În binecunoscutul stil emfatic și grandoman, Vladimir Putin a susținut evenimentul conferinței anuale cu presa și răspunsurile către cetățenii ruși în aceeași reuniune, joi, 14 decembrie, timp de peste 4 ore, în formula aranjată de numeroșii jurnaliști propagandiști de casă și de purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov. Fără nici o explicație pentru anularea evenimentului de acum un an, când războiul de agresiune din Ucraina s-a dovedit un enorm eșec, Putin a escamotat din nou orice răspuns sau referință de contra-argumente la afirmațiile sale prezente deja în spațiul public, reluând în cea mai mare parte toate susținerile sale din ultimii doi ani: falsuri istorice, minciuni sfruntate, exagerări ultra-optimiste puse pe seama subordonaților și informațiilor care-i parvin, excese în prezentarea propriei activități și a realizărilor sale.

În mod excepțional, Putin s-a dovedit excesiv de încrezător pentru situația Rusiei pe front, nivelul pierderilor și sprijinul pe care-l primește Ucraina, inclusiv în voturile din Adunarea Generală a ONU. A escamotat responsabilitățile în respectarea propriilor angajamente și acorduri internaționale și a reluat tiradele propriei propagande despre ocuparea Ucrainei și aspirațiile de distrugere și subjugare a acestui stat, reiterând frățietatea celor două națiuni (care ar fi, alteori, în discursurile sale istoriciste, una singură). În plus, Putin a inventat un nou temei de atac împotriva unui stat vecin, membru al comunității internaționale, pe care l-a recunoscut în frontierele sale actuale: existența unor zone rusofone și rusofile pe teritoriul ucrainean.

Excesul de încredere, aroganța și postura de atoateștiutor, mai mult, de Tătuc infailibil, dincolo de orice critică și fără pată în activitatea sa, în plus și de protector al propriului popor au ocultat pierderile masive ale Rusiei sub Putin în războiul de agresiune de mare intensitate, pe scară largă, pe termen lung în care Președintele matusalemic al Rusiei și-a antrenat țara: renunțarea la parteneriate strategice în care a investit zeci de ani – Germania, Israel, UE; trădarea contractului social cu rușii – dacă vor respecta conducerea de stat, vor fi apărați și nu vor înregistra costuri, nefiind chemați la război, în plus, vor avea șansa ca unii dintre ei să acceadă în sferele înalte și la resurse majore; distrugerea urmelor de prestigiu și relevanță ale Rusiei pe plan internațional, a forței sale și dezvoltării în competiția viitorului prin deturnarea resurselor spre război și satisfacerea unor niveluri de ambiție nemăsurate ale lui Putin.

Rusia puternică, dominantă și un Putin fără pată

Desigur, cel mai interesant și așteptat aspect l-a reprezentat evoluția gândirii lui Putin în privința Ucrainei. Ei bine, Președintele rus a afirmat fără să clipească faptul că obiectivele sale în Ucraina nu s-au schimbat și că-și dorește în continuare distrugerea Ucrainei, cucerirea și disoluția statului ucrainean, controlul deplin și îngenuncherea poporului ucrainean, pe care să-l supună Rusiei Mărețe, pe care o vede ca succesoarea imperială a URSS și care nu permite nimănui să fie cu adevărat suveran și să opteze pentru propriile soluții de securitate și prosperitate.

Interesant, de asemenea, Putin nu a discutat deloc temele interne, sau mai degrabă le-a deturnat și redirecționat către Guvern, diferite ministere sau autorități locale, promițând doar, superior, că se va interesa și va inspecta chestiunile problematice. De altfel, componenta de întrebări interne, care aveau de a face cu viața oamenilor, a fost deturnată spre teme internaționale, în timp ce cele care au rămas a fi abordate au fost mai degrabă tratate triumfalist și superior, fără legătură cu realitatea, că a fost vorba despre prețul ouălor sau inflație, starea economiei sau fondurile sociale intrate în premieră sub bugetul dedicat armatei, serviciilor de informații și războiului purtat în Ucraina.

În schimb Putin și-a orchestrat conferința de presă pentru a sublinia faptul că Rusia are astăzi 612.000 de militari în Ucraina – o replică la declarația președintelui Zelenski care marca faptul că Ucraina are 600.000 soldați sub arme, dar și la adresa informațiilor americane date publicității în ajun despre scoaterea din luptă a 315.000 soldați ruși – morți sau răniți. Desigur, el a ținut să menționeze că voluntarii se prezintă la centrele de recrutare câte 1500 pe zi, cu peste 450.000 anul acesta, deci că nu este nevoie, pentru moment, de o nouă perioadă de mobilizare, totul și ca răspuns față de perspectiva clară de declarare a mobilizării generale după alegerile prezidențiale din 17 martie și de transformare completă a economiei ruse în economie de război, cu subordonarea companiilor private acestui deziderat, pentru a putea susține efortul din Ucraina.

Motivația războiului din Ucraina este nevoia de a “elibera” părțile din Ucraina rusofone și pro-ruse, notând în treacăt că Odesa e un oraș rusesc, “toată lumea știe asta”, de unde perspectiva clară a menținerii ambițiilor de izolare de ieșirea la mare a Ucrainei și avansul dincolo de regiunile deja anexate și încă necucerite. De altfel, planurile date publicității recent de către Bild arată nivelul de ambiție pentru următorii trei ani, până la final de 2026, când Rusia speră să meargă spre frontierele de Vest ale fostei Uniuni Sovietice, planul vizând chiar cucerirea completă a Ucrainei și subjugarea părții care nu va fi ocupată, prin instalarea unui guvern marionetă la Kiev. Altfel, Putin a anunțat că obiectivele Rusiei nu s-au schimbat, “denazificarea,” “demilitarizarea" și “statutul de neutralitate” al Ucrainei fiind obiectivele “operațiunii militare speciale” pe care a ordonat-o, fără să explice de ce aceste obiective anunțate în februarie 2022 nu au fost realizate în doi ani, care este orizontul de așteptare – atât cât va fi nevoie pentru a atinge obiectivele, de bunăvoie, prin acord, dacă nu impunându-le prin forța militară.

Desigur invazia în Ucraina a fost aproape “un război civil”, născut ca urmare a maltratării rușilor din Donbas după 2014 și a fugii spre Occident, absorbirii de către Vestul rău al Ucrainei în NATO, departe de “aliatul său natural”, Rusia. Un război între “frați” pe care Rusia nu l-a dorit, dar pe care e obligat să-l poarte, în timp ce America este planificatorul și marele rău, Europa fiind contemplativă, achiesând pasiv sau participând la deciziile anti-ruse ale Washingtonului, până la oboseala suficientă a Vestului și schimbarea de putere la Casa Albă care ar aduce o putere care “să respecte Rusia și să țină cont de interesele sale”, moment în care s-ar crea condițiile reluării discuțiilor și a păcii de pe pozițiile favorabile Kremlinului.

Formule non starter pentru orice tip de negociere. Dar Ucraina și Vestul sunt de vină

Desigur, Putin nu a avut nici o străfulgerare, dar nici planificatorii conferinței nu s-au obosit să acopere și întrebările legitime ce decurg din această abordare a sa. În privința Ucrainei, nimeni nu s-a gândit să explice sau să dea garanții că o soluție, chiar în varianta rusească, nu va anula conținutul ultimatumurilor din decembrie 2021 și, respectiv, ambiția Rusiei față de Europa și Occident, față de regulile lumii care nu există pentru Putin, se schimbă constant, depind de politică și de interesele pe termen scurt.

Nimic în discurs sau întrebări, măcar tangențial, despre utilizarea forței în relațiile internaționale versus respectarea dreptului internațional și a câtorva sute de acorduri internaționale și bilaterale cu Ucraina, UE, NATO, SUA, CSI, și a Cartei ONU. Ca să nu mai vorbim despre principiile dreptului internațional – față de care Lavrov susține că Rusia le respectă – sau Declarația Universală a Drepturilor Omului, de la care s-au celebrat 75 de ani la 10 decembrie, cu 5 zile înaintea conferinței maraton a lui Putin. Tot astfel cum nimic nu a discutat limitele nivelului de ambiție al Rusiei, din nou, știut fiind din datele serviciilor de informații că, după Ucraina, vizate sunt Țările Baltice, Georgia și Kazahstan, în fapt întregul spațiu post-sovietic, inclusiv cu țintirea statelor din flancul Estic al NATO, foste socialiste. Expansionismul rus nu ocolește, deci, nici România! Iar Republica Moldova este doar un zorzon la butonieră, fără nici o preocupare de lider pro-rus păpușă instalat la Chișinău, ci doar cu perspectiva transformării în gubernie.

De asemenea, nu există nici un fel de preocupare pentru suveranitatea Ucrainei, drepturile sale și dorința de a nu fi parte a Federației Ruse. Acuzațiile împotriva Ucrainei și a Vestului pentru declanșarea și menținerea războiului sunt niște constante, ca și apropourile nepotrivite și jignitoare la adresa Occidentului care a ales să susțină Ucraina. Armamentele și sprijinul “nu au produs aproape nimic”, susține Putin, vorbind despre sutele de capabilități distruse de Rusia pe câmpul de luptă dar și, în mod paradoxal, pe forțele cele mai bune pe care le-au pierdut în operațiunea de recucerire a teritoriului, o formulă de întoarcere a oglinzii: Practic Putin proiectează asupra Kievului propriile probleme, în condițiile apariției datelor occidentale clare privind pierderile nemăsurate ale Rusiei pe toate fronturile pentru atingerea unor obiective nepotrivite sau inutile la asemenea costuri, dar menținerea ideii de infanterie dispensabilă care apare peste tot pe teren, cu acțiuni suicidare la care o împing comandanții.

Asociațiile mamelor, dar și mesajele de pe front arată această nemulțumire majoră pentru cursul războiului, pentru lipsa unor momente de pauză și concedii, pentru rotația trupelor combatante, pentru grija pentru cei răniți – trimiși în batalioane de militari cu dizabilități înapoi pe front – pentru abuzuri de tot felul. Singurele elemente care au apărut în direct – fapt care a subliniat nivelul de tensiune acumulat – au fost aprovizionarea proastă cu muniție și drone a frontului, în timp ce Putin a fost forțat să anunțe susținerea libertății bloggerilor militari, care trebuie să se auto-cenzureze pentru protecția copiilor și anti-discriminare. Și, ca să nu fie vreun dubiu asupra realizărilor reale ucrainene, Putin a vorbit despre tragedia militarilor ucraineni care au atacat Khersonul dincolo de Nipru, pierind pe capete sub tirurile armatei ruse, ca și în Zaporoje, de fapt zonele unde ucrainenii au spart apărarea în dinți de dragon a Rusiei și au întors pe dos previziunile față de imposibilitatea traversării Niprului și creării unui cap de pod într-o zonă inundată după aruncarea în aer a centralei hidroelectrice și a barajului de la Nova Khakovka.

Dar poate cea mai ocultată temă a rămas pierderea controlului rus în nord-vestul Mării Negre, pierderea posibilității de blocaj a coridorului de export ucrainean al grânelor prin Marea Neagră, prin apele teritoriale ale statelor litorale România și Bulgaria, și presiunea majoră asupra Crimeii, cu marile pierderi militare și de comandă din Sevastopol, șantierele de construcții și reparații ale navelor și comandamentului Flotei Mării Negre, dar și mutarea flotei rămase la Novorosiisk. Dacă adăugăm și atacurile ucrainene asupra podului Kerci și unele atacuri chiar în largul portului rus Novorosiisk, avem dimensiunea reală a suferințelor ruse în război. Și nici un cuvânt despre atacurile ucrainene în plin teritoriu rus, nu numai lângă frontiere, în regiunile Belgorod, Kursk sau Rostov pe Don, ci chiar la Moscova și în multe alte zone îndepărtate, cu grupuri de partizani sau operațiuni ale serviciilor militare ucrainene și ale partizanilor ruși în inima Rusiei, tunelul și calea ferată spre China, noduri de cale ferată și zone de aprovizionare, depozite de armament și combustibili, aeroporturi unde staționau avioane de atac, în Rusia însăși. Fără a mai vorbi despre atacurile zilnice și exploziile din teritoriile ocupate. Aici Putin a tăcut, alături de propaganda sa, subliniind prin această tăcere realizările Armatei Ucrainene, așa cum a făcut-o sublinierea în bătaie de joc a realizărilor ucrainene din Kherson și Zaporoje.

Altfel, Ucraina și Vestul sunt vinovate, desigur, pentru tot.

Liderul încrezător și persiflant care tremură în fața propriului popor

Singurul gest temerar, atent pregătit de către regizorii reuniunii, a fost contrarea unor mercenari care luptaseră în război și care doreau recunoașterea statutului de veterani. Aici Putin a subliniat faptul că nici una dintre Companiile Militare Private nu sunt legale în Rusia, deci nu pot transmite drepturi sau un statut de veteran de război. Desigur, asta ar veni cu costuri majore pentru bugetul secătuit al Rusiei. Dar mai grav, Putin a adăugat că și copiii unor apropiați ai săi, nenumiți, ar fi luptat în cadrul unor asemenea companii. Desigur imaginea e halucinantă: companii ilegale, dar care luptă pe pretinsul teritoriu rus, în regiunile ocupate, însă nu sunt sancționați cei implicați, nici aceste companii, ba chiar copiii ștabilor din Moscova se ascund în asemenea formule pentru a evita mobilizarea. Încălcând, firește, legea. O înțelegere asupra statului de drept complet nepotrivită, similară celei enunțate de Putin despre lumea bazată pe reguli.

Altfel, imaginea liderului absolut, încrezător și persiflant în legătură cu străinii dar înțelegător și apărător al rușilor de rând este subminată serios de o altă compoziție contradictorie a scenariului pentru conferință ca și a temelor de propagandă: Putin este liderul absolut, asigură verticala puterii, și-l doresc rușii, deja la 71 de ani de viață și peste 24 la putere, în continuare drept dictator absolut (o intervenție a unui tânăr din Orientul Îndepărtat a afirmat-o formal în cadrul conferinței). În schimb acest atotputernic nu are nici o responsabilitate! Practic, după ce a redirijat orice temă internă către Guvern și regiuni, Putin a afirmat că între responsabilitățile sale sunt apărarea frontierelor Rusiei și a securității statului. Și cam atât. Chiar dacă nici aici nu are realizări deosebite – vezi declanșarea amenințărilor cu drone și rachete în teritoriul său, chiar în profunzime, nu numai pe frontiere.

O altă gogoriță transparentă, și care a ridicat multe probleme în cursul reuniunii, a fost costul economic al războiului lui Putin. Putin a susținut că nu vor fi afectate bugetele sociale de această situație, deși nu a permis intrarea rudelor celor decedați sau a celor de pe front care susțin că nu primesc ajutorul convenit și anunțat, nici salariile apropiaților, în timp ce situația economică este dezastruoasă. Prețul ouălor a fost prezent în dezbatere doar tangențial, Putin lăudându-se cu 5% creștere economică anul acesta și o inflație de 7,5-8% - deci scădere continuă a costului vieții - în condițiile creșterii constante și explozive a prețurilor, lipsurilor multiple de pe piață a nenumărate produse, dar și scăderea dramatică a rublei.  Desigur, cifrele anunțate sunt profund diminuate față de nivelul real.

Și aici, Putin a luat o întrebare despre prețul mașinilor rusești, dând vina pe Banca Centrală și pe retragerea de pe piață a mașinilor occidentale și japoneze, însă nu a discutat despre rata dobânzilor și despre costurile reale ale vieții. O întrebare directă despre momentul în care vor trăi rușii bine a rămas mai degrabă doar pronunțată, pentru a detensiona atmosfera, chiar dacă răspunsul a fost deturnat complet către responsabilitățile dușmanului extern și război. Asta deși, încă o dată, Putin susține că bugetul din acest an pentru război nu va afecta cheltuielile sociale. Președintele rus în pragul celui de-al cincilea mandat  a vrut să sublinieze că are situația sub control, că știe toate problemele cetățenilor, dar fuga de răspundere și pasarea ei către terți nu au cum să contureze imaginea unui lider implicat și preocupat. Președintele și propaganda sa au insistat, de asemenea, asupra marilor realizări datorate consolidării societății ruse și stabilității țării, pe nivelul înalt de patriotism și încrederea lui Putin în poporul rus. O tiradă numai bună pentru a contura victoria sa absolută și necontestată în martie 2024.