De 668 de zile durează cel mai sângeros război de pe continentul european de la sfârșitul celui de-al II-lea război mondial… E o convenție data respectiva, căci ar trebui să consideram începutul războiului data anexării Crimeii în februarie-martie 2014 și nu invazia masivă din februarie 2022.

Vom lasă astăzi la o parte toate cele legate de război și ne vom concentra asupre celor întâmplate în Republica Moldova. E sfârșit de an și e cazul să facem câteva bilanțuri. De la începutul invaziei au trecut aproape doi ani, iar Republica Moldova e, în linii mari, la fel de vulnerabilă în fața unei eventuale agresiuni rusești ca și în februarie 2022.

Desigur, cel mai sigur ar fi fost să ne punem sub umbrela NATO, iar la acest capitol cel mai rapid și simplu ar fi fost să înfăptuim Unirea. Cu toată bucuria de care putem da dovadă și cu tot proeuropenismul nostru evident, dar nu scrie nicăieri că începerea negocierilor de adeziune la UE obligă v-un stat să ne apere militar. Vom aminti că Ucraina a beneficiat de un ditamai memorandum care îi „garanta” integralitatea frontierelor în schimbul dezarmării. Din păcate, mecanismele acestei „garanții” nu au fost scrise pe foaie. Suntem martori oculari ai funcționării acestui memorandum…

Dar chiar și fără Unire, notam, la doar câteva săptămâni de la începutul invaziei, câteva acțiuni imperative, 7 la număr (insist asupra noțiunii „imperativ” care nu are nimic în comun cu noțiunile de „opțional” sau „parțial”), pentru a securiza cât de cât spațiul Republicii Moldova și cetățenii ei. Le vom trece în revistă astăzi, fiindcă doar ele contează cu adevărat:

  1. Interzicerea tuturor mass-media finanțate de Kremlin: pe parcursul lunior trecute au tot venit noutăți despre amenzile aplicate diveselor mass-media pro-putiniste și despre interzicerea unor situri-proxi care răspândeau falsuri. Cu toate acestea, e suficient să apăsați butonul televizorului sau să faceți un search pe net (kp.md, spre exemplu, funcționează și astăzi) pentru a înțelege cum stăm cu securitatea informațională. Obiectivul e în enunțul propriu zis...
  2. Limba română și doar limba română: un anumit progres am înregistrat chiar săptămâna trecută (la doar 661 de zile de la începutul invaziei), atunci când s-a eliminat obligativitatea publicării actelor legislative în rusă. Obiectibul e altul: obligativitatea redactării tuturor actelor oficiale în română și doar în română. Ca să fie mai clar: poate oare un agent economic să-și prezinte, spre exemplu, actele la fisc în limba rusă?
  3. Interzicerea Mitropoliei Moldovei: numeroase biserici din R. Moldova au aderat la Mitropolia Basarabiei, a fost creat și un precedent la un moment dat cu retrocedarea unei clădiri istorice Mitropoliei Basarabiei, dar... Mitropolia Moldovei stă bine în picioare și e subordonată direct unui criminal de război în toată legea.
  4. Ieșirea din toate structurile CSI: au fost denunțate numeroase acorduri, am scris în edițiile precedente despre asta, dar Moldova e încă membră a CSI...
  5. Desovietizarea Republicii Moldova: Neant. La acest capitol nu s-a făcut mai nimic. Kotovschi stă călare pe cal în centrul Chișinăului, sfidând în continuare bunul simt, la fel precum și bustul lui Pushkin stă, simbolic, în capul clasicilor români în principalul parc al statului. Intelectualii nu par să fie jenați peste măsură...
  6. Interconecterea energetică cu spațiul european: La nivel juridic s-au semnat acorduri, suntem parte integrantă a spațiului energetic european, iar malul drept al Nistrului nu mai consumă gaze rusești. Nu vom îngheța la iarnă și asta e bine! Continuăm, însă, să importăm electricitate de la separatiștii transnistreni, finanțându-i concomitent, cărora Gazprom le mai livrează gaze. Linii directe de electricitate peste Prut au început a fi construite, dar suntem încă destul de departe de obiectivul major...
  7. Aderarea la sancțiunile UE: e suficient să intrați în orice supermarket că să evaluați evoluția situației la capitolul respectiv. Iar zilele trecute aflam că marele brand „Bucuria” aparține... rușilor! Aș fi curios să știu din câte bomboane mâncate de patrioții moldoveni fac rușii un glonte.

Cam atât. Reamintesc: de la începutul invaziei Ucrainei au trecut deja 668 de zile. Vulnerabilitatea Republicii Moldova a fost demonstrată la alegerile locale din acest an...

Să ne rugăm cu toții pentru Ucraina, căci numai datorită jertfei poporului vecin mai puteți citi aceste rânduri (şi e cel mai nesemnificativ lucru pe care îl putem menţiona).