganda și represiunea rusă a dus la eliminarea oricărui tip de opoziție, ulterior a oricărei opinii contrare, a oricărei dezbateri pe orice temă reală, mutând totul în osanale aduse pe tonuri tot mai diverse liderului iubit și politicilor sale nemaipomenite, care nu merită decât elogii și aplauze, nicidecum chestionare și evaluare, analiză și punere sub lupă. De fapt, prin acest pas, Putin înțelege că maximum ce poate avea împotriva sa este o neacceptare a convenției de a nu i se opune sau formalizare a acceptului tacit bazat pe indiferența din lipsă de dorință de a te expune. Este, însă, și maximum de susținere pe care o poate aștepta și o poate obține Putin. Iar acest lucru este dramatic.

Deci un lider absolut, autoritar, fără contracandidat, fără perspective de a fi combătut de cineva, nu poate aștepta o susținere majoritară, în ciuda propagandei și lipsei de alternative. E ca și cum ar candida singur și ar ajunge pe locul doi. Cam ca alegerile prezidențiale din martie 2024: ele se doresc validarea lui Putin, echivalentă pentru propaganda cu validarea războiului lui Putin în Ucraina și cu cel Anti-Vest, împotriva Occidentului, pe care îl duce Putin. Pentru o societate care a aspirat întotdeauna la Europa, la civilizația și nivelul său de trai, care și-a trimis copiii la studii la Londra, Paris, Washington sau Berlin, și-a făcut cumpărăturile la Milano, Londra și New York și vacanțele pe yacht pe Coasta de Azur, în largul coastelor Ventimiliei și Monaco-ului sau în insulele grecești sau italiene, la care elita rusă politică și financiară nu mai are acces astăzi, costurile sunt majore.

Deși sondajele și răspunsurile arată încă avantajos pentru Putin, realitatea e diferită, când te confrunți cu marea masă de 70% din respondenți – fără a vorbi despre non voturi și abțineri – de indiferenți conformiști. Deci care nu au o opinie, nu doresc să o pronunțe și tolerează situația existentă până ce apare o opțiune și ceva mai bun, sau atât timp cât acțiunile Kremlinului nu-i afectează direct și dramatic. Deci Putin contează, în fapt, pe 20% de susținători, majoritatea de două treimi dintre ei neentuziaști, dar legați de putinism și de sistemul de putere prin locurile ocupate în structurile de stat. 10% sunt împotriva politicilor sale, fapt pe care îl ascund și îl prezintă doar în secret, la urne, iar 70% fac parte din spirala tăcerii, abținerii și tolerării fără nici o tragere de inimă a ceea ce se întâmplă pentru supraviețuirea proprie, individuală, în condițiile Rusiei lui Putin. e un reflex ce vine, la rândul său, din comunismul sovietic: supraviețuiesc cât timp nu contest puterea de la Kremlin.

Domnia fără limite a lui Putin până la victoria finală în războiul din Ucraina

Miza reală a comportamentului actual al lui Putin, ca și exercițiul alegerilor – evident aranjate și fraudate – ce urmează au la bază legitimarea sa și a oricărui act de putere ce ar urma. E discutabil dacă lansarea mobilizării generale a resursei umane militare, așa cum mobilizarea totală a economiei de război devine și ea evidentă și publică, asumată, va determina aceeași susținere sau abținere de la contestare, tolerare a opțiunilor lui Putin, după alegerile prezidențiale. Altfel, în Republica Moldova nu sunt anti-ruși cum în Euromaidanul ucrainean, de la care s-au împlinit 10 ani, nu erau anti-ruși, ci doar pro-europeni de toate culorile și etniile.

Marca Euromaidanului din noiembrie 2013 - februarie 2014 nu a fost una naționalistă sau etnică. Ci a fost singura manifestare în care s-a luptat și s-a murit pentru principiile și valorile europene. Asta chiar dacă grupările care apărau aceste idei s-au alăturat protestatarilor. Acolo erau etnici ruși și ucraineni deopotrivă, cu toții cetățeni ucraineni, care-și doreau o viață mai bună lângă Uniunea Europeană. Dar aici Putin, ca și Lenin în războiul civil din 1917 și după, a ales intoleranța. Și a făcut-o pentru că toleranța, în percepția sa și a grupului putinist din jurul său, înseamnă deopotrivă să arate slăbiciune și înseamnă tolerarea de falii și contestări ale politicilor sale.  Or totalitarismul nu permite excepții sau nuanțe. Nimic fără Putin, este deviza statului, Rusia lui Putin.

Iar această poziționare permite și eternizarea la putere a lui Putin până la victoria deplină împotriva Ucrainei, a Occidentului, a NATO si UE. Orice ar înseamna acest lucru. Flexibilitatea ideologică a putinismului permite așezarea oricărei realități în Patul lui Procust. Iar Putin și Rusia sa face orice e nevoie pentru asta. Inclusiv mobilizare totală și trecerea la economie de război. Mai mult, Putin va considera votul de tolerare a politicilor sale drept un acord public larg pentru mobilizare generală dupa alegeri dar și pentru orice efort și sacrificiu pentru Victorie. Pe care Putin o poate defini oricum și-o dorește el.

În mod paradoxal, unii ar putea să-i acorde sprijinul și să-și dorească Victoria tocmai pentru a scăpa mai repede de Putin. Pentru că, potrivit noii Constituții, Putin începe în 2024 un ciclu de două mandate de 6 ani care se pot încheia în 2036, când actualul președinte ar împlini 83 de ani. Nu este, atunci, de mirare faptul că Putin egalează războiul din Ucraina cu domnia sa. Ba mai mult, își dorește o domnie fără limite, egalizând autocrația și putinismul cu sistemul “tradițional” rusesc al autocrației centralizate de tip cezaric sau absolut, ca-n vremea țarilor, sau cu ideologie de stat – explicit interzisă de Constituția Rusă.

Pentru că alegerile satisfac cel mult o nevoie de legitimitate internă. Însă și aici toată lumea e conștientă de jocul pe care îl joacă, de sceneta și partitura votului la Prezidențiale pe care o execută. Tolerarea și non-contestarea e maximum pe care-l aduce lui Putin situația curentă. Dar Putin se vrea iubit. Iar iubirea cu de-a sila nu prea merge, sau e întotdeauna nesigură, trădătoare, contestată și schimbătoare după cum bate vântul. Aici l-au adus pe liderul de la Kremlin propriile acțiuni: tot mai singur, izolat, aflat în postura similară unui Stalin care moare singur pentru că nimeni nu îndrăznește să intre la el în încăpere pentru a-i acorda măcar primul ajutor.