Mihai Isac // Guțul la Bruxelles. Tactici de război hibrid în inima Europei
Federația Rusă intensifică războiul hibrid dus împotriva populației din R.Moldova și autorităților constituționale de la Chișinău, încercând să deschidă un nou front în inima Europei prin intermediul unul vasal credincios, guvernatoarea Găgăuziei.
Propășită în fruntea autonomiei găgăuze cu sprijinul financiar al oligarhului fugar Șor și sub coordonarea directă a Federației Ruse, Evghenia Guțul, a vrut să umbrească succesul autorităților de la Chișinău de săptămâna trecută, și anume decizia Consiliului European de a deschide negocierile de aderare cu Ucraina și R. Moldova.
La invitația unui așa-zis Centru pentru Studiul Democrației Europene (CSDE), guveratoarea regiunii găgăuze s-a lansat într-un șirag de acuzații la adresa Chișinăului, fără nicio bază legală.
Conform anchetei publicate de deschide.md, CSDE este o organizație care se prezintă drept „un centru independent pentru cercetare academică”, însă cu o „activitatea de cercetare” inexistentă în ultimii patru ani.
Într-o sală aproape goală Evghenia Guțul a vorbit despre presiunea pe care Chișinăul o exercită asupra regiunii găgăuze. Guvernatoarea nu a vorbit de faptul că în perioada 2015-2023, Uniunea Europeană a investit în UTA Găgăuzia peste 224 de milioane de lei, conform datelor publicate pe site-ul Executivului local. Din acești bani au fost implementate proiecte care au avut drept scop crearea unei infrastructuri sociale de calitate în regunea găgăuză, au fost modernizate și dotate cu echipament modern instituțiile preșcolare și educaționale și s-a investit în dezvoltarea sectorului IT.
România a oferit autonomiei peste 54 de milioane de lei, din care a fost construită o nouă clădire educațională în cadrul teoretic Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Comrat. A fost dotată cazangeria pe biomasă a grădiniței nr. 5 din satul Congaz și a fost înlocuită conducta de încălzire. Pentru grădinița din satul Avdarma a fost construită o sală de sport, un acoperiș nou și a fost dotată cu mobilier. A fost implementat un proiect de eficiență energetică în grădinițele nr. 1 și nr. 2 din satul Chirsova, a fost achiziționat mobilier pentru grădinița nr. 6 din Ceadâr- Lunga. A fost schimbat acoperișul grădiniței din satul Carbalia și au fost instalate dale de pavaj în grădinița din satul Cotovscoe.
Cu excepția Liceului Teoretic Mihai Eminescu din Comrat, unde limba română este limba de predare, instituțiile din Chirsova, Congazm Carbalia și altele, deservesc comunități de altă etnie și limbă.
Statele Uniunii Europene nu discriminează pe baze etnice, lucru care se vede cu ochiul liber în lista statelor europene care au finanțat proiecte în autonomie: Cehia, Germania, Suedia, Lituania, Elveția, Polonia, Slovacia, Bulgaria.
În media finanțată de banii oligarhului fugar, Guțul a menționat că a avut întâlniri cu jurnaliști şi experți pentru a discuta divergențele dintre autoritățile centrale şi cele autonome.
La o simplă căutare în media din capitala Uniunii Europene se vede cu ochiul liber că prezența guvernatoarei a trecut neobservată. Ea nu a avut nicio întâlnire cu oficiali europeni ori reprezentanți ai Parlamentului European.
Profitând de o bunăvoința legislației europene, care permite dreptul la opinie, chiar dacă vorbitorul nu spune adevărul, guvernatoarea s-a folosit de drepturile sale, drepturi de care opoziția este lipsită în Federația Rusă, mare susținătoare a separatismului vremelnic din Găgăuzia.
Autonomia găgăuză a devenit o închisoare pentru poporul găgăuz, fiind necesară o reformă constituțională pentru a evita pierderea identității populației loacle.
Nu mai trebuie permisă deturnarea unor instrumente legale, gândite ca o pavăză pentru limba, cultura și identitatea găgăuză, în folosul politicii imperiale promovate de Federația Rusă, care a condus la rusificarea fără precedent a micului popor găgăuz și a altor comunități care locuiesc împreună în autonomia de 1800 de km pătrați: români, bulgari, ucraineni, polonezi, etc.
Vestea că Adunarea Populară de la Comrat a întrerupt dialogul instituționalizat cu Parlamentul Republicii Moldova nu a venit ca o surpriză pentru observatorii regiunii. Legislativul găgăuz a devenit o simplă anexă a oligarhului Șor, care s-a instalat la putere la Comrat.
Din păcate, Adunarea Populară l-a ajutat lui Ilan Șor să consolideze puterea în Găgăuzia, trădând votul primit din partea electoratului găgăuz.
Autoritățile de la Chișinău trebuie să găsească soluții pentru a integra UTA Găgăuzia în sistemul politic național deoarece autoritățile regionale vor doar privilegii fără obligații.
Din păcate, competențele Găgăuziei nu sunt clar delimitate și această situație este folosită de către unii lideri locali care le interpretează în favoarea separatismului, susținut din plin de mass-media pro-rusă.
Chișinăul trebuie să identifice parteneri de dialog în autonomia găgăuză, iar discuțiile trebuie să ducă la înțelegerea faptului că drumul R. Moldova către UE este ireversibil! Drumul Găgăuzie către Uniunea Europeană este ireversibil!